Bilanţul cinematografic al anului 2005, în România, nu a adus schimbări majore comparativ cu ultimii ani - destul de puţine filme bune şi un număr de premiere ridicol de neînsemnat faţă de alte ţări. Acest lucru este cauzat de interesul moderat al românilor de a vedea filme, cumulat cu nepăsarea şi lipsa unui sprijin palpabil al unor instituţii de stat vizavi de cea de-a şaptea artă. Un eveniment major ce poartă semnătura celui care a regizat scurtmetrajul Un cartuş de kent şi un pachet de cafea - premiat în 2004 la Berlin -, marchează anul ce tocmai s-a încheiat. Moartea domnului Lăzărescu este un film dureros de sincer, ce investighează în profunzime, fotografiind fiecare detaliu un univers uman, deprimant de cinic şi indiferent, rupt din realitatea cotidiană.
În ciuda faptului că iniţial nu a primit fonduri sau capital de încredere din partea CNC, 2005 este anul în care Cristi Puiu a câştigat la Cannes "Un certain regard" cu filmul Moartea Domnului Lăzărescu, iar ulterior un număr impresionant de premii. Fiecare nou festival, localizat în colţuri diferite ale lumii a echivalat cu o noua recunoaştere. Palmaresul din acest moment însumează peste 20 de premii, iar traseul filmului în cadrul unor competiţii internaţionale va continua până în vara lui 2006. Chiar şi la New York reacţiile au fost pline de entuziasm şi consideraţie-şi acest răspuns pozitiv al criticii americane, adeseori mai rezervată în privinţa filmelor europene, ne-a conferit o satisfacţie majoră. Oricât de subiectivi sau drastici am fi, reuşita lui Puiu este una de excepţie şi printre cele mai sonore după 1990 în România.
Nume precum Radu Mihăileanu cu al său Va, vis et deviens - Trăieşte, Ruxandra Zenide cu al ei Ryna sau actriţa Ana-Maria Marinca completează lista românilor ce au ieşit în evidenţă şi s-au bucurat de recunoaştere în străinătate în 2005.
O radiografie completă a producţiilor româneşti trebuie să amintească din păcate şi de eşecurile de proporţii, aproape stânjenitoare ale lui Piţa cu Second hand şi Femeia visurilor şi Nicolaescu cu "15", dar şi stângăciile parţiale ale lui Daneliuc cu Sistemul nervos şi Piersic Jr. cu Fix Alert.
În ceea ce priveşte filmele străine, la sfârşitul primăverii şi în toamna lui 2005 au fost distribuite producţiile care au contat cu adevărat şi care ni s-au întipărit involuntar în suflet şi memoria vizuală. Peliculele esenţiale ale anului ce tocmai s-a încheiat ar fi, în opinia mea:
 1. Closer / Ispita lui Mike Nichols,
 2. Gegen die Wand / Cu capul înainte a lui Fatih Akin,
 3. Hotel Rwanda a lui Terry George,
 4. Diarios de motocicleta / Jurnal de călătorie a lui Water Salles şi
 5. Cinderella man / Renăscut din cenuşă a lui Ron Howard.
La capitolul menţiuni trecem în revistă Million Dollar Baby / O fată de milioane a lui Clint Eastwood, Being Julia lui Istvan Szabo, Mar adentro / Marea dinlăuntru a lui Alejandro Amenabar, Sideways / In vino veritas a lui Alexander Payne şi Der Untergang - Căderea.
Clasamentul producţiilor cele mai slabe din 2005 se prezintă în felul următor:
 1. Star Wars 3 a lui George Lucas,
 2. War of the Worlds a lui Spielberg,
 3. Deuce Bigalow - European Gigolo a lui Mike Bigelow,
 4. House of Wax a lui Jaume Collet şi
 5. Fantastic Four a lui Tim Story.
Din nenumăratele festivaluri de filme străine din Bucureşti, s-au distins două în mod special, cel organizat de Institutul Francez cu o ofertă stufoasă de 70 de filme şi cel organizat de British Council, mai concentrat. Francezii ne-au adus Rois et reines, Narco, ultima creaţie Costa Gavras, şi 5X2 al lui Francois Ozon, iar englezii s-au revanşat cu Yes, Dead man's shoes şi Stage beauty. Prezenţa lui Sally Potter şi a lui Sir Richard Eyre în sala Studio şi, bineînţeles, lucrurile pe care le-au împărtăşit spectatorilor în timpul unor conferinţe de presă mai non-convenţionale pot fi considerate un privilegiu rar şi o onoare. În programul ediţiei aniversare Dakino, Dan Chişu ne-a făcut o surpriză savuroasă - ultima creaţie Woody Allen, Match Point. TIFF -ul din Cluj şi Anonimul din Sf. Gheorghe au avut parte şi în 2005 de o organizare profesionistă, iar lor li s-a mai adăugat Festivalul B-EST şi Festivalul filmului de la Marea Neagră.
Vizita lui Ethan Hawke la Bucureşti, cu ocazia unui bal de binefacere, a prilejuit vizionarea unui film independent - Tape - un adevărat regal construit cu mijloace minime şi o lecţie despre cum se poate face artă din pasiune. Sperăm doar ca trend-ul descendent din 2005, ce a dus la înjumătăţirea numărului de spectatori în sălile de cinema într-un singur an, nu se va păstra în 2006.