decembrie 2009
Avatar
Joi, 17 decembrie 2009, am trăit la AFI Palace Cotroceni - Cinema City - un moment istoric! Am apucat să văd acasă, la mine în oraş, primul film de lungmetraj difuzat vreodată în IMAX 3D. Adică efecte digitale de o frumuseţe şi claritate ieşite din comun, o poveste care te ţine atent de la început până la sfârşit, iar cele aproape 3 ore nu se simt deloc. Deloc. Cadrul este mereu plin, cu acţiune şi momente lirice care vin la timp, nu trenează, nu e nimic de umplutură. Şi acum sunt bucuroasă să spun, cu mâna pe inimă, că este cadoul suprem pe care cinema-ul îl poate face unui cinefil. Mai mult, James Cameron reuşeşte să atingă şi în mare măsură să depăşească universurile fabuloase de top din Lord of the Rings şi Star Wars - trilogia nouă.
 
Însă cu adevărat nemaipomenit este faptul cum reuşeşte Cameron să ţină în echilibru perfect clişeele Hollywodului din filmele de acţiune - eroii pe scara elicopterului ca soldaţii americani în raidurile din războiul din Vietnam, incendierea cu"napalm", discursul mobilizator, eroul pictat pe faţă printre băştinaşi ca altădată Brando în Apocalypse Now, eroina care vede în ralenti cum mor toţi cei dragi în jur, colonelul ca un pitbull care merge spre distrugere până la capăt - cu blândeţea, fragilitatea şi rara frumuseţe a unei lumi noi, în întregime generată pe computer.
 
Totul este la scară colosală. Baza militară, maşinăriile de luptă, excavatoarele venite să muşte din bogăţia paradisiacei planete Pandora (pentru că ea deţine un minereu rar, aşa cum Arrakis din Dune avea mirodenie), roboţi supradimensionaţi mişcaţi de oameni intraţi în interior, mult mai perfecţionaţi decât erau mecanismele de genul acesta în Alien. Dar şi statura băştinaşilor albaştri, Na'vi, a păsărilor şi animalelor lor, copacii până la cer ce le sunt casă, ca la elfii din LOTR. Totul este făcut să umple ochii de mirare şi sufletul de bucurie. Ciuperci uriaşe, răsucite ca resturile unui creion proaspăt ascuţit, care se retrag timide ca nişte mimoze la cea mai uşoară atingere, copacii cei mai frumoşi pe care vi puteţi imagina, cu muşchi fluorescent, animale cu aspect preistoric, de pradă, nişte rinoceri cu cap ca de rechin-ciocan, caii minunaţi ai na'vi-lor, cu capete lungi şi delicate ca ai căluţilor de mare sau ai furnicarilor, Munţii Plutitori - aşa cum arată peisajele din extremul orient -, dar care sunt atârnaţi de cer, cu ceaţa care se rupe în fâşii ca în 1492 şi ni-i descoperă privirii,  corpurile subţirele ale giganţilor băştinaşi albaştri, cu feţele lor cu puncte fosforescente şi ochii schimbători, de felină, Copacul Sufletelor, ca o salcie-actinie, cu braţe roz ca tuburile colorate de sărbători, seminţele copacului sacru ca nişte meduze frumoase care plutesc în aer.

Filmul are de toate pentru toţi. Are montaj foarte reuşit şi strâns, suspans foarte bun care te ţine cu sufletul la gură tot filmul, o cameră mobilă, are detalii memorabile, filmări subacvatice, are umor - căci eroul, Jake, trebuie să se obişnuiască să umble în trupul uriaş cu coadă foarte flexibilă -, multe scene cu efecte 3D cu detalii care intră în sală ca să doreşti să le atingi. O muzică cu multe instrumente de suflat, excelentă. James Horner, dacă nu a luat Oscarul pentru Apocalypto, poate îl ia de data aceasta. Tema cântată de Leona Lewis, "I See You" este cu adevărat foarte frumoasă. Momente de superacţiune, de luptă, un zbor cu calul-reptilă care îţi strânge stomacul de bine realizat ce e. O foarte frumoasă Legătură prin părul lung strâns în coadă care se "cablează" la animale, la copacul sacru. Scene dramatice, cu răniţi care fug îngroziţi şi plânsul ei de jale care îţi sfâşie sufletul. Detalii de supertehnologie care va lăsa cu gura căscată orice SF geek, cu creiere văzute pe ecrane, aşa cum probabil vom apuca să vedem în viitor. Cu cea mai frumoasă scenă de dragoste din ultimii ani - ea, o Na'vi, iubita lui, care îl ţine în braţe pe omul Jake, nu pe Avatarul asemănător ei, şi îi spune "Te văd", iar momentul, cu adevărat emoţionant, e unul de antologie în SF, cu două lumi diferite aflate în contact faţă în faţă.
 
Nu rataţi un drum iniţiatic al unui erou defavorizat în lumea lui, care descoperă Paradisul, o lume primordială şi splendidă, dragostea, credinţa, comunitatea cu ceilalţi şi cu tot ce e viu în jur. Este cel mai ecologist film al mileniului, cu mesaj mai frumos şi mai apăsat decât documentarul lui Gore.
 
Este filmul în care diferite etnii sunt împinse în faţă, aşa cum nu s-a mai întâmplat până acum. Căci făpturile Na'vi au jumătate-jumătate din obiceiurile nativilor americani şi ai triburilor africane, din modul lor de a dansa, de a vorbi, de a se îmbrăca şi a-şi purta părul împletit, de a încăleca. Un omagiu unic, plus o ceremonie ca în Indonezia, ca să ne reacordeze pe toţi la dragostea pentru această planetă. Şi la conştiinţa că trebuie să mulţumim celor de dinainte şi unei fiinţe supreme care ne-a creat.

Regia: James Cameron Cu: Sam Worthington, Zoe Saldana, Sigourney Weaver, Stephen Lang, Michelle Rodriguez, Giovanni Ribisi, Joel Moore

0 comentarii

În programul cultural

Opera Comică pentru Copii (Calea Giuleşti 16)
30.07 21,00

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus