Istoria recentă a modificat reperele interioare, a dinamitat geografia destinaţiilor afective şi a repercutat profund asupra echilibrului uman. Centrul lumii, ca spaţiu, la care aspiră personajele textului A patra soră, a devenit Brooklinul new-yorkez. Străbunicele lor, adică cele trei surori cehoviene, visau la Moscova. La Moscova, în anii de tranziţie de după căderea comunismului, în plin proces de corupţie politică, în casa unui fost general îşi localizează Janusz Glowacki acţiunea acestei piese de un comic mustos şi temeinic ancorat în realitatea estică, bulversată de libertăţile câştigate în ultimul deceniu al secolului XX. Dacă totul a mai fost spus şi dacă, oricum, totul e permis în accepţiune dostoievskiană, autorul polonez emigrat în America revizitează, înarmat cu umor proaspăt şi cinic, personaje celebre ale istoriei teatrului. Olga, Maşa şi Irina sunt rebotezate în numele Mafiei, al Juliei Roberts şi al lui Calvin Klein. Spiritualităţii creştine îi ia locul noua religie a dolarului, a kalaşnikovului şi a căpătuielii fulgerătoare, oscarizate. America - subiect de bancuri pentru generaţia pensionată, creează dependenţă tinerilor de visul propagat prin toate mijloacele: televiziune, publicitate, artă. Rusia marii literaturi şi a sacralităţii ortodoxe e locuită de sărăcia devoratoare şi născătoare de crimă. Valorile sunt aruncate cu capul în jos, ca în picturile lui Chagall la care face referire unul dintre personaje.
Piesa debutează într-o notă de realism pe care se altoieşte fantasticul, supra-realismul, grotescul. Comicul situaţiilor e absurd, supra-dimensionat deşi bazele sunt reale. Sau, cel puţin posibile. Generalul cabotin (Mircea Albulescu) trăieşte din amintirile războaielor şi se zahariseşte plângăcios. Tania, fiica cea mica (Ştefana Samfira) derapează într-un univers imaginar, populat de spiritul mamei invocat în ajutor la tot pasul, mafioţi-prinţi şi prostituate-prinţese. Vera (Amalia Ciolan) iubeşte Rusia şi suferă ca eroinele comsomoliste. Katia (Tania Popa) bea vodcă din depresie şi se îndrăgosteşte de primul american întâlnit. Actriţa dăruieşte o savoare unică nefericirii slave iar amestecul de candoare şi confuzie, de beţie şi luciditate creează momente de graţie în economia spectacolului. Mihai Călin îşi construieşte personajul mafiotului Kostea cu aspiraţii "înalte" (de pildă, să apară la CNN) din explozii controlate şi percutantă inteligenţă scenică. Etalează nonşalant o sumă de contradicţii şi compromisuri, făcând din criminalul Kostea un personaj cu enorm farmec. Kolea, servitorul familiei se deghizează într-o tânără prostituată, pentru un film documentar american. Marius Manole, în rolul celei de a patra soră, compune un portret încântător al acestui personaj travestit. De la fiinţa aproape inexistentă până la "actriţa" Sonia Onişcenko, înfloritoare sub reflector şi capabilă de invenţii biografice la minut, actorul face un salt spectaculos în care corporalizarea e un element important.
Regizorul Alexandru Colpacci mizează în montarea de la Teatrul Naţional din Bucureşti pe o distribuţie bine făcută din care se detaşează strălucitor Tania Popa, Mihai Călin şi Marius Manole. Din păcate, creaţiile lor suculente şi solid construite (dintr-un instinct artistic salvator!) nu pot înlocui lipsa viziunii pe care un text spumos şi crud, în egală măsură, ar fi putut-o suscita unui regizor cu o biografie artistica atât de interesantă ca domnul Colpacci. Spectacolul demarează greu în prima parte, pentru ca în a doua să se amestece de-a valma stilurile ca într-o scamatorie de bâlci. Desigur, nu e puţin lucru să alegi un text de succes, să-l traduci şi să pui la treabă o echipă de actori talentaţi. Regizorul s-a oprit doar la acest nivel, ca şi când lectura propriu-zisă ar fi aparţinut altui compartiment de creaţie. Pentru salvarea reputaţiei, am putea accepta motivaţia unei depresii contagioase care străbate textul cap-coadă. Dar, dacă acolo se tratează cu vodcă şi haz de necaz, pentru un spectacol reuşit e nevoie de puţin mai mult. Poate, data viitoare!