Sunt o mare admiratoare a violonistului Daniel Hope, care nu doar este un muzician excepţional, dar care are şi numeroase idei care îi transformă fiecare apariţie discografică într-un adevărat eveniment. A fost elevul lui Yehudi Menuhin, căruia i-a dedicat în 2016 albumul My tribute to Menuhin - se împlineau 100 de ani de la naşterea marelui violonist. Şi pe acest disc din 2016, Hope nu a uitat să includă două piese care evidenţiază legătura lui Menuhin cu profesorul său iubit, George Enescu: Hora Unirii de George Enescu şi Rumänisch de Jo Knümann.
În 2016, Daniel Hope mi-a acordat un interviu, cu ocazia lansării albumului My tribute to Menuhin, în care spunea că lucrează şi la interpretarea Impromptu-ului concertant de George Enescu, iar Sonata a III-a în caracter popular românesc de George Enescu este una dintre lucrările lui favorite.
În 2020, găsim Impromptu-ul concertant de George Enescu pe albumul Belle époque semnat de Daniel Hope, printre alte numeroase lucrări camerale şi concertante existente pe acest dublu CD cuprinzând două ore şi jumătate de muzică.
Cred că pentru cei care au trecut peste primul război mondial, perioada anilor 1871-1914, aşa numita "belle époque", le evoca paradisul pierdut: o epocă liniştită, de dezvoltare din istoria omenirii, când artele şi ştiinţa au înflorit.
Albumul Belle époque evidenţiază aceste caracteristici stilistice, păstrând ca notă unitară ethosul muzicii, pe care l-aş numi nostalgic. Avem un mix de lucrări foarte cunoscute, cum sunt Meditaţia din opera Thaïs de Jules Massenet, preludiul Fata cu părul bălai de Claude Debussy, Chanson du matin de Edward Elgar, Suferinţa dragostei de Fritz Kreisler, cu lucrări foarte rar cântate, ocazie de a-i descoperi pe Schonberg, Webern şi Berg în lucrări din perioada când încă scriau într-un limbaj mai curând romantic.
Daniel Hope este din 2015 directorul muzical al Orchestrei de Cameră din Zürich, alături de care apare şi pe primul disc al acestui album. Pe al doilea disc avem înregistrări cu vioară şi pian, partenerul lui Hope fiind pianistul Simon Crawford Phillips.
Piesa de rezistenţă a albumului este Concertul op. 21 pentru vioară, pian şi ansamblu de coarde semnat de Ernest Chausson, o lucrare compusă între 1889 şi 1891 de un compozitor francez care s-a stins din viaţă la doar 44 ani, exact în momentul când începea să culeagă roadele talentului său (a murit într-un stupid accident de bicicletă, lovindu-se de un zid coborând de pe un deal). Alături de Daniel Hope, solistă este pianista franceză Lise de la Salle căreia i se potriveşte foarte bine această partitură eminamente romantică, impetuoasă şi plină de avânt.
Sunt de acord cu alţi cronicari internaţionali care remarcau fie că lungimea albumului e nejustificat de mare, fie că mai bine savurezi pe rând piesele, ca şi cum ai alege din când în când câte o bomboană dintr-o cutie cu delicatese. Însă nu pot decât să apreciez ideea de a recrea o lume la care încă ne raportăm cu nostalgie, precum şi modul cum se realizează această recreere. Belle époque este o experienţă auditivă interesantă şi potrivită, mai ales în aceste timpuri neobişnuite şi pline de provocări pe care le trăim. Cu speranţa că într-o zi vom reveni sau vom ajunge la belle époque...
Albumul Belle époque a fost difuzat de Radio România Muzical şi selecţiuni pot fi ascultate aici: www.romania-muzical.ro/info/discul-anului-2020/disc.htm?a=2574771&c=6341&g=2
Albumul este disponibil pe platformele de streaming online, de tipul Spotify.