Berlinala continuă în ritmul ei obişnuit. Cozi cu jurnalişti pentru intrarea în săli, cozi la calculatoare, filme care unora le plac, iar pe alţii nu-i ţin în scaune, conferinţe de presă, fotografi care urlă la vedete ca să le atragă atenţia, cinefili simpli, care stau şi ei la cozi pentru bilete, sau cinefili mai puţin fericiţi, care se iţesc pe după cameramani numai ca să-şi vadă idolii la intrarea în sală, vânzătoare care te roagă să le faci cadou geanta primită din partea organizatorilor. A trecut şi Marilyn Manson prin urbe, care şi-a anunţat noul proiect, filmul Phantasmagoria - The Visions of Lewis Carroll, pe care vrea să-l regizeze şi în care va şi juca.
Filmele se joacă şi ele cu oglinzi. Unele reuşesc să reflecte realitatea, altele doar frânturi. Oglinzile sunt mate, multiple, pur şi simplu nespălate sau ca nişte vitralii kitsch. În ultima categorie intră cel mai recent film al lui Chen Kaige, Wuji / The Promise, cel mai scump film din istoria cinematografului chinez. Şi poate şi cel mai snob, vin şi spun, pentru ca e în trend-ul lansat de Crouching Tiger, Hidden Dragon, dar cu efecte numerice care întrec orice măsură posibilă (dau în desene animate) şi cu o risipă nemăsurată de culori, voaluri, pene. Legenda capătă, astfel, culorile unei Răpiri din serai. Probabil ca moda filmelor asiatice de acest gen va face cinematografia chineză să devină un fel de cinematografie indiană, care să facă legende cu efecte speciale , culori vii, şi petale de cireş unduindu-se spre pămînt - pe bandă rulantă. Filmul a fost prezentat în afară competiţiei, dar cu o sală din care nu s-a prea ieşit, curios.
Tot în afara competiţiei am văzut un alt film dezamăgitor, dar din alte motive - V for Vendetta, realizat de James McTeigue după scenariul fraţilor Wachowski. Aşteptata distopie pentru care Natalie Portman s-a ras în cap, iar Hugo Weaving a purtat tot timpul o mască e plictisitoare în primul rînd, pentru că vine cu o poveste compilată. Fraţii Wachowski au copiat din nou, dar acum se vede clar. Filmul strânge o grămadă de fire, te trimite şi la Fantoma de la Opera, şi la Brazil, şi la Matrix, dar fără a fi mai mult decît o compilaţie garnisită cu efecte speciale - printre care o mare explozie a Parlamentului britanic. Şi aici a fost sala plină, nici aici, curios, nu s-a plecat. Natalie Portman, John Hurt, Hugo Weaving, Stephen Rea au venit să apere filmul prezentat în premieră mondiala şi în afară competiţiei.
În competiţie am văzut două filme cu o bună temă, dar inegal tratată. Der freie Wille / Liberul arbitru, de Matthias Glasner, e o poveste lungă cît o zi de post (163 minute) despre un violator în serie, care iese de la nebuni şi încearcă să-şi schimbe năravul. Demarat frust, cu un viol în timp real, culori desaturate şi o cameră de filmat bezmetică, filmul merge curat pe amănunte de zi cu zi, dar cînd eroul încearcă o relaţie adevărată, îşi pierde subtilitatea rece. Celalalt film, El Custodio, realizat de spaniolul Rodrigo Moreno, descrie existenţa ternă a bodyguardului unui ministru. Totul e filmat din unghiul acestuia. Banalitatea repetată induce amărăciune şi simţul deriziunii, dar finalul, cînd servitorul îşi ucide stăpânul,e lipsit atît de argumente dramaturgice cît şi psihologice.