Vârtejuri de energie pozitivă a adus în Turda festivalul de teatru turdean în zilele toride ale lui iulie 2020. Trupa chiliană La Chakra Banda, prezentă la Turda, a apelat la înţelepciunea civilizaţiilor străvechi pentru a sugera circuitul spiritual al trăirilor întreţinut prin muzică atunci când şi-a ales numele.
Cuvântul chakra înseamnă în sanscrită "roată" sau "cerc" simulând comunicarea şi cunoaşterea prin cele şapte chakre ale corpului uman. Într-un cerc itinerant s-au înscris membrii formaţiei atunci când au pornit în turneu prin Europa. Pandemia i-a prins la Sibiu, unde au avut prilejul să aprecieze în mod deosebit calităţile mămăligii româneşti. Carantina impusă i-a adus la Turda, unde au susţinut un concert în curtea teatrului.
Formaţia La Chakra Banda din Chile, formată din Marcelo Aravena, Filipe Marchant, Cesar Mario şi Cristian Novoa, promovează un mixt de genuri muzicale pe ritmuri latino, combinând muzică din Columbia cu Salsa, Rock sau Bossa-nova. Tinerii spectatori s-au lăsat antrenaţi de acordurile muzicii chilienilor.
În alte vârtejuri de energie pozitivă s-au lăsat prinşi participanţii la spectacolul Îndrăgostiţii din Ancona, prezentat în curtea Muzeului de Istorie, pe scaune distanţate reglementar la 1,5 metri. Comedie muzicală ce parodiază subtil genul bulevardier, extins spre nostalgice şlagăre din anii `60-`70 ai secolului trecut, adaptate conflictului dintre personaje, spectacolul cucereşte din primele momente prin stilul degajat de joc, între improvizaţie şi repetiţie, cu un "regizor tehnic" (Valentin Oncu) şi un "sufleor" (baritonul Adonis Tarţa) implicaţi comic în derularea acţiunii.
Pornind de la textul actriţei maghiare Vajda Katalin, spectacolul a cunoscut mai multe variante, la teatrele din Oradea şi Satu Mare, în regia lui Andrei Mihalache. Adaptarea realizată de Radu Sas-Marinescu stă la baza montării versiunii cu moldoveanca ajunsă în Italia (în loc de unguroaică), producţia Teatrului Naţional Aurelui Manea din 2017.
Imbroglio în stil italian, spectacolul are structura unei comedii renascentiste, cu melodii parodiate după Volare, L`Italiano, Una lacrima sul visu, Felicità (şi multe altele), pregătirea muzicală este asigurată de Dorin Griguţă, coregrafia de Gabriele Tănase, iar scenografia insinuează în scena italiană o piazzeta ca localul (acum închis din cauza pandemiei) din Cluj, propus de Eliza Labancz.
Finalul shakespearian (totul e bine când se termină cu bine) conţine un emoţionant monolog al lui Cornel Miron (ieşit din pielea personajului interpretat, Tomao Nicomaco) rostit cu căldură şi sensibilitate de slujbaş devotat al scenei. El face figură de mucalit Don Juan în rolul bogătaşului caraghios, lovit de săgeata lui Cupidon. Păpuşica răsfăţată Alexandra Duşa aduce drăgălăşenia şi farmecul inocent al feminităţii în corpul Luciei, fiica lui Tomato. Mihaela Deceanu este o Agnese vicleană şi clevetitoare. În distribuţie au intervenit modificări. De pildă, în locul Doinei Şoproni, a ajuns Ingrid Neacşu, cu intrări de efect de fiecare dată în rolul Drucilla. Foarte convingătoare, în ciuda puţinelor repetiţii de când a preluat rolul, este Amalia Popa în moldoveanca venită din Huşi (pardon: din Buhuşi, savuroasă confuzie repetată) în Ancona să-şi caute ibovnicul. Acesta, interpretat de George Sfetcu, este luat ca din oală căutând să-şi ascundă identitatea. Diana Tuşa în menajera Dorina, amanta lui Tomao, îşi deplânge soarta cu lacrimi de crocodil. Alexandru Ioan Savu (Luigi) şi Călin Mihail Roajdă (Lucreţio) conturează personaje ilare, prinse în vârtejul evenimentelor comice.
De remarcat că toţi actorii, fără excepţie, au voci remarcabile, simţ muzical, reuşind cuplete care încântă asistenţa şi dau o coloratură amuzantă stilului parodic promovat cu aplomb pe toată durata spectacolului. Plăcera actorilor teatrului de a-şi privi colegii pe scenă şi de a se amuza de gagurile lor instalează o atmosferă de caldă comuniune la teatrul din Turda.