Spectacole din festivalul turdean - Origini şi Treisprezece la FITT, 2020

Origini

Teatrul a ieşit în stradă. La propriu. Actorii turdeni s-au săturat să activeze numai pe reţelele electronice de socializare şi, după câteva luni de carantină impusă de un virus nevăzut, au luat cu asalt Pietonala din spatele statuii lui Avram Iancu, spaţiu devenit scenă în cele patru ediţii ale Festivalului Internaţional de Teatru, bucuroşi că pot juca în sfârşit şi bucurând spectatorii ieşiţi să-i întâmpine şi să-i aclame.

Astfel că spectacolul Origini, conceput de Cătălin Grigoraş, în scenografia fantezistă a Elizei Labancz, revine într-o formulă sensibil actualizată, îmbunătăţită din mers. Trupa interpretativă, prin mişcare şi gestică, spune o poveste simplificată a evoluţiei omenirii de la pitecantropul primitiv până la sofisticările omului actual copleşit de griji, hărţuit de interese meschine, constrâns să accepte socializarea cu ceilalţi, manipulat adesea. Un poem de sunet şi lumină, de mişcare şi pantomimă, în care coeziunea echipei de actori îşi etalează măiestria şi plăcerea de a juca, dăruind clipe de magie.

Echipaţi ca balerini pe catalige sau fără, acţionând simultan sau în secvenţe separate, individualizate, spiriduşi sau şamani, gloată perversă sau spiritualizată ritualic, actorii au evoluat ca un singur personaj colectiv în stare să transmită emoţii şi iluminări pozitive. Nu voi conteni să elogiez această trupă formată din Alexandra Duşa, Diana Tuşa, Raluca Radu, Raluca Eremei Bîrză, Maria Salcă, Mihaela Deceanu, Călin Mihai Roajdă, Ioan Alexandru Savu, Miky Paicu, Valentin Oncu, George Sfetcu.

Treisprezece

Sunteţi superstiţioşi? Vă temeţi de cifra 13? Unii, pentru a para ghinionul prezumtiv încrustat fatidic în această cifră, parează energic spunând că 13 le poartă noroc. Aşa stau lucrurile şi cu realizatorii one man show-ului Treisprezece: actorul Cornel Miron, regizorul Radu Botar şi scenografa Maria V. Botar.

Cornel Miron are norocul de a i se oferi un rol gras, puternic, generos, numai bun pentru a-şi pune în evidenţă capabilităţile interpretative. Şi mai are norocul de a fi lucrat cu un regizor ca Radu Botar, artist de mare fineţe, numai bun pentru a fi ştiut să i le valorifice. Treisprezece derivă din monodrama lui Aldo Nicolaj Telegrama şi pune problema condiţiei actorului, cu strălucirea şi întunecimea adoptării acestei condiţii ca regulă de creaţie şi de viaţă.

Radu Botar spune că pentru actor "regula de aur rămâne aceeaşi, simplă şi limpede: Jocul e să joci." Dar ce te faci când de treisprezece luni actorul nu mai primeşte niciun rol pentru a urca pe scenă, pentru a-şi exercita profesia, pentru a-şi arăta talentul, măiestria? Este cazul lui Attilico cu A de la Actor, personaj versatil care aşteaptă o telegramă de la un virtual angajator.

Cornel Miron exploatează inteligent emoţiile aşteptării verdictului în stare să schimbe cursul vieţii personajului său. El face o călătorie în jurul interiorităţilor spirituale ale celui căzut în disperare, amprentând atât comic cât şi tragic situaţia, ieşirea din impas. Discursul lui este pigmentat cu adecvate cântece şi trimiteri/citate la roluri celebre din Shakespeare, executate conştiincios şi cu un anumit şarm de Cornel Miron. Prin fizionomie şi ţinută, prin mişcare şi gestică, prin rostirea interiorizată a replicilor, el este comediantul tipic, dispus să se confeseze şi să interacţioneze cu publicul. 13 poate fi numărul lui norocos.
Sunt zile de teatru de bună calitate în această perioadă la Turda!