septembrie 2020
Platforma Internaţională de Teatru Bucureşti, 2020
Eşti mulţumit de aerul pe care îl respiri? De gustul apei pe care o bei în fiecare zi? Cum suporţi izolarea impusă de răspândirea unui nou virus, mai periculos decât cele de dinaintea lui? Suferim astăzi cu toţii urmările leziunilor pe care noi înşine le-am provocat planetei, şi cu toate astea încă vorbim prea puţin şi facem încă şi mai puţin pentru a repara ceea ce am stricat sau măcar pentru a stopa degradarea mediului înconjurător.

Te invităm să cauţi răspunsuri la aceste întrebări cu ocazia celei de a 7-a ediţii a Platformei Internaţionale de Teatru Bucureşti cu tema Ne arde casa / Our House is on fire, care va avea loc în perioada 1-4 octombrie 2020.

Tema ediţiei din 2020 a fost aleasă de curatoarea platformei, Cristina Modreanu, încă din vara lui 2019, înainte ca noul virus să devină o ameninţare concretă: "Semnele degradării planetei şi întregului ecosistem în care trăim sunt vizibile deja de multă vreme, iar efectele pe care le resimţim din ce în ce mai acut în viaţa cotidiană au generat şi continuă să genereze şi alerte artistice. Anul acesta, odată izbucnită criza mondială COVID-19, a trebuit să reducem şi să refacem întreg programul acestei ediţii pentru a putea fi prezentat online. Spectacolele selectate sunt o premieră în România şi pot fi văzute în exclusivitate în cadrul PITB#7, fiind urmate, ca de obicei la toate ediţiile Platformei de discuţii cu artiştii, de data aceasta prin Zoom."

Toate spectacolele incluse în această "ediţie pandemică" exprimă deriva unei umanităţi deraiate de la sensurile ei primordiale, o umanitate care distruge în loc să construiască.


În amonte este un spectacol produs la Viena de baldanders collective şi bazat pe un text postdramatic despre migraţie, scris de dramaturga premiată Alexandra Pâzgu. Din Marea Britanie post-Brexit vine Medeea Electronica, o reinterpretare contemporană a mitului Medeei semnată de grupul Pecho Mama, un spectacol de teatru-concert de muzică electronică, cu ritmuri incendiare. Nucleul fierbinte al acestei ediţii este noua piesă a Alexandrei Badea, Red Line, tradusă în premieră pentru PITB din limba franceză şi produsă de ARPAS în spectacol lectură cu Nicoleta Lefter şi Andi Vasluianu în rolurile principale: o tânără negociatoare pentru mediu şi un ministru din garda veche, reprezentând cele două lumi înfruntându-se pentru un viitor ce pare deja compromis.

Dacă spectacolele vor putea fi văzute doar online, expoziţia de desene semnate de Dan Perjovschi pe tema Ne arde casa / Our house is on fire prefaţează outdoor Platforma, fiind deschisă pe gardul Muzeului Naţional de Artă al României, Calea Victoriei 49-51 între 22 septembrie şi 4 octombrie 2020. Expoziţia este un excepţional avertisment artistico-politic din seria celor care l-au făcut celebru în lume pe acest artist şi include desene create în perioada 2005-2020, cele mai noi special pentru PITB#7.

La această ediţie oferim actorilor ocazia de a participa la Self-tape Workshop online susţinut de Bettina Lohmeyer, acting coach experimentat din Berlin şi Florentina Bratfanof, casting director.

În timpul celor 3 zile de atelier, între 30 septembrie şi 2 octombrie 2020, participanţii vor putea explora construcţia unui personaj, învăţând aspectele tehnice ale realizării unui self tape şi fiind în situaţia de a face câteva alegeri practice foarte importante.

Nu în ultimul rând, Maratonul de teatru pentru adolescenţi PREZENT este inclus în PITB # 7 pentru a prezenta prin teatru perspectiva noii generaţii, cea care moşteneşte planeta incendiată.

Timp de patru zile, între 1 şi 4 octombrie 2020 atragem atenţia prin toate aceste evenimente artistice asupra acutizării problemelor de mediu pe glob şi a implicaţiilor profunde ale acestui fenomen, care ne privesc pe toţi, în modul cel mai direct, afectându-ne viaţa de toate zilele.

Participarea la spectacole se face pe baza biletelor disponibile pe eventbook.
Preţul unui bilet este de 25 lei, iar accesul rămâne valabil timp de 24h de la ora anunţată a spectacolului. Accesul la spectacolele din seria PREZENT este gratuit, pe bază de rezervare.
Detalii în programul de mai jos şi la linkul facebook.com/BucharestInternationalTheaterPlatform.

Program
Platforma Internaţională de Teatru Bucureşti, 2020

21 septembrie - 4 octombrie 2020
Expoziţie de desene Dan Perjovschi, Calea Victoriei 49-53
(gardul Muzeului Naţional de artă al României)
www.facebook.com/events/799526670856229

Self-tapeWorkshop pentru actori
30 septembrie 2020 - 14:00 - 17:00 (RO time) - feedback iniţial
1 octombrie 2020 - 10:00 - 20:00 (RO time) - Coaching Individual de 45 minute fiecare şi înregistrarea noii versiuni de self tape
2 octombrie 2020 - 14:00- 17:00 (RO time) - feedback final, sesiune de Q&A, introducere în Beats Analysis - www.facebook.com/events/1565532740321963

Joi, 1 octombrie 2020
Maratonul de teatru al adolescenţilor PREZENT (30 min spectacol cu 30 min pauză)
17:00 - 17:30 - Trupa Okaua
18:00 - 18:30 - Victory of Art
19:00 - 19:30 - Acting Up
20:00 - 20:30 - Playhood Ferentari
21:00 - 21:30 - Brainstorming Bucureşti
www.facebook.com/maratonprezent/
În amonte - ora 20:00 (bonus - discuţie cu artiştii)
www.facebook.com/events/256459782197326

Vineri, 2 octombrie 2020
Ora 19:00 - În amonte
www.facebook.com/events/256459782197326

Ora 20:00 - Medeea Electronica (bonus - discuţie cu artiştii)
www.facebook.com/events/762237747681815

Sâmbătă, 3 octombrie 2020
Ora 19:00 - Medeea Electronica
www.facebook.com/events/762237747681815

Ora 20:00 - Red Line
www.facebook.com/events/1030910457336338

Duminică, 4 octombrie 2020
Ora 19:00 - Red Line (bonus - direcţie cu artiştii)
www.facebook.com/events/1030910457336338

Platforma Internaţională de Teatru Bucureşti este un proiect ARPAS, co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administraţiei Fondului Cultural Naţional. AFCN nu este responsabilă de conţinutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanţării.
Cu sprijinul: Institutului Francez din România şi al Forumului Cultural Austriac în cadrul programului Performing Austria. În parteneriat cu Muzeul Naţional de artă al României şi Seneca/EcoLogos

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus