octombrie 2020
Corpus Christi / Boze Cialo
Unul dintre cele mai importante filme europene ale anului, Corpus Christi / Boze Cialo, se va lansa în România în ciuda închiderii cinematografelor din Bucureşti.

"Decizia închiderii cinematografelor în Bucureşti a venit ca o mare lovitură pentru distribuitori, exploatanţi şi public. S-a luat fără nici o argumentare care să dovedească cazuri înregistrate în aceste spaţii şi fără nici o consultare a operatorilor din domeniu. A fost anunţată de astăzi pe mâine, fără nici un fel de măsuri de sprijin al celor direct afectaţi. Cinematografele şi teatrele sunt spaţiile în care distanţarea socială, purtarea măştii şi dezinfectarea celor prezenţi sunt cel mai uşor de controlat şi respectat, iar operatorii sălilor se achită exemplar de asta. Motiv pentru care nici nu a fost depistat vreun focar. Am decis să lansăm totuşi filmul în oraşele în care acest lucru este posibil, dând ocazia spectatorilor să aibă acces la cultură.", au anunţat reprezentanţii Bad Unicorn, distribuitorii filmului.

Un film inspirat din fapte reale, nominalizat la Oscar, câştigător a 10 premii la Polish Film Awards şi cu peste 2 milioane de spectatori în Polonia, Corpus Christi urmăreşte fascinanta transformare a unui tânăr care vrea să devină preot în ciuda cazierului său, şi care preia accidental o parohie.


Apreciat de public şi critica din întreaga lume, Corpus Christi îl aduce în prim plan pe Daniel, un tânăr de 20 de ani, proaspăt ieşit dintr-un centru de detenţie. Ajuns într-un mic oraş din Polonia, Daniel se îmbracă în haine preoţeşti şi pretinde că este trimisul Bisericii. Apariţia unui preot carismatic cu viziuni moderne este o oportunitate pentru comunitatea locală care începe un proces de vindecare după o tragedie recentă.

"Adesea emoţionantă dar şi tulburătoare ori amuzantă, drama aceasta dezvăluie o parabolă spirituală, care este în mod unic poloneză, dar, deopotrivă, la îndemâna oricărui spectator." -The Guardian.


Corpus Christi a câştigat două premii la Festivalul de Film de la Veneţia în 2019 şi a primit 10 premii la Polish Film Awards, printre care Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cel mai bun scenariu, Cel mai bun actor în rol principal şi deschide discuţia despre iertare, impostură, a doua şansă, iubire şi grija faţă de cei din jur.

Cel de-al treilea lungmetraj al regizorului Jan Komasa îi aduce împreună pe tânărul actor de teatru şi film Bartosz Bielenia, care a jucat recent în serial produs de Netflix 1983, pe Eliza Rycembel, distinsă cu Cea mai bună actriţă la Festivalul Internaţional de Film pentru copii şi tineri de la Viena şi pe laureata Premiului Filmului Polonez Aleksandra Konieczna.

FB Page: www.facebook.com/CorpusChristiRomania.

Corpus Christi se va vedea în peste 20 de cinematografe din 20 de oraşe din România din 9 octombrie. Aici: www.badunicorn.ro/corpuschristi/ pot fi consultate programul filmului şi lista de oraşe şi cinematografe în care este disponibil filmul.

Bad Unicorn
Lansată în 2017, Bad Unicorn este o firmă de distribuţie de film de autor. În portofoliul Bad Unicorn se mai regăsesc filmele: Despre trup şi suflet / On Body and Soul, Tărâmul Binecuvântat / God's Own Country, Pororoca, Atelierul / L'atelier, Dovlatov, Utøya - 22 iulie / Utøya: July 22, Vinovatul / The Guilty, Păsări călătoare / Birds of Passage, Amanda, MO, Dumnezeu există şi numele lui e Petrunija / God Exists, Her Name Is Petrunija, Copilul problemă / System Crasher, colectiv şi Babyteeth: Prima iubire.

Canal VOD: vimeo.com/badunicorn
FB Page
YouTube Channel
Instagram

Regia: Jan Komasa Cu: Bartosz Bielenia, Aleksandra Konieczna, Eliza Rycembel, Leszek Lichota, Łukasz Simlat, Tomasz Ziętek, Barbara Kurzaj, Zdzisław Wardejn

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus