octombrie 2020
Corpus Christi / Boze Cialo
Un tînăr pe nume Daniel (Bartosz Bielenia), iese din la şcoala de corecţie. Ia, drept "amintire", şi cămaşa preoţească a mentorului său, căruia i-a fost cantor. Aterizat apoi într-o biserică, pentru a impresiona o tînără frumoasă rătăcită pe acolo, se declară preot. De aici începe un întreg joc al minciunilor şi adevărurilor, în cheie comică, dar şi al Minciunii şi Adevărului, în cheie morală.

Noul "preot" se apucă, în primul rînd, să ofere căi noi şi tinereşti de a trăi credinţa mai autentic. Dar, în acelaşi timp, descoperă adevăruri dureroase şi muşamalizate de comunitatea sătească, ce se făleşte cu o prea bună părere de sine. Într-o scenă care aminteşte de marea provocare cristică "să arunce cu piatra acela dintre voi care este fără păcat" (şi apar multe astfel de aluzii la evanghelie), Daniel aruncă în faţa "oamenilor de bine" din sat scrisorile pline de ură pe care ei înşişi le trimiseseră, sub protecţia anonimatului, către o victimă acuzată pe nedrept de producerea unei tragedii.

Boze Cialo / Corpus Christi a fost comparat cu filmul lui Paul Schrader, First Reformed (2017). Acolo, un fost preot militar, care-şi pierduse unicul fiu în război, încearcă în zadar să îşi găsească liniştea ca paroh al unei biserici vechi. Însă, şi aici suferă şi nu poate să îşi găsească liniştea spirituală: acea biserică fusese cîndva o fortăreaţă pentru apărarea vieţii sclavilor aduşi de peste Atlantic, din care acum nu a mai rămas decît relicva turistică a unei mega-biserici ce se bucură de un succes comercial fantastic. Chinurile protagonistului jucat de Ethan Hawke sunt, aşadar, de natură mai degrabă interioară decît exterioară. Pe deasupra, acela chiar este hirotonit, este un pastor real, nu un impostor, ca în Corpus Christi.

Cred că mai multe paralele pot să fie identificate cu filmul lui Denys Arcand Jesus of Montreal (1989). Acolo, un tînăr actor joacă rolul lui Isus, într-o piesă de teatru neconvenţională pusă în scenă chiar în curtea unei biserici cu ocazia Postului Mare. Originalitatea în tratarea acestui subiect clasic începe să atragă mulţimile. De fapt, ajunge să aibă un succes atît de mare prin re-interpretarea modernă şi critică a misterelor creştinismului încît autorităţile religioase se hotărăsc să întrerupă mica revoluţie culturală pe cale să se nască. Dar, deja cel care îl juca pe Isus a intrat atît de bine în rol, a internalizat atît de radical mesajul evanghelic încît a devenit un imitator al lui Isus. Nu doar prin arta sa, cît şi prin suferinţa la care este supus şi prin mesajul eliberator pe care îl proclamă.

În ambele filme, vedem o transformare interioară profundă cauzată de un simplu joc al aparenţelor. Fake it till you make it! Însă, spre deosebire de filmul lui Arcand, Corpus Christi nu critică instituţia bisericii, ci modul în care oamenii se raportează la adevăruri inconfortabile, la cerinţe creştineşti mult mai importante şi mai dificile decît participarea mecanică la slujbele bisericeşti.

Protagonistul este tot o figură cristică, dar aici, trebuie subliniat, este mult mai păcătos. Dacă e să păstrăm personajele şi simbolurile evanghelice, împrumută copios şi din tîlharul credincios de pe cruce, şi din vameşul Matei şi chiar şi din Maria Magdalena. Iniţial, apare ca un om al mediului său păcătos: se droghează, stă de pază atunci cînd alţi deţinuţi violentează un coleg. Face, cu alte cuvinte, ceea ce statutul şi mediul său îi cer să facă.

Însă, în sufletul său se petrece o revoluţie tăcută. Transformarea pleacă de la o predică informală a preotului penitenciarului care vorbeşte despre rugăciune ca discuţie intimă cu Dumnezeu. Aşadar, nu ca participare aducătoare de recunoaştere socială sau formală, ci ca discuţie de taină, reală, directă, reformulare a "cămării ascunse" în care Isus ne îndeamnă să ne rugăm, nu în public, la intersecţii, să ne vadă lumea.

Predica părintelui Tomasz din penitenciar (căreia Daniel îi va şi împrumuta numele ca preot) mai prezintă un element important. Parafrazînd Întîia Epistola Sobornicească a lui Petru (I Petru 2, 5), preotul afirmă că toţi creştinii, deci, şi puşcăriaşii, sunt preoţi ai lui Hristos. Bineînţeles, exclusiv simbolic, pentru că acelaşi cleric, într-o conversaţie privată, îl avertizează pe Daniel că nici un seminar nu acceptă foşti deţinuţi. Acest echilibru între generozitatea fantastică a evangheliei şi cerinţele restrictive ale societăţii este o marcă importantă a peliculei.

Regizorul Jan Komasa menţine jocul actoricesc şi tonul general într-o vînă bine ancorată în posibil, mereu cu picioarele pe pămînt. Nu permite efuziuni emoţionale, ci doar mici, însă suficient de concludente, semnale faciale.

Mai mult, Corpus Christi nu doar că nu prezintă minuni vizibile, dar reaminteşte şi urmările adînci, indelebile ale păcatului. Aflat pe punctul de a fi dat în vileag, Daniel se duce în faţa congregaţiei şi întinde mîinile în lateral, într-o crucificare care reflectă icoana Răstignirii de pe altar. Încet, îmbrăcat în lumină, îşi dă jos reverenda şi lasă să i se vadă tatuajele - semn clar al trecutului său infracţional. Apoi, fără un cuvînt, iese umil - dar nu umilit - din biserică. Secvenţa creează senzaţia unei derulări înapoi a patimilor şi a învierii, ca şi cum, printr-o manipulare cinematografică a tainelor evanghelice, filmul mîntuirii a fost proiectat invers şi a ajuns extrem de aproape de zilele noastre.

Astfel, Corpus Christi reuşeşte să ne impresioneze nu doar prin bogăţia de aluzii biblice pe care o aduce în actualitate, ci şi pentru că menţine, cu talent şi atenţie la detalii, un stil realist deopotrivă tăios şi optimist. El rezistă cu succes tentaţiei exagerărilor pietiste, livrînd o dramă intensă şi plauzibilă unei audienţe care are mereu nevoie de asemenea re-interpretări curajoase şi optimiste ale evangheliei.

Regia: Jan Komasa Cu: Bartosz Bielenia, Aleksandra Konieczna, Eliza Rycembel, Leszek Lichota, Łukasz Simlat, Tomasz Ziętek, Barbara Kurzaj, Zdzisław Wardejn

0 comentarii

În programul cultural

Curtea Muzeului Ţăranului Român
03.11 18,00

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus