Me Tom, You Jerry - Tom şi Jerry

Jerry and Tom. Un text al dramaturgului şi scenaristului american Rick Cleveland. Din 1994.

Tom şi Jerry. Un spectacol de Florin Piersic Jr. (traducere & regie) şi Tudor Prodan (scenografie) la Teatrul Metropolis. Cu Florin Piersic Jr. (Tom, ucigaş cu simbrie), Paul Ipate (Jerry ucigaş cu simbrie), Laurenţiu Bănescu (interpretând felurite personaje, aflate, în general, la crepusculul existenţei). În 2013. Despre care a fost vorba aici, de pildă.

Tom şi Jerry. Un spectacol de Florin Piersic Jr. (traducere & regie) şi Tudor Prodan (scenografie) la Teatrul Naţional Radu Stanca din Sibiu. Cu Marius Turdeanu (Tom, ucigaş cu simbrie), Ali Deac (Jerry, ucigaş cu simbrie), Ioan Paraschiv (interpretând felurite personaje, aflate, în general, la crepusculul existenţei). În 2020. Premiera: 17 şi 18 octombrie 2020. Despre care va fi vorba în textul de mai jos.

Între cele două montări teatrale: Tom şi Jerry 2.0. Un film de Florin Piersic Jr. (traducere & regie & una dintre camere), Alexandru Condurache (director de imagine şi cealaltă dintre camere), Ovidiu Păcurar (sunet) şi Tudor Prodan (scenografie) la Teatrul Naţional Radu Stanca din Sibiu, secţiunea Scena Digitală. Cu Marius Turdeanu (Tom, ucigaş cu simbrie), Ali Deac (Jerry, ucigaş cu simbrie), Ioan Paraschiv (interpretând felurite personaje, aflate, în general, la crepusculul existenţei). În 2020. Premiera: 15 iulie 2020. Despre care va fi vorba într-un text ulterior.

A doua montare teatrală, aşadar. "E o replică exactă a spectacolului de acum 7 ani. Sper să aibă o viaţă mai bună decât primul. Evident, diferenţa stă în jocul actorilor", spune Piersic într-un interviu pentru revista sibiană Capital Cultural.

Tom şi Jerry e genul de spectacol de şi pentru actor pe care Piersic, cu complicitatea ultra-spectaculosului scenograf care este Tudor Prodan, l-a transformat într-un spectacol de actor, imagine şi sunet. Citind cronicile feluritelor montări americane, ca şi pe cele ale filmului Jerry and Tom din 1998 (pe un scenariu adaptat de Cleveland himself), se poate deduce că Piersic a reuşit, de asemenea, să salte textul de la statutul de "great pub theatre", cum stă scris într-o cronică a unei montări australiene, la acela de spectacol major, încărcat de multiple semnificaţii şi neaşteptate emoţii (empathy for the devils fiind una dintre ele), producând, sub aparenţa unei comedii noir cu accente absurde, un comentariu social înţesat de dileme etice.

E moral să duci eternul divorţ job - viaţă personală al lumii postmoderne până acolo încât să nu-ţi pese în nici un fel de consecinţele faptelor pe care le prestezi de la 9 la 5? Când boss-ul dispune eliminarea din joc a unuia dintre colegii tai, e OK să contribui la zisul proces, asimilându-l unei sarcini de serviciu ca oricare alta? În general, are cel mai mic sens să consideri că responsabilitatea de orice fel se abrogă pe timpul prestării activităţii la patron şi că unicul sens al mersului la birou / scena crimei e să îţi faci bine treaba pentru care să fii plătit în consecinţă?

Alura de fals-cartoon a montării sibiene, potenţată de titlu, de numele personajelor, de elementele de decor cu multiple, variate şi surprinzătoare întrebuinţări şi de porţiunea caricaturală a jocului celor 3 actori (porţiune impecabil ţinută sub control de fiecare dintre ei, efect al unei cerebralităţi impresionante), avertizează cât se poate de clar: ce vedeţi pe scenă e doar o aparenţă. Aparenţa unui joc de-a piesă / film cu gangsteri, aparenţa unui joc de-a film piesă / film despre piese / filme cu gangsteri (referinţa la Tarantino e de rigoare), aparenţa unui text care vorbeşte doar despre doi ucigaşi plătiţi, unul mai experimentat, altul la început de drum. În fapt, meseria celor doi e doar un pretext. Veteranul şi novicele pot presta, în realitate, orice activitate. Dilemele de mai sus (ni) se pretează tuturor.

E cvasi-imposibil să nu admiri versatilitatea "victimei" Ioan Paraschiv şi precizia maniacală cu care îşi construieşte rookie-ul Ali Deac. După cum e de presupus că vei gândi, de câteva ori, de-a lungul reprezentaţiei "Pfuai, cât seamănă Turdeanu ăsta cu Piersic!", mai ales dacă memoria îţi îngăduie oarece flashback-uri cu montarea de la Metropolis. Pe măsură, însă, ce trece timpul realizezi că asemănarea e doar o observaţie de suprafaţă. Dacă îi fixezi privirea (şi e greu să n-o faci), Turdeanu te ia cu el şi te duce de uiţi de orice comparaţie.

Deruta care i se instalează treptat, subtil şi sigur pe chip, cea pe baza rostogolirii de evenimente neprevăzute (de tipul creşterii în încredere şi nesubordonare a ucenicului Jerry sau de tipul necesităţii de a lichida un coleg de cursă lungă, doritor de interzisă celebritate) atinge climaxul în scena finală. O bijuterie pe bază de reflector (x 2), Tom Jones, Deac şi, mai ales, Turdeanu.

"Baby, baby, I'm your sweet pet
I'm just your personal marionette
Wind me up and let me go
Don't you know I'm a one man show?"