noiembrie 2020
Programele Centrului Ceh, Documentary Mondays şi Fiction Tuesdays, au ajuns la final. Sezonul din această toamnă se încheie cu The Sound Is Innocent, un documentar care urmăreşte evoluţia sunetului electronic către muzică, şi Cutting It Short, o comedie nostalgică inspirată din viaţa scriitorului ceh Bohumil Hrabal, pe care le puteţi urmări online pe 23, respectiv 24 noiembrie 2020, gratuit, pe DAFilms.com.

 

Săptămâna începe cu o călătorie audiovizuală într-un spaţiu de vis în care regizoarea Johana Ožvold explorează sensul, funcţia şi semnificaţia lumii sunetului electronic şi experimental, în încercarea de a găsi răspunsuri la întrebări fundamentale, printre care şi cea mai des întâlnită: care este momentul în care sunetul devine muzică?



Într-o lume care poate fi asemănată cu un teren de joacă, unde orice este posibil, iar jucăriile pot fi instrumente, dispozitive, sau chiar diverse obiecte, mai există oare reguli? Şi cum este, în acest caz, redefinită relaţia dintre om şi instrument? Toate aceste aspecte sunt cercetate atât de realizatoare, cât şi de alte cinci nume importante ale industriei muzicale, pe care Johana Ožvold le-a reunit în acest documentar, oferind astfel o perspectivă nouă asupra procesului de creaţie în muzica electronică.


Filmul de marţi este cel de-al patrulea din retrospectiva dedicată lui Jiří Menzel. Cutting It Short spune povestea a doi soţi, frumoasa Maryška şi Francin, un tânăr contabil, angajat la berăria dintr-un mic oraş de provincie. Deşi sunt fericiţi împreună, cei doi nu pot fi mai diferiţi, el fiind o fire extrem de meticuloasă şi serioasă, iar ea un spirit liber, mereu în căutare de amuzament. Mai mult decât atât, la un moment dat îşi face apariţia şi Pepin, fratele gălăgios şi aiurit al lui Francin, care are o mulţime de idei năstruşnice şi diverse îndeletniciri artistice, pe care tânăra le susţine şi le încurajează, spre disperarea soţului ei.


 
Cutting It Short are la bază romanul cu acelaşi nume, aparţinând scriitorului Bohumil Hrabal, iar personajele sunt inspirate chiar de părinţii şi unchiul acestuia. Totuşi, Menzel îl adaptează în stilul lui caracteristic, oferind poveştii o notă comică şi astfel îmblânzind dialogurile şi descrierile lui Harbal.


Chiar dacă situaţia actuală a făcut imposibilă întâlnirea la Centrul Ceh pentru a urmări împreună filmele propuse în acest sezon, aşa cum eraţi obişnuiţi, tradiţia a fost, totuşi, continuată în mediul online, unde au putut fi vizionate 4 filme de ficţiune în memoria lui Jiří Menzel şi 4 documentare captivante. Ultimele două filme din acest sezon pot fi urmărite gratuit pe DAFilms.com în zilele de 23, respectiv 24 noiembrie 2020 şi sunt disponibile timp de 24h, începând cu ora 8:00.

Platforma DAFilms.com este aici. Pentru a urmări filmele gratuit, este nevoie să vă creaţi un cont de utilizator. DAFilms oferă peste 2000 de filme, în special documentare, pe care le puteţi urmări dacă deveniţi membri, pentru 6€ lunar sau 36€ anual.

Evenimentele Facebook ale următoarelor două filme sunt aici: DM & FT.

Centrul Ceh este un institut cultural ale cărui evenimente şi programe au ca scop nu doar familiarizarea publicului român cu societatea şi cultura cehă, ci, în primul rând, oferirea unui set de proiecte ce reflectă valori educative, artistice şi sociale, în Bucureşti şi în restul ţării, conectând publicul român la conţinut cultural de calitate, într-un context indie şi deschis.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus