Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul filmului britanic 2005

Festivalul Filmului Britanic 2005


Revista 22, decembrie 2005
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Ediţia din această toamnă a festivalului - a X-a - a fost cea mai reuşită din ultimii ani (selecţioner Mihai Chirilov). A grupat 13 filme de lung metraj (ficţiune), plus o serie de documentare de scurt metraj şi de animaţie. Şi, pe lângă Bucureşti, filmele au fost proiectate la Cluj, Timişoara şi Iaşi.

Surpriza din acest an a fost retrospectiva Sally Potter, cu trei filme: Orlando (1992), The Man Who Cried (2000) şi Yes (2004). Cu venirea în persoană a regizoarei la Bucureşti!

Sally Potter e o regizoare singulară în peisajul britanic, iar Orlando, după romanul Virginiei Woolf, e unul din cele mai frumoase şi fascinante filme din întreaga istorie a cinematografului. Filmul a fost prezentat la Bucureşti cu ani în urmă, chiar în Festivalul Filmului Britanic, dacă nu mă-nşel, iar redescoperirea lui lasă un efect la fel de puternic ca şi descoperirea de atunci. Desigur că un merit major îl are textul scriitoarei, dar transpunerea în imagini de o frumuseţe ce-ţi taie respiraţia e, cu siguranţă, meritul regizoarei. Şi al scenografei Sandy Powell, ale cărei costume întregesc un tablou-regal. Din distribuţia plină de surprize: Tilda Swinton, Jimmy Sommerville şi Quentin Crisp - în rolul Reginei Elizabeta.

Sally Potter nu e nici prolifică (5 filme în 20 de ani, din care câteva au fost transmise şi la televiziunile româneşti: The Tango Lesson, din 1997; The Man Who Cried; şi chiar Orlando, acum vreun an) şi nu e nici ceea ce s-ar numi un "autor", al cărui stil să-l recunoşti imediat, să fie constant de la un film la altul. Sally Potter e surprinzătoare însă cu fiecare nou film. The Man Who Cried, pe lângă distribuţie (Christina Ricci, Johnny Depp, Cate Blanchet şi John Turturo), uimeşte cu muzica Tarafului Haiducilor. Însuşi Johnny Depp interpretează (excelent) un ţigan român la Paris, în ajunul invaziei Franţei de către Germania nazistă. Muzica, de altfel, e foarte importantă în filmele lui Sally Potter, ca şi dansul (regizoarea are studii de coregrafie şi a pus bazele unei trupe de dans). The Man Who Cried nu e unul din vârfurile filmografiei sale, dar există în el scene - în special cele pe muzică ţigănească - remarcabile.

În sfârşit, Yes mizează, ca şi The Man Who Cried, pe relaţiile dintre oameni de rase şi culturi diferite şi pe felul cum se înţeleg sau nu se înţeleg aceştia. Împletire stranie de teme (şi rime, pentru că actorii vorbesc în rime!) shakespeariene şi contemporaneitate, filmul e un experiment pe alocuri năucitor şi deconcertant. Reuşit însă, ceea ce ne demonstrează încă o dată că Shakespeare e universal în spaţiu şi timp (sic!). Are construcţia alambicată a unei piese de Shakespeare şi jonglează cu paradoxuri cu o uşurinţă şi o naturaleţe de invidiat. E, pe scurt, un film cu totul special, în egală măsură fantezist şi riguros.

Însăşi deschiderea din acest an s-a făcut cu un film provocator - My Summer of Love (2004), de Pawel Pawlikowski. I-a indignat pe unii (cu atât mai bine!) povestea de dragoste dintre două adolescente. Un film cu o iubire păcătoasă, lesbiană în deschiderea unui festival! Ei bine, mic burghezii (ori habotnicii, după caz) îşi găsesc locul mai degrabă în fotoliu, la o telenovelă, ori la templu. Pentru că, dacă sunt incapabili să aprecieze scenele de cinematograf pur, abundente în film, şi sensibilitatea cu care e spusă povestea, n-au nimic în comun cu Filmul. Măcar la imaginile extrem de romantice, contrapunctate de muzica lui Edith Piaf să fi vibrat...

Tot provocator - şi excelent! - a fost Stage Beauty (2004), filmul de închidere, în regia lui Richard Eyre, prezentat de însuşi regizorul, venit la Bucureşti. Ambiguitatea sexuală e şi aici o constantă - acţiunea e plasată în 1660, atunci când femeilor le-a fost permisă urcarea pe scenă de către Charles II. E presărat cu replici de o aciditate corozivă, care lasă gaură acolo unde pică. Somptuos ca decoruri şi costume, foarte inteligent ca dialoguri, Stage Beauty e un spectacol savuros.

Unul din cele mai interesante filme din acest an a fost Frozen (2004), debutul regizoral al lui Juliet McKoen. Pe lângă rolul remarcabil pe care-l face Shirley Henderson (excelentă şi-n rolul cameristei-povestitoare din Yes), Frozen e, aşa cum o indică şi titlul, un film de atmosferă. Îl poţi considera o adevărată divagaţie pe marginea cuvântului frozen / îngheţat, ce revine obsesiv, în mai multe ipostaze, pe toată durata filmului: de la permanenta senzaţie de frig a fetei care-şi caută sora de câţiva ani, până la depozitele de peşte congelat şi la peisajele dezolante şi încremenite.

Tot de atmosferă (şi tot dezolantă) e şi Code 46 (2004), al unuia din cei mai prolifici şi versatili regizori britanici actuali - Michael Winterbottom. Code 46 e un SF plasat într-o lume obsedată de boli, o ipohondrie ajunsă la paranoic, în care există cei care trăiesc în oraşe (protejate) şi cei care trăiesc "afară". Tim Robbins şi Samantha Morton sunt implicaţi într-o poveste de dragoste blamată, căci unul aparţine lumii oraşului, celălalt (fata) e expulzată în afara acesteia.

Fakers (2003), de Richard James, e o comedie-thriller uşurică, nu rea, cu destulă imaginaţie, despre descoperirea unui desen al unui artist sicilian, desen despre care se bănuia că există, dar nimeni nu ştia unde, şi despre reproducerea lui (în falsuri) în mai multe exemplare. Iar Man About Dog (2003), de Paddy Breathnach, o comedie foarte british, deloc rea, plasată tot în lumea interlopă (din Irlanda şi Irlanda de Nord).

Chiar şi Ladies in Lavender (2004), de Charles Dance, ale cărui prime cadre, de film cuminte de epocă, te fac să te aştepţi la ce e mai rău, alunecă într-o zonă tratată cu mare sensibilitate, atunci când Daniel Brühl (Good-bye Lenin!) e găsit inconştient pe o bucăţică de plajă aparţinând surorilor interpretate de Judi Dench şi Maggie Smith (adorabile amândouă). Asta pentru că Ursula (Judi Dench) se îndrăgosteşte de el... Ceea ce urmează nu alunecă în tragedie, ci e menţinut pe o linie mediană, a moderaţiei. Tot film de debut.

Dead Man's Shoes (2004), de Shane Meadows, e un thriller bine ţinut în mână, cu o puternică tuşă british. Nu e o capodoperă, dar e un film onorabil. Iar Blind Flight (2003), de John Furse, prezentat drept o "dramă psihologică", intră puternic în zona politică de mare actualitate - cea a răpirilor de persoane. E bazat pe un caz real, cel al răpirii în Liban a doi bărbaţi, un britanic şi un irlandez, care au fost eliberaţi după mai mulţi ani de captivitate. Atmosfera de teroare e destul de puternică, relaţiile dintre unele personaje (cei doi deţinuţi - Ian Hart şi Linus Roache) bine conturate, dar altele (dintre cei doi şi libanezii care-i ţin captivi) de-abia schiţate. Filmul nu excelează nici pe tărâmul justificărilor, în cele două tabere, dar atinge corzile sensibile ale actualităţii. Iar imparţialitatea îi reuşeşte doar din când în când.

Şi, cum selecţionerul acestei ediţii a fost Mihai Chirilov, nu putea lipsi exemplificarea genului horror. Creep (2004), de Christopher Smith (film de debut), e destul de reuşit vizual, dar fără alte merite. Iar găselniţa din final, cu bănuţul aruncat fetei care a trecut toată noaptea prin chinurile iadului prin culoarele metroului londonez, şi care-l plasează într-o zonă a derizoriului, nu reuşeşte să-l ridice decât până la linia de plutire.



 Toate articolele despre Festivalul filmului britanic 2005


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Laurenţiu Brătan


Alte articole

 Festivalul Filmului Britanic 2005, Carmen Mezincescu
 Festivalul filmului britanic 2005 - program Timişoara, Cluj, Iaşi, Comunicat de presă
 Festivalul filmului britanic 2005 îşi dezvăluie poveştile, Comunicat de presă
 Festivalul Filmului Britanic 2005 - din 28 octombrie, Iulia Blaga


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer