Avignon 2021 sau dreptul la speranţă

În miezul zilei de 25 martie 2021, mult aşteptata conferinţă de presă a Festivalului IN de la Avignon, transmisă de la Fabrica, sediul magic al atîtor zile şi nopţi de teatru, ne-a proiectat brusc într-o falie privilegiată a timpului. Întîlnirea, deschisă de directorul festivalului, Olivier Py, părea în afara timpului nebun pe care-l traversăm astăzi, ni se promitea un program "normal", ca şi cum nimic nu s-ar fi întîmplat în jurul nostru. Şi încercînd o vreme să fac abstracţie de tot, am urmărit absolut fascinată conferinţa de presă, avalanşa de super-spectacole în perspectivă, după cura de spectacole-surogat pe Internet. Un festin după un post gri spre negru de un an de zile. Fără să uit totuşi avalanşa de ştiri despre pandemie şi ghearele ei tot mai strînse în jurul nostru, în viaţa reală. Nu-i nimic, haideţi, o porţie de vis, o porţie de utopie... Nu asta ar fi oare şi definiţia teatrului, mai mult, a festivalului? Şi citez aici din cuvîntul de deschidere al lui Olivier Py, un soi de utopie, mereu reîncepută, cu fiecare festival, cu fiecare spectacol: "De la constituirea lui, festivalul este o utopie care invită la alte utopii, mai întîi artistice, dar şi intelectuale, politice şi sociale. Utopia aceasta nu este numai constituirea pentru o lună de zile a unei cetăţi magice, înfierbîntate de artă şi gîndire, ci, de asemenea, reunirea celor care îşi amintesc de viitor şi cred în el... Nu putem afirma nimic despre viitor, putem doar spera. «La ce avem dreptul să sperăm?» mi se pare o întrebare întotdeauna prezentă într-o operă de artă".

În Franţa, revolta oamenilor de teatru răbufneşte. Mişcarea, începută pe 4 martie 2021 prin ocuparea Odéonului parizian de către 50 de sindicalişti, s-a propagat în valuri, ajungînd în momentul de faţă la peste 100 de spaţii teatrale sau culturale ocupate. O banderolă pe faţada Odéonului anunţă: "Nu mai jucăm, ne luptăm!". Cele 50 de persoane, din toate categoriile din jurul spectacolului, sindicalişti CGT, sindicat legat tradiţional de partide de stînga ca Partidul Comunist şi, mai nou, LFI, La France Insoumise, "Franţa nesupusă", ocupă zi şi noapte teatrul. Niciodată mai mult de 50 de persoane pentru a fi respectate normele sanitare, se doarme în cabine, pe hol, pe saltele sau în saci de dormit, statuile lui Racine şi Corneille sînt înrolate şi ele în mişcare, poartă veste galbene sau drapelul roşu al sindicatului.

Revendicarea de breaslă iniţială, legată de statutul unic al "intermitenţilor din artele spectacolului", s-a lărgit, căci doar deschiderea pur şi simplu a sălilor se dovedeşte un pariu riscant, şi a devenit o revendicare mai largă, socială şi politică. Roselyne Bachelot, ministru al Culturii, a venit în primele zile, a ascultat argumentele lor şi a promis să le transmită mai departe. De atunci e la spital, în ATI, şi situaţia sanitară se agravează pe zi ce trece.

Cîteva precizări sînt necesare aici. Trebuie amintit că toate aceste teatre sau spaţii culturale ocupate nu funcţionează cu trupe permanente, singurul teatru cu o trupă permanentă fiind Comedia Franceză, care are un statut special, a creat un site extrem de frecventat şi prezintă spectacole online. De altfel, teatrul continuă să funcţioneze în surdină, ca peste tot în lume, cu repetiţii, punînd adesea actorii şi tehnicienii în pericol, dar cu speranţa că vor ieşi curînd la lumina reflectoarelor. Pentru orice eventualitate, spectacolele sînt filmate pentru site-ul teatrului sau ţinute în aşteptare. De altfel, la Odéon, în momentul cînd teatrul a fost ocupat, Christophe Honoré repeta cu Chiara Mastroianni, deşi premiera era deja amînată, dar sperînd să facă turnee la vară sau în toamnă. Mulţi actori continuă să fie activi, ca dovadă aceste spectacole care există deja şi care ni se promit pentru Avignon. Protestul vine din partea celor rămaşi în afara sistemului, dar aici intervine, de asemenea, şi solidaritatea profesională.

Teatrele şi sălile de spectacol au fost închise din martie 2020, cu o scurtă pauză în timpul verii, şi definitiv închise pe 28 octombrie 2020. În martie 2021, principala revendicare, satisfăcută, de altfel, a fost prelungirea perioadei albe, adică prelungirea pînă în august 2021 a drepturilor la şomaj. Este vorba de situaţia, unică în Europa şi, cred, în lume, a "intermitenţilor din spectacol", care, datorită specificului activităţilor lor, au dreptul la un ajutor de şomaj timp de un an de zile dacă au 507 ore de muncă declarate în ultimele 12 luni. Situaţia generală a lumii spectacolului nu s-a schimbat însă şi se cere prelungirea perioadei "albe" pînă în august 2022. Este vorba doar de categoria zisă a "intermitenţilor din spectacol", în jur de 120.000 de persoane. Sînt lăsate deoparte multe alte categorii din jurul lor, ghizi, conferenţiari în muzee şi alte locuri culturale, lucrători în restauraţie din teatre sau din evenimente etc., care nu au dreptul la acest statut şi care, de altfel, nu au putut profita de milioanele de euro de care au beneficiat alte sectoare culturale. Se adaugă, deci, alţi lucrători din jurul culturii, cu o situaţie precară, sau elevii şi studenţii din conservatoare aflaţi la început de drum în carieră. Apare însă o altă exigenţă, care include categorii şi mai largi: protestul împotriva noii legi a ajutoarelor de şomaj în general, care va intra în vigoare pe 1 iulie 2021 şi care prevede diminuarea ajutoarelor lunare, într-o perioadă dificilă pentru toată economia.

Conferinţa de presă de la Avignon, care e la rîndul său un spectacol în sine, a debutat cu o venire la rampă a cîtorva reprezentanţi ai celor uitaţi în umbră, categorii precarizate de COVID-19 şi rămase în afara sistemului intermitenţilor, şi s-a încheiat cu o invitaţie la o agora publică, în faţa Fabricii, pentru a doua zi. A urmat apoi partea oficială, scurte cuvîntări ale unor reprezentanţi politici locali şi ale unor mecena, un program bine reglat, ca la orice inaugurare oficială. Roselyne Bachelot, aflată în spital la acel moment, a intervenit cu un video, un moment de un umor straniu, dar inevitabil memento COVID, mereu la pîndă. Olivier Py a intrat în sfîrşit în inima subiectului, cine vine şi cu ce, adică trei salve, fiecare de vreo zece spectacole, cu fragmente video. Cîteva cifre: 46 de spectacole pentru 21 de zile (5-25 iulie 2021). 40 de lecturi, 70 de dezbateri şi expoziţii. 80% sînt creaţii, dintre care 29 co-producţii cu festivalul. Aproape jumătate din spectacole sînt semnate de femei. În privinţa numărului de spectatori, cifra este mai greu de evaluat, căci nu se cunoaşte pentru moment capacitatea sălilor unde se va juca, mai ales pentru sălile închise precum cea de la Fabrica sau spaţiile în aer liber, cum ar fi Curtea de Onoare a Palatului Papal, complet renovată. Olivier Py evită sau refuză să se gîndească la cazul unor trupe invitate din străinătate, mai previzibile pentru Belgia, dar deocamdată un pariu riscant pentru o trupă invitată din Africa de Sud. Şi aici trebuie subliniat optimismul - sau inconştienţa - organizatorilor, care nu prevăd nici o soluţie de amînare sau, Doamne fereşte, de anulare. Olivier Py rămîne, spune el, optimist şi rezonabil. Festivalul trebuie să aibă loc, cu orice preţ, este simbolul viu al revenirii la teatru, la viaţa normală.

Tema festivalului este "Se souvenir de l'avenir". Să ne amintim de viitor... titlu sub care se va desfăşura, de altfel, o conferinţă cu Edgar Morin pe scena Palatului Papal, pe 13 iulie 2021, cînd filozoful va împlini rotunda vîrstă de 100 de ani. Olivier Py aminteşte că au ezitat între "Utopie, distopie", "A evita apocalipsa" sau "Vis comun" - toate acoperind perfect acest pariu imposibil, dar teribil de tentant.

Trebuie să recunoaştem, meniul e fabulos. Festivalul se va deschide în Curtea de Onoare cu Livada de vişini în regia lui Tiago Rodriguez, cu Isabelle Huppert în rolul principal. Christiane Jatahy, specialistă în teatru/video, propune Entre chien et loup - nu chiar între cîine şi lup, în franceză aceasta e o expresie pentru a defini momentul zilei între amurg şi noapte sau în pragul dintre noapte şi zori -, după Dogville de Lars von Trier, la Vedène, o sală în afara Avignon-ului; Caroline Guiela Nguyen cu Fraternitate, o poveste fantastică, la Fabrica, sau Fabrice Murgia (neuitatul regizor belgian, cu al său Chagrin des ogres - Jalea căpcăunilor, de acum aproape un deceniu) cu Ultima noapte a lumii de Laurent Gaudé. Apoi un ciclu Molière, Cerul, noaptea, sărbătoarea (care reia o frază de Jean Vilar,"Le ciel, la nuit, la fête"), jucat de Nouveau Théâtre Populaire, sau Pia Menard cu Oricum am puţine amintiri. Din Grecia sînt aşteptaţi Pantelis Dentakis cu un spectacol după Philippe Miniana, Micuţa într-o pădure profundă, şi mai ales Dimitris Papaioanniou, una dintre marile revelaţii ale festivalului de acum cîţiva ani, care trebuia să vină în 2020 cu un spectacol de dans, dar a preferat de astă dată un duo, Ink, jucat în imensa sală de la Fabrica. Cît despre directorul festivalului, Olivier Py, el a pregătit o serie de lecturi şi interpretări după Hamlet, personaj şi subiect care-l bîntuie de ani de zile. Nu vreau şi nu pot să fac un catalog complet, sperînd totuşi să mă regăsesc în vara asta, fugind de la un spectacol la altul, amintindu-mi deja de viitor...

Cît despre Festivalul OFF, cu peste 1.500 de spectacole, imens tîrg teatral, care cu forfota sa multicoloră dă tonul şi gustul special oraşului festivalier, e greu de prevăzut pentru moment dacă va putea să aibă loc în vara lui 2021. Şi pentru că, în general, în secţiunea OFF se joacă în spaţii mici şi greu de controlat. Problema e: dacă IN-ul va reuşi să se păstreze pe linia de plutire, ce se va întîmpla cu sutele sau miile de actori ai OFF-ului, lipsiţi de reprezentaţie, pe străzile şi pieţele din jur care mai păstrează încă amintirea mişcărilor de protest ale intermitenţilor din spectacol din anii din urmă? În orice caz, vara riscă să se anunţe animată.

Mirella Patureau este critic de teatru şi traducătoare, cercetătoare la Atelier de Recherche sur l'Intermédialité et les Arts du Spectacle, CNRS, Paris.

(articol publicat în revista Dilema veche, nr. 888, 15-21 aprilie 2021)