Florentina Ţilea electrizantă în Hai, să vorbim despre viaţă! la TNB

Teatrul Naţional din Bucureşti a ieşit la rampă pe 12 iunie 2021 cu Hai, să vorbim despre viaţă!, un one-woman show interpretat de Florentina Ţilea, regizat de Zsuzsánna Kovács şi scris de Ana Sorina Corneanu, un monolog despre întrebările existenţiale, fără răspuns, ale unei tinere dansatoare care refuză să se înregimenteze în genul de viaţă al prietenelor care au familie, rată la casă şi lucrează la o multinaţională.

În general one-woman show-rile sunt la început interpretate de o actriţă care este şi autoare şi regizoare, şi se rodează în cafenele şi pe scene mici până să ajungă pe o scenă mare.  Genul a căpătat notorietate cu Monologurile Vaginului ale lui Eve Ensler, scrise în anul 1996 şi jucate iniţial în subsolul de la Cornelia Street Café (unde am avut plăcerea să merg deseori să ascult textele unor poeţi şi artişti români de la New York), după care, în urma reacţiei fantastice a publicului, s-au mutat pe o scenă mică din Soho (Here), unde spectacolul a câştigat un premiu Obie, şi de acolo pe o scenă mare din Broadway, unde a câştigat premiul Tony (echivalentul american al premiilor UNITER, păstrând desigur proporţiile). Iar de acolo a făcut senzaţie în 48 de ţări.

Autoarea piesei Hai, să vorbim despre viaţă!, actriţa Ana Sorina Corneanu (n. 1987), a avut norocul să ajungă direct pe prima scenă a ţării, ca dramaturg, şi să lucreze cu o echipă de mare calibru, o şansă care i-a ocolit pe mulţi, dacă nu pe majoritatea dramaturgilor români care scriu teatru de o viaţă. Am fost surprinsă că nu şi-a interpretat singură monologul, cu atât mai mult cu cât este în principal actriţă, dar Florentina Ţilea a fost, cum am spus şi în titlu, electrizantă.

Monologul reprezintă debutul autoarei, câştigătoare a premiului UNITER pentru cea mai bună piesă a anului 2019. Nu ştim dacă monologul a fost ales de juriu pentru că a presupus o montare cu buget redus, de pandemie, căci într-un an când toţi dramaturgii au stat acasă este clar că s-au scris şi piese de teatru "adevărate", adică unele cu poveste, arc dramatic, replică, şi cu personaje mai bine creionate. (În spirit de full disclosure, trebuie să precizez că am trimis şi eu la concursul UNITER 2020 o astfel de piesă-piesă, o comedie romantică în trei acte, Week-end la Mare, scrisă pentru Scena Mare a TNB, cu intrigă poliţistă şi o structură filmică, care, cel puţin în cazul pieselor care vin de afară - gen Adio, domnule Haffmann! ce a avut recent premiera la TNB - este apreciată; am fost surprinsă că premiul pentru piesa anului s-a dus la un monolog. Dar preferinţele juriului UNITER nu se discută.)

Eroina Greta din Hai, să vorbim despre viaţă! este un personaj abstract, despre care nu ştim de unde vine şi încotro se duce, ştim doar ce îşi doreşte şi mai ales ce nu îşi doreşte. Este un fel de prototip al unui anumit tip de femeie modernă, artista sensibilă, care trăieşte în clasica aşteptare cehoviană de a merge la Moscova (să danseze la Teatrul Bolshoi), în contrapunct cu femeia de carieră, care visează să devină manager şi să aibă o viaţă în care să bifeze realizări.

Citit (pe site-ul UNITER-ului, unde a fost publicat ca ebook), acest monolog pare un first draft, care trebuie dezvoltat, pus într-un context narativ mai clar, cu mai multă miză şi construcţie dramatică, motiv pentru care credeam că a pus mari provocări regiei. Dar se pare că îngerul păzitor al Anei Sorina Corneanu a lucrat overtime şi visul ei s-a împlinit, Bolshoiul ei fiind, la acest moment, TNB-ul.

Revelaţia acestei premiere vine însă mai degrabă de la talentul fenomenal al Florentinei Ţilea, o actriţă atât de captivantă încât ar putea să ţină o sală întreagă vrăjită dacă ar citi cartea de telefon, şi al tinerei regizoare Zsuzsánna Kovács, care a creat un spectacol de mare rafinament şi plin de imaginaţie care rămâne în memorie mai ales prin frumuseţea scenelor de extra text, cu umbre, muzică (Călin Ţopa) şi mişcare (Florin Fieroiu), şi prin externalizarea vocilor interioare care dau dinamism, surpriză şi spre final (scena interviului imaginar) chiar şi umor absurd acestui text static, dar plin de sinceritate artistică şi actualitate. După turul de forţă din Incognito, unde regizoarea Zsuzsánna Kovács a montat un text super complex şi dificil, dar prea cerebral, al britanicului Nick Paine, Kovács a înzestrat acest woman-show cu tot sufletul care lipsea în spectacolul anterior, şi cu o atmosferă regizorală care mi-a amintit de genul de teatru pe care îl făcea regretata Cătălina Buzoianu.

Felicitări acestei echipe de femei (Ana Sorina Corneanu - autoare, Zsuzsánna Kovács - regizoare, Florentina Ţilea - actriţă, Gabi Albu - scenografă), pentru creaţia unui one-woman show care poate fi văzut cu plăcere de către ambele sexe. Felicitări şi echipei excelente de bărbaţi din spatele spectacolului: Mircea Mitroi - light design, Florin Fieroiu - coregrafie şi Călin Ţopa - muzică.