Greta face yoga. Greta îşi caută liniştea, armonia în lentele mişcări, mişcări de felină. O rochie uşoară, văratică cu breteluţe subţiri, dar cu buzunare în care mâinile, când nu mai ştiu ce să facă sau când trebuie să asigure o anume atitudine, îşi găsesc sălaş. Un ceas mare pe mâna stângă, dovedind că este o femeie pentru care timpul îşi are importanţa lui. Şi o pereche de adidaşi. Ce culoare au de fapt, toate acestea? Pentru că acum sunt verzi, acum sunt albastre, violet, gri... ca şi când starea emoţională influenţează întregul.
Anumite întrebări se aud cu ecou, reverberând din adâncul fiinţei aparent fragile. Acest one woman show este o introspecţie necesară în tumultul acesta al vieţii. Zbuciumul gândului este dublat de zbuciumul trupului. Şi totul se derulează într-un spaţiu ultra minimalist, dacă putem formula astfel prezenţa în scenă a unui singur scaun, martor mut la întreg acest zbucium sau partener de dans, şi o cameră video pe un suport.
Greta se prezintă în faţa spectatorilor ca şi când venirea ei acolo, ca şi venirea ei pe pământ, de altfel, nu a fost alegerea ei. Dar aici şi acum va găsi răspunsul. La ce oare? La care din multele întrebări? Caută adevărul. Dar ştie ea, oare, ce este adevărul?
Greta se analizează, nu numai din perspectiva gândurilor sale, ci şi din perspectiva celor care o înconjoară. Se raportează cumva la ceilalţi, la majoritatea, care sunt altfel, care gândesc altfel, care se mişcă altfel. E chiar ironică atunci când face asta.
Greta este o femeie sensibilă, cu temeri, cu tristeţi, cu eşecuri, cu vise. "Oare Dumnezeu ne ascultă rugăciunile?! Sau ne-a lăsat liberul arbitru?" se întreabă ea. Condiţia umană, dar şi condiţia artistului, sunt puse pe tapet. Viitorul, rostul, visele, libertatea... sunt acolo, tangibile şi intangibile în acelaşi timp. Şi silueta rămâne proiectată, din când în când, pe ziduri, ca o umbră care nu dispare oricum. "Singurătatea este o târfă care nu te condamnă că eşti egoist", spunea Octavian Paler, dincolo de faptul că îţi oferă şi timpul şi răgazul de a-ţi pune întrebări, de a discuta despre viaţă. Poate, altfel, întreg acest zbucium nu ar mai fi avut loc.
Foarte expresivă Florentina Ţilea în tot acest demers artistic, bine susţinut vizual şi sonor, bine structurat şi gândit de Ana Sorina Corneanu, care semnează textul acestui spectacol şi Zsuzsánna Kovács, în calitate de regizor. Abilităţile fizice i-au fost exploatate din plin de coregraful Florin Fieroiu. Rezultatul este un spectacol care, nu numai că nu te lasă indiferent, ci parcă îţi transferă neliniştea, întrebările. Lupta ei cu ea însăşi, cu lumea, cu Dumnezeu, este şi lupta ta, a mea, a altora. Creaţia. Feminin în FNT31 şi-a spus primul cuvânt.
"Dansaţi! Dansaţi! Altfel suntem pierduţi" ne spune Greta la final. Nu ştiu dacă Greta şi-a aflat răspunsurile la toate întrebările, nu ştiu dacă eu am aflat răspunsurile la toate întrebările, dar ştiu că am vorbit despre viaţă cu Greta. Şi nu pot decât să îi mulţumesc.
Hai, să vorbim despre viaţă! - un spectacol al Teatrului Naţional "I.L. Caragiale" Bucureşti
Autor: Ana Sorina Corneanu
Un performance susţinut de Florentina Ţilea (Greta)
Regia: Zsuzsánna Kovács
Scenografia, decorul şi costumele: Gabi Albu
Coregrafia: Florin Fieroiu
Muzica originală: Călin Ţopa
Light design: Vasile Neguţ
Sound design: Dorel Sidorof
Foto: Florin Ghioca, Marian Cristina