septembrie 2021

Cea de-a XIII-a ediţie a Festivalului internaţional de film pentru publicul tânăr va avea loc la Bucureşti, între 24 şi 28 septembrie 2021, la Cinema Gloria, Cinema Eforie, Parcul Naţional, şi Librăria Cărtureşti Verona. Intrarea la toate evenimentele este liberă.

Vreme de doisprezece ani, KINOdiseea a adus în atenţia publicului bucureştean filme în premieră în Europa de Sud-Est sau România, cele mai noi filme pentru copii, apreciate de publicul internaţional şi de criticii de film din întreaga lume, premiate la festivaluri internaţionale precum Berlin, Sundance sau festivaluri de profil cu tradiţie, producţii cu tematici educative şi sociale, care nu intră în reţeaua clasică de distribuţie.

În 2021, competiţia de lungmetraje pentru copii între 3 şi 14 ani, familie şi profesori - KINOdiseea Junior aduce pe marile ecrane de la Cinema Gloria şi Cinema Eforie, 10 filme premiate la Berlinale, şi alte festivaluri importante de film pentru publicul tânăr, precum Zlin, BUFF, Kristiansand sau Kiev.

Deschiderea de gală a festivalului va avea loc pe 24 septembrie 2021, de la ora 19:00, la Cinema Gloria, cu filmul românesc Străjerii Deltei, în regia lui Liviu Mărghidan, în prezenţa regizorului, actorilor şi a altor membri ai echipei de filmare. Filmul Străjerii Deltei spune povestea mai multor copii care îşi petrec vacanţa de vară într-o tabără din Delta Dunării, unde învaţă cum să supravieţuiască în sălbăticie. Într-o zi, în timp ce curăţă apele Deltei de sticle de plastic, dau peste doi braconieri care pescuiesc ilegal folosind un dispozitiv electric. Acum copiii au o misiune importantă!


Pentru a-l omagia pe Hayao Miyazaki, regizorul japonez cofondator al Studiourilor Ghibli, autor al unora dintre cele mai iconice animaţii ale tuturor timpurilor, publicul festivalului va putea urmări pe marele ecran, în aer liber, în Parcul Naţional, lungmetrajele de animaţie Spirited Away / Călătoria cu Chihiro, My Neighbor Totoro / Vecinul meu, Totoro, şi îndrăgitul Ponyo. Retrospectiva este realizată în parteneriat cu Asia Fest.

Pe lângă filme, copiii vor putea participa la ateliere de incursiune în lumea cinematografiei, la Librăria Cărtureşti Verona, şi la spectacole de magie - Teo Magic Show, cu actorul Costin Teodorescu, spectacole de pantomimă, picioroange, scenete ale unor personaje Disney, susţinute de Royal Entertainment, la Cinema Gloria.

La fel ca în fiecare an, competiţia internaţională de lungmetraje KINOdiseea Junior va fi prezidată de un juriu de profesionişti, din care fac parte, la cea de-a XIII-a ediţie, regizoarea Anca Damian, producătoarea de film Gabriela Suciu şi cunoscutul om de comunicare din industria filmului, Cătălin Anchidin.

Anca Damian este unul dintre cei mai inovativi regizori români contemporani, cu zeci de premii internaţionale la activ. Anca Damian a absolvit Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale din Bucureşti şi este doctor în Arte, Cinema şi Media. A lucrat iniţial ca director de imagine pentru lungmetrajele Rămânerea (1991) şi Drumul câinilor (1992), precum şi la realizarea unei serii de scurtmetraje şi documentare premiate. În 2008, a semnat regia primului său film de autor, lungmetrajul de ficţiune Întâlniri încrucişate. Au urmat docu-drama animată Crulic - Drumul spre dincolo (2011), câştigătoare a premiului Le Cristal d'Annecy, O vară foarte instabilă (2013/14), Muntele magic (2015), Perfect sănătos (2016), Moon Hotel Kabul (2018), care a obţinut Premiul pentru cel mai bun regizor la Festivalul Internaţional de Film de la Varşovia, şi scurtmetrajele Carré (2016) şi Telefonul (2018), toate bucurându-se de o bună primire critică şi de o participare extinsă în festivaluri de film internaţionale de prim rang, printre care cele de la Pusan, Chicago, Göteborg, Cottbus, Locarno, Londra, Annecy, Toronto, Goa, Roma, Varşovia şi Copenhaga. Telefonul, în regia Ancăi Damian, s-a aflat în selecţia oficială a Sundance Film Festival. Cel mai recent film al său, Călătoria fantastică a Maronei, a fost desemnat, în anul 2020, Cel mai bun film european pentru publicul tânăr, de către European Children's Film Association.

Gabriela Suciu - absolventă a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale", secţia Regie de film, profesori Radu Gabrea şi Cristina Nichituş (2010). Încă din timpul studiilor (2008), este producător la cel puţin 6 filme pe an. În 2012 termină Master în producţia de film la UNATC, profesori Doina Maximilian şi Dinu Tănase. Înfiinţează, în acelaşi an, Atelierul de film în cadrul UNATC, companie de producţie şi distribuţie de film pentru studenţii Facultăţii de film, şi se înscrie la doctorat. Participă la Talents Sarajevo (2012) şi Berlinale Talents (2014). Se implică în organizarea Festivalului de Film Victoria şi a Festivalului de Teatru Ideo Ideis de la Alexandria. În 2014 începe colaborarea cu Elefant Film România şi Elefant Film din Elveţia. Implicată în înfiinţarea Ultraviolet Media, prima companie românească de distribuţie internaţională. Este manager la Elefant Film Romania şi Ultraviolet Media. Colaborează constant cu Dropia Film. Participă la LIM - Less is More 2017, program pentru scenarişti şi producători.

Cătălin Anchidin este probabil cel mai cunoscut om de comunicare de film din România şi o prezenţă activă în media când vine vorba de industria cinematografică. De numele lui se leagă proiecte de succes precum Poziţia Copilului (Ursul de Aur - Berlinale 2013), Aferim! (Ursul de Argint pentru cea mai bună regie - Berlinale 2015), Toni Erdmann (Premiul Fipresci la Cannes 2016, nominalizat în 2017 la Oscar pentru cel mai bun film străin), Sieranevada (Propunerea României la Oscar 2017), Un pas în urma serafimilor (unul dintre cele mai de succes debuturi ale anului 2017), La Gomera (Competiţie la Cannes 2019, Propunerea României la Oscar 2020). A lansat peste 70 de producţii cinematografice, dar şi seriale de televiziune. În fiecare marţi şi joi, poate fi urmărit la Neatza cu Razvan şi Dani la Antena 1, cu cele mai fresh recomandări de film.

Mai multe detalii despre filmele din competiţie şi programul festivalului vor fi curând disponibile pe site-ul http://www.kinodiseea.ro/ şi pe www.facebook.com/kinodiseea.

KINOdiseea este organizat de Asociaţia Culturală Metropolis, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, finanţat de Ministerul Culturii.
Proiect finanţat de Primăria Sectorului 3, cu fonduri nerambursabile de la bugetul local.
Parteneri media: Radio Guerrilla, Music Channel, Itsy Bitsy, AGERPRES, Caţavencii, Zile şi Nopţi, Romania Journal, Click! pentru femei, Spotmedia, IQads, Ziarul Metropolis, Observator Cultural, LiterNet, Cinemap, Revista Atelierul, PRwave, IQool, bookblog.ro, 4arte.ro, Goingout.ro, Bucharest-Guide.ro, ProBucuresti.ro, AARC, filme-carti.ro, MovieNews, Qbebe, suntparinte.ro, acasa.ro, Munteanu.

Despre KINOdiseea
KINOdiseea este cel mai mare festival de film pentru copii din Europa Centrală şi Sud-Est. Festivalul este membru al ECFA - European Children's Film Association. În cele 12 ediţii precedente, festivalul a înregistrat peste 130.000 de participanţi, la Bucureşti şi în alte oraşe din ţară.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus