Context
În martie 2019, Andrei Șerban l-a transformat pe Richard 3 în Liviu Dragnea și l-a îmbrăcat în pamperșii lui Ion Iliescu. În noiembrie 2021, Eugen Gyemant îi pune lui Richard III în mână o crosă de golf.
Text
Sebastian Marina nu ridică nici o secundă tonul. Consumul său fizic enorm, de privit pe, de pildă, cămașa albă, îmbibată de sudoare, nu se transferă niciodată în voce. Tonul e potolit, timbrul, limpede, controlul sensului, deplin. În traducerea și adaptarea lui Eugen Gyemant, Richard-ul lui Marina e un povestitor sfătos, inteligent și cinic. Ce urmează e o istorie a manipulării, cruzimii și pieirii pe care actorul-rege ne-o transmite cu umor, precizie și nici un strop de compasiune.
De la lady Anne (Claudia Ardelean) la regina Elisabeta (Fatma Mahomed), de la ducele de Clarence (Ștefan Forir) la contesa (licență by Gyemant) Rivers (Anca Pitaru), de la ducele de Buckingham (Iulian Trăistaru) la lordul Hastings (Marius Popa), cu toții cad pradă & cadavru vorbelor & faptelor lui Richard III. Rând pe rând, Richard seduce, minte și ucide. Alegându-și cele mai improbabil de câștigat bătălii, omul (?) lui Marina repurtează victorie după victorie. Ni se pare că citind mult și gândind fin (ah, Dilema Veche în mâinile lui Hastings!), țesând neîncetat intrigi de palat / partid, bizuindu-ne pe dragostea de frate, pe ura stârnită de cel care ne-a ucis soțul / copiii, pe complicitatea abjecțiilor comise împreună vreme de ani, ni se pare că făcând ceva din toate acestea ne punem la adăpost de asaltul răului, de formidabila sa putere de manipulare, de felul însă fabulos de a ne înfrânge pe baza neștiutelor / necunoscutelor noastre slăbiciuni? Am scris bine, ni se pare.
Richard III știe despre fiecare dintre noi ce fiecare dintre noi nu vrea să știe. Și ca un jucător de cărți de mare clasă (ce jucător de cărți ridică tonul?), ne golește buzunarele și piepturile rând pe rând. Când e nevoie de fizicalități, brațele sale înarmate (și, ulterior, înnobilate), Sir William Catesby (a se pronunța Gatsby și a se imagina the great Costi Apostol) și Sir James Tyrrell (un delirant Ion Fiscuteanu jr.), execută ce / cine e de executat. Treptat, actorii își capătă alt nume, din alte cute ale enormului text shakespearean, devenind brațele înarmate ale altui stăpân. Ori poate doar gardienii, forțele de securitate ale unui stabiliment despre care va fi vorba un pic mai jos.
Catesby, Tyrell și Buckingham poartă mănușa neagră (costume: Cristina Milea), aristocraticul semn al apartenenței la ordinul / ordinele lui Richard III. Ce ordin? Cine e, de fapt, Richard III? O vorbă în plus despre costume: lady Anne, rochia ei albă, rozele caselor regale învrăjbite, chipul ei, șlagărul lui Al Martino, senzația că, în cazul ei, Richard s-ar putea să nu spună chiar minciuna integrală. E ceva de Ofelie în lady Anne by Claudia Ardelean. Continuând acest gând, întreg Richard III-ul lui Sebastian Marina poate fi citit ca un anti-Hamlet cvasi-perfect.
Până la urmă, ce face Hamlet? Privește lumea, o citește, o judecă, o pricepe. O găsește urâtă, ipocrită, plină de păcate. Și-apoi? Încearcă s-o salveze. Mințind, manipulând, invitând la nebunie, jucând nebunia, așezând în scenă, cunoscându-și și provocându-și personajele.
Până la urmă, ce face Richard III? Privește lumea, o citește, o judecă, o pricepe. O găsește urâtă, ipocrită, plină de păcate. Și-apoi? Încearcă s-o îngroape, cățărându-se cu bocancii pe / în capul ei (priviți încălțămintea spectacolului de la Teatrul Andrei Mureșanu din Sfântu Gheorghe, ascultați muzica - Manson-ul, Doors-ul, Brecht-ul, Cave-ul, Cash-ul, Rundle-ul - inspirați praful / cenușa, trageți pe nări albul, gândiți negrul). Mințind, manipulând, invitând la nebunie, jucând nebunia, așezând în scenă, cunoscându-și și provocându-și personajele.
Sătul de aura christică a Hamlet-ului, Richard III alege the other way. De ce? Contează?
Tragedia e că amândurora le reușește. Primul îndreaptă lumea, fie și pentru o secundă, al doilea o prăbușește, fie și doar pentru o clipă. Tragedia e că, de fiecare dată, terenul lor de luptă suntem noi. Cei prinși în intervalul finitudinii dintre minus și plus infinit. Îngâmfați care pretindem că vizităm absolutul fără a ști să numărăm până la trei. Richard trei. Richie.
În cabaretul noir al lui Gyemant, în care metafora pentru capetele tinerilor, niciodată regilor Edward (Andreas Marina) și Richard (Christof Marina) e o minge de fotbal deghizată, cu care face stop pe piept & volé adevăratul, unicul rege Richard (Sebastian hat-trick Marina), mizeria se acumulează de o scenă la alta. Cioburi de vase sparte, cenușa cadavrelor arse, căpșunile strivite între degete, bancnote-răsplată pentru crimele fără număr și așa, și atâtea altele mai departe. Richard III capătă cocoașă, pe mâna lui (ordinul lui aristocratic, nu uitați!) cresc solzi metalici, de undeva apare un scaun cu rotile.
Stop-cadru: Gyemant a montat la TAM, în 2018, Zbor deasupra unui cuib de cuci. Cu Marina în rolul lui McMurphy. Scaunul cu rotile e același.
Copilul Richard III (Matei Popa) își vizitează sinele decrepit. Pe un picior al mesei răsturnate, așază un bibelou. Un cal. Pe piciorul de lângă, zace înfiptă coroana. Regatul, calul, cunoașteți. Apropo, în vârful coroanei roșii Queen-like (repet, costumele: Cristina Milea), crucea de fier. Decorația militară prusacă, făcută celebră de al doilea război mondial.
Marina și monologul de final. Raiul, iadul, totuna. Scaunul cu rotile. Costin Apostol și Ion Fiscuteanu jr., Rosencrantz și Guildenstern, Stan și Bran, Criminal 1 și Criminal 2, Lord 1 și Lord 2, numiți-i cum vreți , încep curățenia. Liniștea se instalează, întunericul coboară, salonul tace.
Subtext
Și totuși, pe lumea asta a lui Richard III, există regina Margaret (Elena Popa). Singurul personaj pe care antidivinul nu reușește să-l păcălească. Când Elena Popa rostește, muzica tace. Doar ea și Sebastian Marina au acest privilegiu. Rostește calm, implacabil, definitiv. Descrie, avertizează, prorocește. Când e rugată, oferă sfaturi (e și pă dezvoltare personală, dragilor). Restul ține de noi să nu fie tăcere.