La finalul lui 2021, uite că nu ne-a luat potopul (deocamdată!), dar ne-a cam izbit cometa. În Don't Look Up, DiCaprio ne mai trage o dată de mînecă: măi băieți, dacă nu vă băgați mințile-n cap, o s-o cam sfecliți!
Mai trebuie spus despre ce e vorba în film? Mă tem că nu. Totuși, în două vorbe, pentru cei care poate n-au avut acces la Netflix în ultimele zile (deși accesul la internet ar fi suficient, toată lumea are ceva de zis despre filmul ăsta): doi oameni de știință (Leonardo DiCaprio și Jennifer Lawrence) descoperă o cometă de dimensiuni uriașe care va lovi Pămîntul peste șase luni și cîteva zile. Acest scenariu apocaliptic cu premize SF care amenință distrugerea planetei nu-i impresionează prea tare pe reprezentanții Casei Albe și scindează societatea americană în două: cei care nu cred în sfîrșitul iminent și își văd de propriile interese și cei care îi înjură pe politicieni și bogătași că nu mișcă un deget pentru a-i salva.
Cam așa e și cu Don't Look Up. S-au propagat cu viteza luminii părerile despre film (că doar pentru asta-s rețelele sociale, nu? ca să poată spune liber oricine ce părere are, despre cîte-n lună și-n stele) și lumea e împărțită. Dacă n-ai văzut Don't Look up nu exiști. Dacă n-ai o opinie despre Don't Look Up l-ai văzut degeaba. Dacă ai o părere bună, ești în rînd cu lumea. Dacă zici că e un film slab... să te ții, frate! închide-ți contul de facebook și nu te mai da deștept.
Don't Look Up e un film. Un simplu film. De la asta ar trebui pornit. Nu e mai slab decît tonele de filme slabe care se fac. Din păcate nu e nici un film bun. Nu ridicați încă piatra, încerc să vă spun imediat de ce cred asta.
Problema cu Don't Look Up e tocmai aici. Că se discută despre el în termeni de bun / rău, valoros / prost, de parcă toți ne-am fi dat doctoratul în estetica marilor cineaști ai lumii și am fi capabili să ținem o dizertație despre influențele lui Michelangelo Antonioni sau despre Noul Val Francez.
E drept că cea de-a șaptea artă s-a democratizat și nu e musai să fii familiarizat cu marile nume ale cinematografiei mondiale ca să vezi filme. Nu zice nimeni să consumi artă pe pîine, dar e important să recunoști un film bun atunci cînd îl vezi. Dacă nu, atunci discuți despre Don't Look Up în termeni subiectivi. Poți să spui că îți place / nu-ți place. E onest așa. Însă cînd deja afirmi (fără argumente!) că e bun / prost, greșești tocmai pentru că te comporți exact ca cei pe care tocmai i-ai văzut în film: te situezi într-o tabără sau alta și ții cu dinții de opinia ta, fără să fii specialist în domeniu. Mai direct spus, nu-i crezi pe cei care se pricep. E în regulă să fie oricine cinefil pe facebook și să aibă o părere, dar că ne credem toți experți, e un pic exagerat.
Don't Look Up pornește cu intenții onorabile. Și parțial reușește să și facă ceea ce intenționează. De fapt, aici e și explicația valului de reacții pe care le-a stîrnit. A vrut să arate cît de praf e societatea actuală: da, asta i-a ieșit. Politicienii sînt corupți, armata e formată din fanfaroni, presa e superficială, vedetele-s de carton, publicul e needucat și dispus să creadă orice, rețelele sociale ne-au acaparat viețile. E bine și e chiar lăudabil că Don't Look Up ne pune în față o oglindă. Și mai e ceva bine în Don't Look Up. Că a adunat atîția actori cu nume sonore pe generic. DAR. Și de aici urmează o listă de nereușite pe care le bifează Don't Look Up.
E prea lung. 2 ore și 18 minute par interminabile, chiar dacă ai opțiunea să iei și cina într-o pauză, adică să îl vezi în reprize mai scurte. Chiar aș fi curioasă să facă cineva un sondaj ca să știm câți dintre cei care zic că au văzut Don't Look Up au rămas și la scena de după creditele de final. Filmul nu se termină cu povestea cu brontorocul. Spoiler: ultima scenă îl are de fapt în prim plan pe fiul președintei americane, care își strigă disperat mama în mijlocul unui peisaj apocaliptic. Și, de parcă n-ar ști că nu mai are internet, filmează și ne cerșește un like. N-are cine să i-l dea, pentru că nu-l mai vede nimeni, nu-i așa?
Trebuie să cauți cu lumînarea naturalețea din jocul actorilor. Toți sînt exagerați, răcnesc, se schimonosesc, îngroașă. Bineînțeles că, parțial, jocul servește scenariului. Însă ce-i prea mult, devine obositor. Singura care nu deranjează că e nesuferită e Meryl Streep (reușește performanța de a-l egala din acest punct de vedere pe Donald Trump, cel caricaturizat în film). Unul dintre cei care e bine în rol e Timothée Chalamet. În paranteză fie spus, ce dor mi-e de Mark Rylance cel minunat de tăcut în Intimacy (2001, r.Patrice Chéreau).
Don't Look Up nu are umor. Satira presupune totuși mai multă finețe; replicile și situațiile din film nu te fac nici să zîmbești, nici să rîzi, nici să plîngi. E o tragi-comedie fadă, cu tușe lipsite de nuanțe. Filmul e plin de truisme și nu spune nimic ce să nu fie deja la mintea cocoșului pentru orice om informat.
Don't Look Up nu are nici o urmă de subtilitate. Sînt așa de evidente și atît de apăsat exprimate ideile din film că, de la un punct încolo, devine agasant și îți simți insultată inteligența. Dacă pretinzi că îmi arăți un film bun și ai setat un nivel de audiență pentru public trecut de vîrsta de 10 ani, te rog pe tine, Adam McKay, regizor și scenarist: nu-mi da totul de-a gata, nu-mi băga degetele-n ochi și lasă-mă să înțeleg și să judec cu mintea mea!
Don't Look Up amestecă prea multe subiecte de-a valma. Mai urma să atingă și problema șomajului și cred că nu-i scăpa nimic. Despre toate și despre nimic vine vorba în filmul ăsta. Problema religiei se rezolvă cu o rugăciune rostită la masă, a dezinformării și a informațiilor false cu un vers dintr-un cîntec ce ne îndeamnă să nu ne mai uităm la buletinele de știri, adulterul e expediat cu o mărturisire: ok, de fapt, și eu m-am culcat cu altcineva. Demult. În facultate. Chiar așa de simplu să fie?
Don't Look Up nu ne face mai inteligenți. Și e greu de crezut că va rămîne un film despre care se va vorbi în istoria cinematografiei. Are dreptate totuși cînd avansează ideea că ne merităm soarta și că vom dispărea ca proștii. C-o fi cometă sau alt cataclism, pînă cînd va fi să vină poate că n-ar fi rău să fim atenți în ce direcție privim.