Fiecare cu soarta lui. În Povestea vieții mele, un mare artist cu origini amestecate (inclusiv rromă), Charlie Chaplin își relata, aproape pas cu pas, încercările prin care a trecut în viață. Există, în pățaniile destinului său, atâta frustrare, deznădejde, tristețe, umilință... dar și - parcă simetric - șansă, evoluție, performanță. În fond, personajul Charlot s-a născut dintr-o întâmplare, dintr-un accident, pe care geniul său creator a prins-o și a valorificat-o, ajungând ceea ce știm cu toții (oare chiar toți?) că a devenit. Și Chaplin a fost un copil bun, care și-a plătit în avans avatarul sărăciei și al marginalizării, dar a rezistat, s-a ambiționat și a știut să apuce șansa de codiță. Viața lui - așa cum o descoperim în volumul Charles Chaplin - Povestea vieții mele - nu pare povestită chiar de el, ci de către un scriitor profesionist de biografii, desigur, după relatările lui amănunțite.
Dar Alina Șerban nu e Charlie Chaplin. Istorisirile ei auto-biografice nu au fost transpuse de altcineva. Fata asta formidabilă a găsit forța și a avut talentul să le înșire ea însăși într-o confesiune directă. "Fără prejudecăți, fără inhibiții, fără menajamente", cum spunea o emisiune TV, din 1990, a Jeanei Gheorghiu - persoană și personaj cu care Alina are în comun, în mod straniu și fericit, câteva date biografice; inclusiv forța, voința, hotărârea, perseverența de a-și depăși condiția și obstacolele întâmpinate de pe urma acestui (inițial) handicap social.
Pe scenă, recitalul ei (termen clasic, mult mai la îndemâna limbii române decât stupidul one woman show) atrage și surprinde, încântă, amuză, întristează, înseninează... purtând spectatorul prin amalgamul de întâmplări care surprinzătoare, care dureroase, unele de-a dreptul terifiante. Asumându-și destinul și condiția - inițial periferică -, copilul acesta a crescut și s-a maturizat într-o nedreaptă marginalizare, rod al stereotipurilor și al prejudecăților rasiale și istorice. A deschis ochii într-o familie care s-a prăbușit grație unui concurs de împrejurări dramatice, traumatizante. Alungarea din locuința de la bloc a echivalat cu izgonirea dintr-un paradis (chiar dacă acesta era amplasat pe undeva, prin mahalaua cocoțată pe verticală a Dristorului), semn că, întotdeauna, există loc și pentru mai rău. De atunci încolo, necazurile și nenorocirile, frustrările și umilințele s-au bulucit, nemiloase asupra copilei obligate să se maturizeze într-o lume stranie, indiferentă - dacă nu ostilă - marginală până dincolo de limita exotismului.
Traseul funambulesc, pe alocuri, al potrivniciilor vieții este înfățișat pe scenă, câteodată cu detașare și umor dar - cel mai adesea - cu un amestec de stranie nostalgie și suferință nepieritoare, încrustată parcă pe suflet. Evitând cu o surprinzătoare maturitate și mult profesionalism patetismul sau efectele melodramatice, scenarista / regizoarea / interpreta se mișcă dezinvolt, parcă plutind printre evocări. Ea a știut să preia și să valorifice benefic sugestiile și soluțiile oferite de colaboratorii care au însoțit-o în acest periplu: Vera Surățel - asistent regie și consultant dramaturgie[i]; Andrei Măjeri - consultant artistic; Cristina Milea - costume; Miruna Bălașa - decor; Răzvan Rotaru - coregrafie; Boroka Biro & Cătălin Rugină - video; Ștefan Azaharioaiei - sunet; Lucas Dario Molina - muzică; Roxana Docan - lumini). Cu ajutorul lor, plutirea ei prin timpul biografic evocat este fluentă și grațioasă, alternând fericit momentele dramatice cu cele marcate de puritate copilărească, naivitate, ingenuitate, disperarea cu încrâncenarea, disperarea cu speranța.
Timp de 80 de minute (care nu se simt, realmente), Alina Șerban o joacă, o reinventează, o explică, o dojenește sau o mângâie tandru pe creștet pe cealaltă Alina Șerban, fără ca demersul ei, frumos stilizat scenic, să alunece, vreun moment, în trufie - păcat atât de specific învingătorilor care au pornit în cursă cu handicapul poziției de inferioritate impusă de conjunctură. Nu! Împăcată cu soarta și stimulată / încurajată de șansa care i-a surâs și de succesele pe care și le-a construit cu mult curaj, actrița se joacă pe sine însăși cu o încântătoare dezinvoltură, punându-și la bătaie profesionalismul și câștigând prin sinceritate și măsură.
(foto: Florin Ghioca)
[i] Am remarcat, odată în plus, cât de mult înseamnă să iei la purtare capul limpede al unui co-scenarist, așa cum procedase Bogdan George Apetri în Neidentificat.
Aceeași echipă a realizat albumul de bandă desenată Acasă (text: Alina Șerban, ilustrație: Vera Surățel), care poate fi văzut aici.
Aceeași echipă a realizat albumul de bandă desenată Acasă (text: Alina Șerban, ilustrație: Vera Surățel), care poate fi văzut aici.