februarie 2022
Cină cu prieteni
Una din primele premiere ale Teatrului Bulandra la început de an 2022 și sub noul directorat al lui Vlad Zamfirescu, un actor care a excelat în multe piese contemporane, americane și nu numai, deschide o direcție nouă și cred eu, proaspătă și binevenită, în acest teatru care a fost orientat, cu puține excepții (e.g. piesele lui Yasmina Reza) în actualizări moderne ale clasicilor sub directoratul regretatului Alexandru Darie.

Dar, așa cum o demonstrează marele succes al Netflixului, publicul este flămând de noutate și de opere care să reflecteze și să interpreteze multiplele fațete ale experienței umane pe care o trăiește, cu cât mai surprinzător, mai original, mai incorect din punct de vedere politic și mai profund, cu atât mai bine. De ce să vorbim despre prezent doar indirect, din spatele unor măști, adaptând la nesfârșit piesele lui Shakespeare, Cehov sau Caragiale la ziua de azi, și să nu mergem, din când în când, cu curaj, direct la sursă?


Cină cu prieteni este, în esență, o tragi-comedie domestică, despre căsătorie, divorț și ce impact are acesta asupra prieteniei dintre cupluri. O temă veche de când lumea, presupus minoră, dar care afectează, de fapt, întreaga populație a planetei. Putem să o privim de sus? Cine nu este sau nu a făcut parte dintr-un cuplu? Cine nu are sau nu a avut prietenii complicate?

 

Originalitatea autorului Donald Margulies, care a fost recompensat cu premiul Pulitzer în anul 2000 pentru această piesă, este că ia piesa de bulevard, sau, în cazul new yorkez, de Broadway, cu tematică presupus minoră, și o face altfel. Contrar tehnicii clasice de spunere a unei povești, nu avem un suspans dramatic care culminează cu un climax neașteptat și nici nu avem o evoluție clasică a personajelor, ci doar o sondare în profunzime a unor tipuri umane. Piesa începe cu deznodământul, vestea divorțului cuplului carismatic Tom și Beth (Vlad Zamfirescu și Andreea Bibiri), în casa cuplului solid dar mai nesărat care le-a făcut cunoștință, Karen și Gabe (Ana Ioana Macaria și Șerban Pavlu), și continuă cu o serie de scene care explorează anatomia acestor relații, atât în trecut, cât și în viitor, dezvăluind, ca niște straturi arheologice, profunzimea și complexitatea sentimentelor și trăirilor din spatele trăncănelii despre verzi și uscate dintre cupluri.


Căsătoria este o vocație, pare a fi mesajul lui Donald Margulies, pe care nu o au toți cei care se căsătoresc. Sunt oameni care prețuiesc stabilitatea și profunzimea relațiilor ce cresc ca niște rădăcini în pământul rutinei, și oameni care tânjesc după sentimente și sex intens dar de scurtă durată, după schimbare și noutate. Tipuri umane primordiale, the hunters and gatherers, exploratorii și colonizatorii. Cele două tipuri nu se schimbă, oricât ar încerca să se conformeze presiunilor sociale, și mai devreme sau mai târziu natura umană iese la suprafață. Nu există o evoluție a personajelor la Margulies, ci o reconfirmare a esenței acestora. Desigur, majoritatea oamenilor poartă în ei aceste două tendințe contrarii, dar în viața fiecăruia apare mereu momentul adevărului când trebuie să alegem una sau alta, când de fapt ne definim ca persoană. O altă temă a piesei, care din nou ne afectează pe toți, este înaintarea în vârstă, îmbătrânirea și toată tristețea pe care ne-o provoacă. Curajul cu care trebuie să o traversăm, singuri sau în cuplu. Șerban Pavlu și Ana Ioana Macaria încheie Cina cu prieteni cu o scenă memorabilă, de mare sensibilitate și virtuozitate artistică care se petrece în patul conjugal, disecând tocmai acest lucru.


Regizorul Cristi Juncu semnează un spectacol atât profund și emoționant, cât și plin de umor și delectabil care merită neapărat să fi văzut. Un spectacol calibrat perfect și fără stridențe, bazat pe traducerea excelentă a Irinei Velcescu. De remarcat în mod special scenografia inventivă a Ninei Brumușilă care a creat cele șapte spații de joc din fiecare scenă cu ajutorul unor platforme circulare mobile. Cei patru actori au fost la înălțime, fiecare în cheia lui, atât comică, cât și tragică. Totuși, Vlad Zamfirescu a venit pe scenă cu ceva în plus, un voltaj și o carismă de adevărat star, convingându-mă că este un Ion Caramitru al generației sale, și actor, și regizor, și director de mare teatru.

De fapt, după moartea lui Alexandru Darie și a lui Ion Caramitru, doi titani ai scenelor noastre, teatrul bucureștean este într-un moment de ajustare și reinventare. Așa cum spunea noul director interimar al TNB, un alt mare actor, Mircea Rusu, la conferința de presă de luni, 7 februarie 2022, există oameni care sunt de neînlocuit, mari personalități care definesc o eră și nu pot fi clonate de succesori, și atunci singurul drum deschis este înainte, spre altceva. În cazul Bulandrei, cred că ar fi o idee bună să dedice o scenă pieselor contemporane și o alta pieselor clasice, pentru ca spectatorii să aibă de ales, în funcție de preferințe, între vechi și nou.


Spectacolul Cină cu prieteni mi-a adus aminte de o piesă românească cu o tematică similară scrisă cu 20 de ani înainte și jucată la Teatrul de Comedie din București în stagiunile 1977-80, preț de 108 spectacole, cu Iurie Darie, Stela Popescu, Vasilica Tastaman, Ștefan Tapalagă, Iuliana Țicău și Valentin Plătăreanu, și anume Ciripit de păsărele, scrisă de Dinu Grigorescu, tatăl meu. Așa cum sugerează titlul, și acea piesă explora dramele și sentimentele din spatele ciripitului dintre oameni (actualul Twitter) și punea față în față două cupluri, unul în divorț, celălalt în pragul divorțului dar reușind să se salveze în extremis, numai că în acea piesă apăreau pe scenă și personajul amantei și al avocatului despre care doar se vorbește în Cina cu prieteni. Din păcate, criticii români ai epocii au fost mai refractari la nou decât cei americani, și au privit de sus subiectul intim din care lipsea un comentariu politic sau o mare tragedie în final. Când locuiam la New York, un alt dramaturg român, Saviana Stănescu, mi-a mărturisit că nu s-ar fi lansat niciodată dacă rămânea la București, tocmai din cauza marii rezistențe la noutate și experiment. La urma urmei, fiecare autor contemporan este ca un muzician care vine cu propriul lui sound.

Notă: Pentru fanii lui Donald Margulies din România, recomand și The Eastern Standard (de Richard Greenberg), pe care am citit-o în timp ce studiam pentru doctoratul în teatru american contemporan, o piesă care explorează tot dinamica dintre cupluri și care mi-a plăcut chiar mai mult.

 (foto: Cosmin Ardeleanu)


De: Donald Margulies Regia: Cristi Juncu Cu: Șerban Pavlu, Andreea Bibiri, Ana Ioana Macaria, Vlad Zamfirescu

0 comentarii

În programul cultural

Teatrul Bulandra-Ciulei
05.02.2023 19,00

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus