mai 2022
Audiția
M-am gândit de multe ori că pentru mine și pentru generația mea deceniul '90 a fost probabil cel mai nefericit din toată existența noastră de până acum.

Speranța enormă născută după Revoluția la care aveam deja 16 ani s-a făcut țăndări în scurtă vreme, iar ceea ce părea un viitor cu nenumărate posibilități s-a transformat într-un drum îngust, bâjbâit, plin de frustrare și hazard.

Violența, vulgaritatea de pe stradă, de la televizor și din filme, abuzurile de toate felurile făcute în numele economiei de piață și capitalismului, șomajul, sărăcia, lipsa reperelor și a perspectivei au fost un mediu din cale afară de toxic pentru niște adolescenți la începutul vieții.

M-am gândit și la strădaniile părinților noștri de a se adapta la noua realitate, la o vârstă la care adaptarea nu are cum să mai fie ușoară.

M-am gândit la miile de femei care munceau în condiții mizere în fabrici de confecții în sistem lohn. Deveniseră peste noapte singurele care aduceau bani în casă, în timp ce soții lor își înecau în alcool supărarea că nu-și găsesc de lucru și că nu mai valorează nimic.

Peste mizerie și brutalitate plutea, strălucitor și fără pată, mirajul Occidentului spre care priveam cu toții ca la singura sursă de unde poate veni salvarea.

Tot acest efort al societății românești de a nu se scufunda în anii '90 mi-a venit în minte la spectacolul de teatru Audiția pus în scenă de Ionuț Caras la Teatrul Național din Cluj, pe un text al dramaturgului rus Alexander Galin.
Piesa Audiția a fost scrisă în anul 1998. Titlul original este Konkurs și a avut premiera în anul 2000 la Moscova.

Audiția are la bază o întâmplare la care autorul Alexander Galin a asistat personal în 1998. Acțiunea se petrece la Kursk, în sala neîncălzită a teatrului din oraș, închiriată pentru o audiție. Zvonul că niște japonezi caută fete pe care să le ducă în Singapore pentru o carieră în show-biz se răspândește imediat. Este, desigur, un anunț cu sclipici care să disimuleze faptul că fetele selectate vor deveni prostituate în Asia de Sud-Est.


Dintr-o eroare de comunicare, anunțul de preselecție apărut în ziarul local nu precizează însă că se caută doar fete tinere, fără obligații, așa că la teatrul din Kursk se prezintă femei de toate vârstele, dispuse să facă orice ca să scape din fundătura în care se găsesc.

Olga (Angelica Nicoară) este o artistă de circ ce și-a îngropat ambițiile de a avea o carieră de succes și s-a măritat cu Viktor (Radu Lărgeanu), un afacerist local plin de bani care însă o înșală și o umilește. Tamara (Adriana Băilescu) este șomeră și trăiește terorizată de soț (Miron Maxim) și de soacră, Nina (Sânziana Tarța) este intelectuală, are mai multe diplome universitare, dar asta nu-i ajută la nimic. În plus, și soțul său (Matei Rotaru) este intelectual șomer și se luptă cu depresia, alcoolismul și insomniile. Varvara (Irina Wintze) este cea mai în vârstă dintre toate și a venit la audiție nu ca să-și etaleze talentele, ci ca să-și ajute fetele adolescente, pe Katia (Diana Buluga) și pe Liza (Diana Ioana Licu) să scape de prostituția spre care tot ea le-a împins.

Hotărâte să-și schimbe viața orice ar fi, cele șase femei se prezintă la audiție fără să aibă însă calitățile fizice sau artistice pe care intermediarii japonezi le caută.

Strălucitoare în rolul Varvarei este Irina Wintze, care stăpânește perfect acest personaj al contrastelor, femeia decăzută care vinde vodkă la negru ca să supraviețuiască, locuiește într-un depozit, dar rămâne o persoană altruistă, care izbutește să facă pace între toate personajele. Irina Wintze are o tehnică actoricească impecabilă, gesturi, mimică, voce, rolul Variei curge plin de armonie și farmec și devine liantul care ține toate personajele împreună. Am admirat-o de la începutul și până la sfârșitul piesei.


Așa cum am admirat-o pe Sânziana Tarța, care face un rol splendid și nuanțat jucând-o pe Nina, profesoara de estetică rămasă fără loc de muncă, ce nu-și mai găsește rostul în lumea nouă care nu mai are nevoie de intelectuali și din care toate valorile în care Nina crezuse s-au evaporat. Îi dă replica în rolul soțului depresiv și alcoolic Matei Rotaru care creează un personaj cu accente cehoviene, tragi-comic, subtil și foarte convingător.

De altfel, toată distribuția este bine aleasă, lucru ce dovedește o dată în plus intuiția lui Ionuț Caras, aflat pentru a doua oară în ipostaza de regizor la Naționalul clujean, după succesul avut cu Cartoforii de Gogol.


Au partituri foarte complexe cele șase personaje feminine ce întruchipează tipologii diferite, unite de disperare și de hotărârea de a-și asuma orice risc pentru o viață mai bună. Sunt admirabile aceste femei cu frustrările, necazurile și neîmplinirile lor, dar și cu acea parte de suflet care a rămas la fiecare necontaminată, în ciuda brutalității vieții de zi cu zi. Umanitate, sinceritate și vulnerabilitate transmit toate șase, încât la finalul spectacolului am avut impresia că am participat la o întâlnire cu prietene la care râdem, plângem, ne înduioșăm și râdem iar.

Am râs mult la Audiția, dar m-am și întristat amintindu-mi de perioada tranziției care a fost atât de asemănătoare în Rusia și în România. Și m-am întristat gândindu-mă că lucrurile s-au schimbat probabil doar în mică măsură și că principala întrebare pe care spectacolul o pune este: ce face societatea cu acei membri ai ei care la un moment dat, împinși de istorie, devin inutili? De ce există mereu învinși și învingători și până unde ești dispus să duci sacrificiul personal pentru un iluzoriu confort material?

Există și trimiteri la războiul din Ucraina, mai ales că acțiunea piesei se petrece exact în momentul în care Boris Elțîn se retrage de la Kremlin, lăsând locul succesorului pe care el l-a desemnat, Vladimir Putin. Și este normal să se întâmple așa, mai ales că Ionuț Caras pledează mereu pentru un teatru militant și angajat.

El reușește cu Audiția o montare limpede, coerentă și echilibrată, care nu cade în capcana stridențelor sau a inovației cu orice preț, o montare care aduce la Cluj un text lucid și de actualitate și care pune în valoare echipa Naționalului care pare mai bună și mai sudată ca niciodată.

***

Autorul piesei, Alexander Galin, este născut în 1947, în regiunea Rostov. Este unul dintre cei mai importanți dramaturgi, scenariști, regizori de film și de teatru ruși ai momentului. Piesele scrise de el se bucură de un mare succes, fiind montate pe scene celebre din Europa, America, Asia.
Alexander Galin a fost decorat cu importante ordine culturale străine, între care și cel de Ambasador al Artelor în S.U.A. și medalia "Sir Lawrence Olivier" în Marea Britanie. În prezent trăiește la New York.

(foto: Nicu Cherciu)

Audiția
de Alexander Galin
traducere de Liudmila Szekely Anton
regia: Ionuț Caras
scenografia: Zsófia Gábor / design grafic: Cristian Luchian / prop artist: Vlad Mureșan / maestru de lumini: Jenel Moldovan
De: Alexandr Galin Regia: Ionuț Caras Cu: Sânziana Tarța, Irina Wintze, Diana Buluga, Diana Ioana Licu, Adriana Băilescu, Angelica Nicoară, Radu Dogaru, Salomeea Rusu, Matei Rotaru, Miron Maxim, Radu Lărgeanu

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus