După cum scriam într-un articol mai vechi (aici), seria Star Wars poate fi văzută ca istoria unui singur personaj - Anakin Skywalker, devenit Lord Vader. Dar, pe lângă el, există o figură de aceeași mărime, deși plasată în galeria personajelor secundare - maestrul său și singurul tată pe care Anakin l-a avut: Obi-Wan Kenobi. Maestrul are toate datele unui personaj menit să transcendă ecranul și să își continue existența în mințile spectatorilor. Cred că fiecare din noi își dorește o asemenea figură în preajma sa, un om bun care să îl învețe să meargă și să îi ghideze pașii atunci când s-a rătăcit. Trama Star Wars e bântuită de complexul Oedip: Vader își ucide maestrul, iar fiul lui, la rându-i, îl va răpune (The Return of The Jedi). Fiii tânjesc după răzbunare și sfârșesc prin a-și confrunta figura paternă într-un duel decisiv. Într-un fel, atât Obi-Wan, cât și Vader, se lasă înfrânți la final de către urmașii lor, probabil pentru a încheia cercul suferinței.
Revenind la noul serial, produs de Disney, trebuie remarcată ambiția studioului de a se ridica la nivelul filmelor de lungmetraj, ca valoare a producției și efectelor speciale. Această tendință se remarcă de vreo 5-10 ani, de când Netflix a impus un nou standard al serialelor și filmelor create doar pentru TV, respectiv pentru streaming. Înainte, serialele aveau un aspect inferior filmelor create pentru marele ecran, erau filmate pe bandă magnetică, efectele speciale erau rudimentare, economia de mijloace se vedea în fiecare cadru. Am mai vorbit despre aceste schimbări în practica și percepția cinematografului aici.
Charismaticul actor scoțian Ewan McGregor a fost rechemat la datorie, la 15 ani după ultima sa apariție într-un film Star Wars (Episode III: Revenge of the Sith), și s-a văzut că nu a îmbătrânit foarte mult. După gustul meu, personajul Obi-Wan ar trebui să fie mai cărunt, ridat și obosit în serialul omonim, ca pustnic al deșertului, bătut de vânturi și neodihnit prin peșteri. McGregor are, aici, o misiune grea, pentru că trebuie să mai păstreze ceva din vigoarea maestrului Jedi care a fost, dar și să prefigureze înțelepciunea bătrânului care va deveni peste vreo 10 ani, când îl va îndruma pe Luke Skywalker. De asemenea, actorul trebuie să țintească spre performanța memorabilă a lui Alec Guinness, din filmul originar (1977).
O poveste bună trebuie să pară că se țese de la sine, așa trebuia să se întâmple, nu îți lasă timp să îi chestionezi desfășurarea. La fel și o melodie bună - s-a scris singură, sau autorul a cules-o din aer, era gata cântată undeva, în univers. În cazul serialelor, această curgere lină, fără suturi, nu prea se găsește, pentru că spectatorul trebuie ținut în priză cu răsturnări forțate de situație și "ticking clocks", iar fiecare final de episod trebuie neapărat să trezească pofta pentru următorul. Ce se întâmplă între aceste momente-cheie are mai puțină importanță și poate fi uitat cu ușurință. Nici Obi-Wan Kenobi nu este scutit de aceste neajunsuri ale genului. Pățaniile personajelor sunt, uneori, stârnite de cauze artificiale și au efecte neașteptate, coincidențele abundă (dar nu chiar ca în recentul Jurassic World Dominion). Nu mi-o luați în nume de rău, dar regizorul seriei este o femeie, imprimând un anumit ritm (feminin?) întregii acțiuni, ceea ce nu înseamnă neapărat ceva nepotrivit pentru un SF legendar, dar nici ceva foarte potrivit (uneori montajul pare în răspăr cu ritmul cerut de situație).
M-am bucurat să mă întorc în acea lume Star Wars în care ușa este deschisă către spiritual și transcendent: Forța este accesată de ființe sensibile, adesea duelându-se fără arme și doar prin palme întinse către adversar. Obi-Wan însuși se întoarce cu greu la abilitatea de a manipula obiectele fără a le atinge, iar acest efort vizibil îi rotunjește aura și credibilitatea. Între noi, fanii, fiind vorba, mișcarea specifică a mâinii este una din cele mai durabile meme-uri din cultura populară (a fost împrumutată și de personajele din seria Matrix).
De asemenea, m-am bucurat să văd noi personaje negative concurând pentru un loc în memoria noastră colectivă, chiar dacă locul este gata ocupat de Vader. Din fericire, McGregor păstrează amestecul de forță (pun intended!) și fragilitate, întotdeauna greu de dozat, redând iconicului său personaj viața pe care o merita.