Oameni și pești - Artifishal la Alpin Film Festival, 2022

Ce loc mai bun să vezi un film despre natură decât unul aflat chiar în mijlocul ei, totuși în mijlocul orașului fiind? La Brașov, lucrul acesta se întâmplă la începutul lui septembrie 2022, când, în cadrul Alpin Film Festival, Piața Brassai, de După ziduri, se transformă în cinema în aer liber. Cu Tâmpa în stânga și Turnul Alb în dreapta, la un pas de Piața Sfatului, nu ai nevoie de efecte speciale ca să simți că faci parte din imaginile ce ți se proiectează pe un ecran deasupra căruia apare, curioasă și aproape plină, luna. Aproapele și departele se simt altfel, iar sensurile lor se renegociază când ochii, care pot oricând să depășească limitele ecranului de proiecție, întâlnesc stelele sau un turn luminat, ce se află pe vârful unui deal. Răcoarea nopții, vântul ce-ncepe să bată, mirosul pădurii după ploaie îți creează senzația clară că nu ești un simplu privitor al spectacolului naturii, ci unul din elementele care o alcătuiesc. A urmări un film într-un asemenea context înseamnă a face un du-te-vino permanent între un acolo și un aici și a descoperi fascinat că diferențele inițiale se șterg încet, ca la final să rămână sentimentul că ai multe lucruri în comun cu lumea despre care, cu o oră și ceva înainte să înceapă filmul, nu știai mai nimic.

Dintre toate filmele pe care Alpin Film Festival 2022 le-a propus pentru proiecția în aer liber, am ales să văd Artifishal (2019, r. Josh Murphy), un film despre somonul sălbatic care este amenințat cu dispariția din râurile continetului nord-american. M-am gândit că nimic nu poate fi mai spectaculos decât să fiu la poalele muntelui, aproape de pădure, și, în același timp, să înot alături de pești, prin râuri și oceane, într-un alt capăt de lume. Și n-am greșit, căci au fost multe momentele în care conștientizam bucuria de a fi, în același timp, în locuri atât de diferite. Pacificul, Atlanticul, un râu din California sau Montana își împleteau foarte firesc contururile cu ale piațetei din orașul meu. În același timp însă, această reorganizare spațială a lumii m-a făcut să înțeleg și mai bine că nimic din ceea ce se întâmplă grav în altă parte a planetei nu rămâne acolo, ci ajunge tot atât de repede lângă mine, cum se întâmplă și cu imaginile proiectate pe ecran. Pentru că Artifishal nu este un film comod, e un semnal de alarmă și un manifest împotriva exploatării la scară industrială a naturii. Somonul sălbatic, simbol al fertilității, al regenerării, al adaptabilității și al sacrificiului de sine, este astăzi amenințat cu dispariția din apele continentului nord-american, din cauza intervenției antropice. Barajele construite pe râuri îi blochează întoarcerea din ocean în izvoarele montane pentru depunerea icrelor, în timp ce crescătoriile care îl produc la scară industrială îi schimbă caracteristicile, provocând un proces greu reversibil de de-sălbăticire (de-wilding, în limba engleză).


Deși tonul preponderent este acuzator, în special la adresa crescătoriilor, prezentate prin imagini greu de privit (omorârea peștilor prin lovirea în cap cu o bâtă, pentru a extrage materialul necesar reproducerii artificiale, este doar un exemplu) și prin informații de ordin financiar, ce vorbesc despre interese economice enorme, filmul îi aduce în fața spectatorilor atât pe cei care susțin necesitatea creșterii somonului în locuri speciale, cât și pe cei care se opun acestei variante. Cercetători, pescari, copii veniți într-o excursie de studii la o crescătorie, membrii ai tribului Yurok (cea mai mare comunitate de nativi americani din California), toți își exprimă punctul de vedere despre soluțiile care ar trebui adoptate ca somonul sălbatic să nu dispară și, odată cu el, un întreg ecosistem.

Dată fiind multitudinea vocilor care contribuie la spunerea poveștii, filmul trece cu ușurință de la discursul științific, la cel politic, și de la mit, la protest. Schimbarea la nivelul discursului este însoțită permanent de transformarea decorului, astfel încât vedem peștele scos din mediul său natural și mutat în găleți de plastic, în bazine insalubre sau în dispozitive asemănătoare unor tunuri care trimit înapoi în râuri sau în ocean exemplarele produse în crescătorii. Prin contrastul evident dintre secvențele filmate în crescătorii și cele în care somonul apare în mediul său natural, regizorul transmite mesajul clar că intervenția umană este nu numai profund greșită, ci și foarte periculoasă, pentru că schimbă ireversibil traseul natural al unei ființe care ocupă un loc foarte important în ecosistem, prin legătura pe care o creează între izvoarele de munte și ocean.

Dar nu numai limbajul și cadrul spațial variază în film, ci și unghiul din care este privit somonul sălbatic. De-a lungul documentarului, el este un trofeu râvnit de pescari, un obiect de studiu pentru cercetători, o marfă scumpă, din punctul de vedere al crescătorilor, dar și un simbol, o ființă egală cu oamenii, după cum îl văd membrii tribului Yurok. În miturile nativilor americani, somonul a fost creat de spirite odată cu oamenii, pentru a-i ajuta pe aceștia din urmă să trăiască. Legătura dintre oameni și pești este atât de puternic codificată în tradiția lor, încât ei cred că, dacă somonul dispare, dispar și oamenii, dar nu pentru că nu vor mai avea hrană, ci pentru că vor rămâne fără un rost pe pământ. Nu întâmplător, referirea la planul mitic precede secvențele în care se prezintă protestul organizat de comunitatea Yoruk împotriva construirii unui baraj pe un râu montan. Dacă somonul sălbatic dispare, legătura oamenilor cu râul este distrusă, iar felul lor de a trăi se schimbă fundamental.

Artifishal vorbește despre faptul că oamenii, peștii, râurile, pădurile și oceanele nu sunt instanțe distincte, că orice modificare a unui element se răsfrânge imediat asupra celorlalte și că relația noastră cu natura trebuie să se desprindă de logica exclusivă a profitului financiar. Câtă vreme natura este văzută ca un depozit din care putem lua oricât, nu numai somonul sălbatic este în pericol, ci toate ființele, indiferent de mediul în care se află. Dintre toate fragmentele din film care ilustrează această idee, impresionantă este povestea unei orci care își împinge prin ocean, mai bine de două săptămâni, puiul care a murit de foame, din cauza scăderii drastice a populației de somon. Suferința animalului, exprimată prin comportamentul său neobișnuit, dar atât de neechivoc în exprimarea durerii, vorbește despre faptul că omul nu trebuie să se considere singura ființă înzestrată cu abilitatea de a simți emoțiile și, cu atât mai puțin, singura ființă care merită să trăiască pe acest pământ.

Sunt unii care pot trăi fără sălbăticie și unii care nu pot trăi fără ea, spunea Aldo Leopold, renumit ecolog, filosof și scriitor american din prima jumătate a secolului al XX-lea, considerat unul din pionierii mișcării pentru protejarea vieții sălbatice. Incluzându-se pe sine în minoritatea care nu își poate concepe viața în absența sălbăticiei, Aldo Leopold vorbește despre dreptul oamenilor de a admira florile sau gâștele sălbatice ca fiind egal - în valoare și consecințe - cu dreptul fundamental la libera exprimare. Artifishal este o pledoarie pentru dreptul de a trăi într-o lume în care mai există locuri și ființe pe care omul nu s-a încăpățânat să le schimbe.

Filmul integral se poate vedea aici: