Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Domino

Un cocktail vizual cu ritm ameţitor pe nume Domino


Cultura, aprilie 2006
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
După excelentul Man on fire, regizorul Tony Scott revine cu un proiect construit în jurul unei personalităţi ce l-a fascinat şi obsedat continuu timp de 12 ani. Este vorba despre Domino Harvey, care i-a fost prietenă şi a murit la doar 35 de ani, răpusă de o supradoză.

În Domino, descoperim un portret-omagiu mai mult sugerat, schiţat în linii mari, dar într-o paletă dinamică, impregnată de adrenalină. Scenariul este inspirat din realitate, dar nu-şi propune să aibă o tentă biografică exactă. Din primele minute suntem transpuşi în existenţa tumultoasă şi lipsită de compromisuri a lui Domino Harvey şi suntem cuceriţi de spiritul liber, curajul şi îndrăzneala ei. Domino (Keira Knightley) provenea dintr-o familie care dispunea de importante resurse financiare şi care avea acces în mediile cele mai înalte. Moartea tatălui ei survine când ea avea doar 8 ani şi, din acel moment, revolta ei împotriva convenţiilor sociale se acutizează. Mama ei Sophie (Jacqueline Bisset) încearcă prin diverse metode să o tempereze, dar nimic nu putea reprima natura sălbatică a lui Domino - nici prietenii, internetul sau modeling-ul. Prin intermediul unui seminar ce recruta aspiranţi la cariera de vânători de recompense, îşi descoperă vocaţia, iar partenerii ei de aventură devin noua ei familie. Ed Mosbey (Mickey Rourke) şi Choco (Edgar Ramirez) fuseseră amândoi la închisoare, iar Alf (Rizwan Abbasi) era un expatriat afgan, obsedat de explozibile. Această echipă ciudată, cu sarcini atent repartizate şi cu o sincronizare impecabilă ajunge într-un timp record lider printre vânătorii de recompense. Reputaţia lor imbatabilă, potenţată de frumuseţea şi charisma ucigătoare ale lui Domino atrag oferta producătorului Mark Heiss (Christopher Walken) de a fi subiectul unui reality-show. Decizia lor marchează debutul unei expuneri pline de capcane şi riscuri, complicată şi de colaborarea cu Ian Ziering şi Brian Austin Green, două vedete dificile şi înfumurate.

Richard Kelly, cel care a scris şi regizat excentricul Donnie Darko, este autorul scenariului din Domino. Stilul aparte şi original cu care ne-a delectat în 2002 nu se face simţit acum decât pe alocuri, destul de dispersat. În ciuda unor replici tăioase, noir, infuzate cu multă ironie şi sarcasm, Domino poate fi considerat o copie fără strălucire şi coerenţă a Snatch-ului lui Guy Ritchie. Într-adevăr, toate simţurile ne sunt activate de vitalitatea şi explozia ritmului ameţitor, dar fragmentarea lui este uneori excesivă şi prea abruptă. Planurile temporale diferite se intersectează permanent, dar povestea, analizată atent, are ceva lacune, iar anumite episoade par că nu se integrează aşa cum ar trebui. Momentul morbid şi grotesc al tăierii unui braţ, precum şi apariţia profetului interpretat de Tom Waits amintesc, prin abordare şi accente, de un clasic al genului, Natural born killers. Între cele două filme sunt mai multe asemănări, dar se percepe o diferenţă calitativă indiscutabilă în favoarea creaţiei lui Oliver Stone. Domino este salvat de distribuţia impecabil aleasă şi de scenele de acţiune captivante şi pline de umor.

Amprenta regizorală a lui Tony Scott are realismul devastator al lui Tarantino şi Fincher şi este dublată de o îndemânare tehnică impresionantă. În Domino, nu suntem lăsaţi să respirăm nici o clipă, suntem bombardaţi cu imagini ce se suprapun, cu o grafică agresivă şi cu un cocktail al registrului. Scott întrece măsura şi forţează limitele, iar rezultatul final pare o selecţie concentrată de videoclipuri MTV ale unor formaţii de tipul Nine Inch Nails sau Marilyn Manson, care sufocă filmul. Lăcomia şi frenezia haotică vizuală ar fi trebuit diluate puţin sau măcar echilibrate cu momente de respiro, pentru că devine obositoare şi terne de la un anumit punct. O editare profesionistă şi complexă precum cea din Traffic sau Munchen evidenţiază cu pricepere celelalte elemente definitorii ale peliculei, nu le înghite ca în Domino. Sigur - totul este entertaining, viu şi pulsează, dar acest prea plin generează o saturaţie şi anesteziază restul. Se pierde orice urmă de dramatism şi emoţie atât de bine controlate de Scott în hipnoticul True romance, scris de Tarantino.

Nominalizată la Oscar pentru rolul din Pride & Prejudice, Keira Knigtley punctează o transformare fundamentală în Domino dezvăluind noi valenţe şi resurse. Knightley aminteşte de Nathalie Portman în Leon, dar se remarcă printr-o interpretare mult mai matură şi versatilă.



 Toate articolele despre Domino


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Andreea Drogeanu


Alte articole

 Nervi de primăvară 1 - Domino, Iulia Blaga
 Domino şi Va savoir - Două filme la care nu sunteţi obligaţi să mergeţi, Iulia Blaga
 Principiul Dominoului, Alin Ludu Dumbravă
 True Romance - Domino, Andrei Creţulescu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer