Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Domino

Domino şi Va savoir - Două filme la care nu sunteţi obligaţi să mergeţi


România Liberă, aprilie 2006
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Cu Domino, Tony Scott continuă linia lui tot mai manieristă (ultima ispravă fusese Man on fire) de a face film în buza videoclipului, cu imagine super-lucrată, efecte de ultimă oră, totul de o calofilie obositoare care ajunge să respingă. Sursa filmului e totuşi reală: fiica actorului Lawrence Harvey, Domino Harvey, care a murit anul trecut la vîrsta de 35 de ani, după ce urma să fie condamnată pentru trafic de droguri. Tony Scott "uită" drogurile şi nu e interesat decît de traseul lui Domino Scott de la fiica sălbatică la meseria de vînător de recompense, trecînd fulgurant prin postura de manechin.

Filmul e lipsit de onestitate faţă de persoana reală care a inspirat filmul şi extrem de obositor în plan vizual, lucru ce trimite, în lipsa substanţei, la un alt fel de lipsă de onestitate. Totuşi, galeria de vedete e impresionantă: Keira Knightley, Mickey Rourke, Jacqueline Bisset, Delroy Lindo, Macy Gray, Christopher Walken (care, de pe partea lui, face un personaj foarte simpatic). Mai apar şi doi actori din serialul Beverly Hills 90210, Ian Ziering şi Brian Austin Green, care se joacă pe ei înşişi, acceptînd să fie paratrăsnetul tuturor ironiilor. Filmul are datorită lor momente hilariante, dar nu e suficient pentru lipsa lui de miză. S-ar părea că Tony Scott suspină încă după o poveste cum i-a furnizat Quentin Tarantino pentru True Romance, dar nu i-a spus poate nimeni că îi trebuie şi talent.


Cine să mai ştie?

Un alt fel de film este Va savoir / Cine ştie?, realizat de veteranul francez Jacques Rivette în 2001 şi prezentat la Cannes în Competiţia Oficială. Un film obosit, deşi un Rivette pur sînge, în care referinţele la Pirandello şi la viaţa ca teatru au profunzimea unui referat pus pe internet. Două cupluri care pe 220 de minute se apropie, ating, resping, în ceea ce s-ar dori o comedie de caractere şi situaţii, şi care la final se dovedesc a juca un rol pe o scenă. Siliţi să joace şi pe nivelul unu- viaţa aşa-zis reală, şi pe nivelul doi- sugerînd că ar juca într-o piesă (lucru dezvăluit de-abia la final), actorii sfîrşesc prin a fi indecişi şi vag leşinaţi, făcîndu-te să te gîndeşti, foarte practic, că pur şi simplu joacă prost. Scenariul nu pare să fi luat în calcul riscul timpului şi eventualitatea că spectatorul - oricît de intelectual- s-ar putea plictisi.



 Toate articolele despre Domino


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Iulia Blaga


Alte articole

 Nervi de primăvară 1 - Domino, Iulia Blaga
 Un cocktail vizual cu ritm ameţitor pe nume Domino, Andreea Drogeanu
 Principiul Dominoului, Alin Ludu Dumbravă
 True Romance - Domino, Andrei Creţulescu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer