Marea din cameră - Seaside Stories

Theodor Cristian Niculae. Cum e să începi textul despre un spectacol regizat de Radu Afrim cu numele scenografului? Și cum e ca acel scenograf să fie un proaspăt absolvent al studiilor de licență? Aș fi scris și un aproape debutant, doar că Theodor are deja în buzunar un portofoliu remarcabil de spectacole (să amintim, de pildă, Lacrimile amare ale Petrei von Kant de la Teatrul Andrei Mureșanu din Sfântu Gheorghe, în regia lui Radu Nica, de văzut la FNT 2022 pe 7 și pe 8 noiembrie 2022, la TNB - Atelier, sau 8 tați de la Teatrul de Stat Constanța, în regia lui Irisz Kovacs, de văzut la FNT 2022 pe 6 noiembrie 2022, la Bulandra - Ciulei).

Ei bine, cel mai recent Afrim, Seaside Stories de la Teatrul de Stat Constanța (premiera pe 26 octombrie 2022), datorează enorm decorurilor și celor 65 de costume create de Theodor Niculae. La fel cum istoria încă proaspetei (6 luni vechime) Săli Studio a teatrului constănțean (amenajată în fostul sediu administrativ al instituției, pe Alexandru Lahovari 2, la câteva sute de metri distanță de sediul principal, aflat în amplă renovare) va consemna mereu spațiul de joc și visare imaginat și construit de tânărul scenograf.

Cabinele de lemn cu fereastră și acoperiș înclinat ne duc în Some Like It Hot. Barul multicolor are ceva din Nighthawks-ul lui Edward Hopper (de admirat în Institutul de Artă al celui mai underrated mare oraș american care este Chicago), dar și din decorul gândit de Adrian Damian pentru Afrimul de acum 6 ani de la Teatrul Toma Caragiu din Ploiești, Punctul orb de Yannis Mavritsakis. Zecile de mii de minuscule sfere cauciucate transformă totul într-o plajă nesfârșită, populată cu stabilopozi, geamanduri, scoici și o pleiadă nesfârșită de umbre și culori) (lighting design: Cristian Niculescu), de sunete, zgomote, muzici, țipete (univers sonor: Radu Afrim, pescăruș: Theodor Șoptelea). Cele șase ecrane enorme (imagine: Andrei Dermengiu, Marian Adochiței, Radu Afrim; montaj: Andrei Dermengiu) aduc marea pe scenă. Marea din camera de luat vederi, marea din camera / sala teatrului, marea din camera fiecăruia dintre noi.

***
La origine, au fost 1 poem și 8 nuvele: Te depărtezi de Nina Cassian, O împreunare de vis de Dan Alexe, Toți cerceii din Vamă de Lavinica Mitu, Îi plăcea marea de Nicoleta Dabija, Alerga frumos cu genunchii la piept de Tudor Ganea, La ștrand de Simona Goșu (numit, în pliantul-program, Fragil), Viena qua, La vulturul de mare cu peștele în gheare și Wyoming de Marius Chivu. De fapt, ultimele cinci nuvele gravitează în jurul lui Marius Chivu: autor al ultimelor trei, editor al antologie de proză scurtă Kiwi 2021 - Sosiri / Plecări în care a fost publicat textul lui Tudor Ganea și co-mentor, alături de Florin Iaru, în cadrul programului Bursa Prima Carte de care a beneficiat Simona Goșu pentru finalizarea volumului de povestiri Fragil, din care face parte La ștrand. Chiar și Lavinica Mitu a fost cursanta lui Marius Chivu la cursul de creative writing ținut împreună cu Florin Iaru. După cum monologul de final al spectacolului, cel al patroanei de chioșc Lily Aroganta (aceeași Liliana Ghiță impecabilă, acum într-o versiune ultra-curajoasă), scris de Afrim himself, datorează mult titlului volumului din care sunt preluate cele trei proze ale lui Chivu, Sfârșit de sezon. După cum tot lui Afrim îi aparțin dramatizarea tuturor textelor menționate, prologul și alte scene / elemente-de legătură presărate de-a lungul celor 3 ore și 10 minute ale spectacolului. Se poate oare un amalgam mai complex? Să nu uităm că vorbim de Radu Afrim, creatorul spectacolului câine cu om. câine fără om de la Teatrul Național Marin Sorescu din Craiova (pe 5 noiembrie 2022, la TNB-Studio, în cadrul FNT 2022) care se bazează pe opera a 7 autori.

În ciuda tematicii comune (desigur, marea), procesul de aducere împreună pe scenă (și nu orice scenă, ci aceea a lui Theodor Niculae!) și pe ecrane (și nu orice ecrane, ci cele ale lui Dermengiu, Adochiței și Afrim) a unui număr atât de mare de autori atât de diverși nu e lucru ușor și nu e, în Seaside Stories, un succes deplin. Cele 9 fragmente amintite, plus cele 2 coperte afrimiene, plus numeroasele momente-balama nu sunt asemănătoare din punct de vedere al intensității, emoției, impactului, fixării în interpretare și receptare. Există momente când fluența are suferit, există porțiuni de text (cu precădere la momentul prologului) care nu conving, există momente când ritmul prea intens dăunează atenției și capacității de înțelegere a spectatorului.

Datorită tematicii comune (desigur, marea), procesul de aducere împreună pe scenă (și nu orice scenă, ci aceea a lui Theodor Niculae!) și pe ecrane (și nu orice ecrane, ci cele ale lui Dermengiu, Adochiței și Afrim) a unui număr atât de mare de autori atât de diverși e marele plus al acestui spectacol care va urca, fără dubii, de la o reprezentație la alta, după cum el crește, cu trecerea timpului, în amintirea sentimentală a spectatorilor săi. Pentru că tocmai varietatea abordărilor auctoriale și a interacțiunilor om-mare descrise, complexitatea situațiilor și surpriza deznodămintelor, precum și recursul la amintirile, muzicile (totuși, o idee prea retro, după cum Radio Seaside Stories e o idee prea-căutat comercial), crâșmele și alte repere comune (nu e vorba de orice mare, ci de Marea Neagră, nu e vorba de orice litoral al Mării Negre, ci de cel delimitat de Constanța, la nord, și Vama Veche, la sud), asigură empatia instantanee a spectatorilor cu personajele și imersiunea lor în convenția spectacolului.

În plus, varietatea literaturii de la care a pornit totul (de fapt, totul a pornit de la cele trăite / imaginate de cei 8 autori pe malul mării) e dublată, triplată & co de la varietatea mijloacelor de exprimare a celor 18 (!) actori (în fapt, 16 actori și 2 elevi de liceu - Anaïs Agi-Ali și Alexandru Burcă!). De fapt, 18 actori de teatru, actori de cinema, dansatori, operatori de cameră, cântăreți, personaje de prim-plan, și personaje de plan secund, și apoi personaje de prim-plan, și apoi personaje de plan secund, și tot așa. De fapt, o bună (foarte bună!) parte a trupei Teatrului de Stat Constanța, încă o trupă care crește vijelios și care impresionează prin entuziasm, disponibilitate la efort, energie, talent și omogenitate (chapeau, Erwin Șimșensohn!).

***
Câteva imagini, gânduri, tonuri care revin:

Cele 5 fete cu păr brunet prelung, acoperindu-le fețele din Îi plăcea marea (Lana Moscaliuc, Alina Manțu, Laura Iordan, Anaïs Agi-Ali, Mihaela Velicu) și acele geamanduri ca niște geamanduri (cum atât de mișto le privește Călin Ciobotari în textul de aici) și cei 5 băieți cu glugi acoperindu-le chipurile, gata să lase mingea de fotbal pentru o bătaie pe versuri de OCS, în La vulturul de mare cu peștele în gheare (Cătălin Bucur, Alexandru Burcă, Ștefan Mihai, Theodor Șoptelea, Remus Archip), vignete de cinema asiatic de films de cannes a litoral,

Video-guest-starul Florin Aioane din Îi plăcea marea, tot ieșind din mare (repet, montaj video Andrei Dermengiu) ca într-un Boy Baywatch visat de tremurul vocii Lanei Moscaliuc,

Excepționalul monolog șezut al Cristianei Luca din La ștrand (economie de mijloace, intensitate, precizie de Nou Val Românesc de sus de tot), excelent contrapunctat de îngânările Ninei Udrescu și minunat așezat din punct de vedere sonor (vocile actriței și zgomotele merindelor și uneltelor de mâncat, apoi glasul păsărilor și vocea actriței care se scufundă în mare pe ecran, tulburarea sonoră din punctul de vârf, apoi revenirea la sunetele scenei, aceleași tacâmuri, tăcerea luând locul îngânărilor),

Lacrimile Cătălinei Mihai din finalul Vieni qua (nu, nu sunt în nuvelă) care presimte pentru că simte prea mult, opuse impecabilei indiferențe jucate și afișate de Theodor Șoptelea,

Geniala izbucnire a lui Marian Adochiței din Toți cerceii din Vamă, al cărui tumult gâlgâitor ne ia de mână și ne plimbă prin toate cotloanele Vămii verilor noastre niciodată duse

Chitara lui Adochiței intonând live acel etern Bolero de răsărit de la Ovidiu pe care îl aude, cu ultimele puteri, Andrei Bibire (băi, băiatule, ce monolog!), la finalul ocs-ian al bătăii din evocatul La vulturul...

Contactul vizualo-auditivo-tactil dintre Ștefan Mihai și Alina Manțu în Alerga frumos cu genunchii la piept și toată ideea revenirii repetate la personajul-scriitor Tudorel Ganea (acest Hemingway al Constanței, nu-i așa?).

Ezitarea / stânjeneala / naturalețea lui Cătălin Bucur în fața purității amuțitoare a lui Anaïs Agi-Ali (clasa 12-a, da?) din acel Wyoming în care Afrim, spre admirația lui Chivu, a dezvoltat splendid tema minionilor conduși de excelenta Mihaela Velicu

Disponibilitatea nelimitată a celor 2 Puck din multiple scene, Ștefan Mihai & Thedor Șoptelea,

Liliana Ghiță și uriașa ei poveste de dragoste cu Afrimul care i-a dat nume și chip și trup și celebritate cum doar un mare regizor știe s-o facă pentru o mare actriță.

***
Un ultim gând, la 24 de ore de la vizionare: nu renunțați / nu plecați înainte de a mai merge o dată. La mare, la un Bolero, la un Afrim, la o colecție de proze scurte proaspete, la o tânără trupă de actori tineri în duh, la un OCS și la tot ce vă era cândva bun în viață. Până la urmă, ce vină avea sărmana oaie, că ciobanul...