Marea este locul în care ne adunăm instinctiv. E intimitate creată cu egoism. E locul în care fiecare este el însuși și nimănui nu îi pasă ce face celălalt. Nimănui nu îi pasă de nimeni și asta aduce mai mult egoism celui mai liber loc de destindere.
Marea este poezia și povestea fiecărui cuplu, fiecărei despărțiri, fiecărei fantezii sau fiecărui pescăruș, porumb fiert vândut sau post de radio neauzit de nimeni altcineva, doar de cei de la mare.
"La mare" nu e doar la mare. "La mare" e acolo unde fugi de tot stresul, furia, nervii, remușcările, jurămintele mincinoase, iubirile adevărate, dar și cele imaginate. Fugi de tot și toate într-un loc unde timpul trece greu, fără să fugă. Fugim să scăpăm de fugă. E cam greu să spui asta în vremurile noastre, dar așa e acolo. La mare. La marea noastră? Acum e relativ. Cât din marea noastră de acum mai e ca în trecut? Mai exact: cât din Costinești sau Vama Veche, sau Mamaia, sau orice stațiune cunoscută mai e la fel de atrăgătoare?
Azi e 31 octombrie, teoretic sfârșit de sezon, dar e ziua Mării Negre. Știrea asta mi-a readus în gând o capodoperă creată de Radu Afrim pe scena teatrului românesc (specific a Teatrului de Stat Constanța): Seaside Stories. Radu Afrim a reușit, la începutul lunii septembrie 2023, să aducă marea pe scena Teatrului Tineretului din Piatra Neamț (spectacol de deschidere FITPN #34). A reușit să transmită cu cea mai mare exactitate senzualitatea, vulgaritatea, gelozia, fanteziile, fricile, dorințele care se creează odată cu începerea sezonului estival și pe tot parcursul acestuia.
Așa începe și spectacolul, cu o notă misterioasă. Relu Pescărelu' (Theodor Șoptelea), întruchiparea miilor de pescăruși de la malul mării, se plimbă prin sală, în timp ce pe scenă domnesc întunericul și fumul gros. Lumina vine doar de pe ecrane, unde este proiectat: SEASIDE STORIES. Restul actorilor sunt pe scenă, pe nisip. Liniștea este întreruptă de anunțul deschiderii sezonului estival. MC Seaside Stories (Cătălin Bucur) la Radio Seaside Stories, alături de Lily Aroganta (Mirela Pană / Liliana Ghiță în altă distribuție alternativă), la barul de pe plajă "La Aroganta". Pegas (Ștefan Mihai), vânzătorul cunoscut de porumb de pe plajă, prieten cu Relu Pescărelu', își face treaba obișnuită: merge fără succes printre oameni.
Radu Afrim este un geniu creator. A creat un univers. Un univers sonor, identic cu cel de la mare; un univers video, care permite publicului să își imagineze că plaja de pe scenă se extinde până la mare, prin acele televizoare; un univers prin el însuși: regie și text. Prozele scurte ale scriitorilor Marius Chivu, Lavinica Mitu, Dan Alexe, Simona Goșu, Tudor Ganea, Nicoleta Dabija, adaptate de Radu Afrim, alcătuiesc un colaj fixat într-o ramă textualăoferită de Radu Afrim.
Dintre toate poveștile, dramatizate și adaptate de către regizor, sunt câteva care m-au atins în mod deosebit.
Alerga frumos cu genunchii la piept, de Tudor Ganea (text apărut în Antologia Kiwi 2021, Sosiri/Plecări) prezintă povestea lui Tudorel (Ștefan Mihai), al cărui tată (Iulian Enache) revine acasă cu o stare gravă a sănătății psihice după un accident aviatic petrecut la Constanța în 2001.
Fragil de Simona Goșu, care este de fapt titlul volumului, din care s-a dramatizat povestirea La ștrand, prezintă povestioara unei fete (Cristiana Luca) care merge la plajă cu mama ei (Nina Udrescu). Fata își privește mama cum scoate diferite obiecte, mâncăruri din geantă și mai ales îi studiază mâinile. "Doar mamele au mâinile așa colorate?". Plictisită, se apropie de mare. Privește către un bărbat și malul se îndepărtează cu viteză. Ajunge în larg, unde se zbate să nu se înece. Sadic, mama rămâne pe cearceaf și continuă, cu aceeași expresie facială, să mute obiecte. Asta în timp ce fata strigă după ajutor. În cadrul atelierului Spectatorului critic din Festival, la o discuție cu Mihai Brezeanu, coordonatorul Atelierului, ne-am întrebat: dacă mama nu o vedea pe fată, pentru că fata nu există? Dacă fata își imaginează existența mamei, și de aceea aceasta avea un stil de robot? Piste diferite, ce depind de sensibilitatea fiecărui spectator și de poveștile sale personale.
Toți cerceii din vamă de Lavinica Mitu prezintă povestea unui cuplu toxic (Mihaela Velicu și Marian Adochiței). Venirea la mare trebuia să îi apropie mai mult, dar s-a întâmplat fix opusul. O relație toxică din care nu poate ieși niciunul, pentru că niciunul nu este în stare. Un cuplu tânăr îi amintește femeii de ei din trecut.
Lui Marius Chivu îi aparțin trei texte. Primul, Vieni Qua, cu un cuplu tânăr în care ea citește o revistă de femei, îi face lui teste rapide și îi citește horoscopul, iar el are fantezii cu italianca voluptoasă care se plimbă pe plajă etalându-și sânii și strigându-l din timp în timp pe Paco, câinele ei. Al doilea, La vulturul de mare cu peștele în gheare, despre un băiat ce nu avea destui bani să se întoarcă în Vamă și rămâne în 2 Mai, unde este bătut de un grup de golani - iar mișcarea scenică din această scenă este genială. Și Wyoming, în care o fetiță (Anaïs Agi-Ali) în scaun cu rotile vine cu mama ei (Liliana Cazan) la mare. Cât timp mama împachetează, fetița intră în vorba cu Cezar Dumitrescu (Cătălin Bucur), un bărbat matur. Începe să îi povestească despre casa ei mică de la Târgu Mureș și despre dorința ei de a face copii. Domnul îi zâmbește fals. Îi promite că o va vizita. Fals.
Maniera în care Radu Afrim a manevrat un spectacol de trei ore și jumătate (stilul lui caracteristic) este uimitoare. Începe cu startul sezonului estival și se termină cu finalul sezonului estival. Astfel vedem evoluția personajelor, în diferite povești, prin diferite momente ale perioadei ca atare, prin diferite stări și sentimente. Astfel o vedem pe Lily Aroganta, care deschide sezonul, cum îl și închide. Sezonul estival se încheie sumbru. Octombrie. Toate personajele, jos, cu geci. Lily Aroganta, în picioare, cu palton. Relu Pescărelu' e declarat mort, în larg. Se lasă o stare cenușie peste sală. Evocă faptul că stațiunile nu mai sunt ce au fost. Este adevărat. Vremurile au dus la distrugerea acelor spații care ne făceau să ne refugiem la mare. Mai ales în Vama. Mai ales în Costinești. Toți o ascultă pe Lily Aroganta. Cel mai vechi om de acolo, cel mai înțelept.
Îmi doresc să mă aflu în universul creat de Radu Afrim. Pe parcursul celor 190 de minute am trăit unele dintre cele mai frumoase stări. Melancolie, delir, tristețe, compătimire, gelozie, egoism, stări pe care le trăiești la mare. Îmi doresc să pășesc pe nisip și să nu mai existe acea stare tristă și cenușie din ultimul timp. Radu Afrim este genial. Accentuez. Ge-ni-al. Și nu sunt subiectiv. A reușit ceva unic: să aducă marea pe o scenă de teatru. Să aducă marea în sufletele spectatorilor, în luna septembrie. A reușit să creeze marea ideală, dar la sfârșit să pună accent pe prezent. Mă bucur că am văzut "Cel mai bun spectacol de teatru din anul 2022", după UNITER. De fapt, am vrut să-mi reconfirm convingerea. Convingerea că mă număr și eu printre cei înnebuniți după universul intim creat de Afrim. Universul afrimian.
Cel mai "vulgar" personaj, Lily Aroganta, rostește ultima frază a spectacolului. Cea mai profundă și în același timp adevărată: "Oamenii vin la mare să facă dragoste sărată, să deschidă berea cu ochiul și să uite de moarte."
O încheiere perfectă. Persoana mea ar adăuga, cumva, după aceasta replică, melodia Undeva în Vamă, de Vama. Are niște versuri care se potrivesc cu acest final: "Ar putea să fie plaja, somnului de după prânz / Zona sufletelor noastre... fără acces pentru turiști / Fără zgomotul vieții... cu orice preț". Pe fundal, pe ecrane, o retrospectivă a tuturor video-urilor din timpul spectacolului. Până la întuneric. Aplauze.
(foto: Marian Adochiței și Alina Vasiliu)