Pentru Traficantul de arme / Lord of War, al cărui scenariu l-a terminat cu o săptămînă înainte ca Statele Unite să atace Irakul, regizorul (născut în Noua Zeelandă) Andrew Niccol n-a putut găsi nici un finanţator american. Pînă la urmă, banii- 50 milioane de dolari - au venit din trei surse străine. Niccol spune acum că filmul său e considerat controversat. Cronicile în America n-au fost nici ele prea bune.
Posesor al unei bune cărţi de vizită, deşi nu mai făcuse decît două filme, Gattaca (1997) şi Simone (2002), Andrew Niccol a atacat cu al treilea film al său un subiect atins pînă acum tangenţial de cinematografia americană - comerţul cu arme la negru. Pentru eroul interpretat de Nicolas Cage, s-a inspirat din cinci persoane reale. Mare parte din lucrurile din film sunt reale - faptul că elicoptere de luptă sunt vîndute ca elicoptere de salvare sau că vapoarele care transportă arme îşi schimbă numele ca să scape de întrebările Interpolului.
Filmul urmăreşte cariera lui Yuri Orlov, ucrainean emigrat cu familia la New York, pentru care să vîndă arme devine nu numai o sursă de cîştig, ci şi artă. Încet-încet, el ajunge să vîndă "tuturor armatelor, mai puţin Armatei Salvării". Orlov nu are un cod moral, sau dacă are, acesta îi permite să vîndă orişicui, fără a ţine partea vreunei tabere, spre deosebire de un alt personaj ilustru, interpretat foarte oportun de Ian Holm, care îşi alege clienţii, influenţînd astfel evenimentele. La un moment dat, sentimentul moral al lui Orlov se scutură cu totul şi ajunge el însuşi să omoare un om, să se culce cu alte femei decît cu cea pe care o iubise dintotdeauna şi pe care o cucerise cu o mare minciună. Urmărit tot filmul de agentul Interpol interpretat cu convingere de Ethan Hawke şi pînă la urmă arestat cu probe, Orlov e inevitabil eliberat la ordine mai înalte. Agentul Interpol, cu idealurile lui despre respectarea legii şi ideea de bine, nu prevăzuse faptul că guvernul american avea nevoie de un personaj ca Orlov pentru a-şi continua mascat traficul de arme.
Încercînd să facă şi film politic, şi studiu de caracter, Andrew Niccol face din Yuri Orlov un mincinos cu atît mai simpatic cu cît îl interpretează Cage, dar un mincinos literal, lipsit de motivaţii, unidimensional. Un monstru de hîrtie care nu rezonează nici la moartea fratelui său, nici la faptul că nevasta îl lasă şi că părinţii îl repudiază. Cam puţin pentru un erou care trebuie să fie credibil pentru ca filmul să fie credibil. Un alt aspect care îl deturnează pe Niccol de la un film de impactul Syrianei, de pildă, e faptul că a învăluit această poveste pînă la urmă foarte reală şi foarte dureroasă în ambalajul unui umor negru care nu sclipeşte decît rareori şi doar scos din context. Oferită ca o autobiografie (auto)ironică, detaşată, presărată cu umor negru (uneori de bună calitate - cum sunt poantele dictatorului liberian), povestea lui Niccol, deşi documentată şi profesionist pusă în scenă, se învăluie în parfumul derizoriului, pierzînd priza asupra realităţii.