Cultura, ambalată atractiv pentru toţi, la TVR 1

O emisiune de conflict cultural de actualitate, moderată de Dragoş Bucurenci, îşi propune să aducă dezbaterea din domeniul cultural la nivelul oamenilor care nu au acces la presa culturală. Cultura libre porneşte de la premisa că orice dezbatere poate fi privită dintr-un unghi de vedere cultural, la fel cum orice conflict cultural poate avea o relevanţă socială sau politică.

Temele pe care le abordează emisiunea cuprind protejarea patrimoniului, problema artei monumentale pe bani publici, procesul intelectualilor comunişti, cazul "Evangheliştii" etc.

În prima ediţie - ce are loc joi, 13 aprilie, ora 23.10, la TVR 1 - Dragoş Bucurenci ne propune să reflectăm puţin asupra raportului cultura islamică versus cultura occidentală. Politologul Samuel Huntington crede că "al patrulea război mondial" nu este un război împotriva terorismului, ci un război între civilizaţii. Ne cunoaştem îndeajuns de bine unii pe ceilalţi? Se pot promova drepturile omului prin mijloace de forţă? Cât de mari sunt diferenţele culturale dintre cele două lumi? La aceste întrebări, moderatorul va încerca să dea răspunsuri, alături de invitaţii săi, Cristian Ghinea, analist politic, şi Ahmed Jaber, directorul Centrului Cultural Ierusalim din Bucureşti.

În formatul fiecărei ediţii, discuţia din studio va fi punctată de documentare şi reportaje care vor aduce noi unghiuri de vedere asupra subiectului în dezbatere. Atmosfera liberă va fi încălzită de dialogul invitaţilor şi de o trupă sau un cântăreţ care va interpreta live. În această ediţie, vom asculta trupa Şuie Paparude, cea mai veche formaţie de muzică "electro" din România.

Telespectatorii vor putea interacţiona direct cu moderatorul şi invitaţii emisiunii Cultura libre, prin intermediul paginii de internet www.culturalibre.ro, joi, 13 aprilie, de la ora 23.10.




250 de miliarde de dolari. Atât au cheltuit până acum Statele Unite ale Americii în "războiul împotriva terorismului". Asta înseamnă de trei ori produsul intern brut al României. Politologul Samuel Huntington crede însă că acest al patrulea război mondial nu este un adevărat război împotriva terorismului, ci un război între civilizaţii.

În lupta de clasă şi în războaiele ideologice, întrebarea-cheie era "De care parte eşti tu?", iar oamenii puteau alege o tabără sau alta şi îşi puteau schimba această opţiune de-a lungul timpului. În războiul civilizaţiilor, întrebarea-cheie este "Ce eşti tu?". Iar acesta este un dat care nu poate fi schimbat.
(Samuel Huntington, "Războiul Civilizaţiilor")

În acest război, fiecare pare să ştie mai multe despre celălalt decât despre sine însuşi. Liderii occidentali spun că se luptă cu fanatismul religios musulman. Conducătorii insurgenţei arabe declară că luptă împotriva necredincioşilor, care trăiesc într-o lume a viciului şi a decadenţei. Şi unii şi ceilalţi par să ştie cu cine luptă. Dar ştie oare fiecare şi pentru ce luptă?

Vor încerca (...) să ascundă răul istoric pe care l-am făcut, să ascundă tot sângele şi toate nedreptăţile care se află în spatele atacurilor de ieri. Ne vor vorbi despre «terorismul celor lipsiţi de raţiune», «lipsiţi de raţiune» fiind aici sintagma-cheie, dacă nu vrem să ne dăm seama cu câtă ură e privită America în ţinutul de naştere a trei mari religii.
(Jurnalistul Robert Frisk despre reacţia Casei Albe după atacurile din 11 septembrie)

În Orient, lucrurile par simple: musulmanii luptă pentru victoria credinţei Profetului. Occidentul nu luptă însă pentru victoria unei credinţe religioase. Cel puţin la nivel declarativ, nu ne-am propus să răspândim creştinismul în lumea arabă. Ne-am propus să răspândim o viziune asupra lumii în care drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului sunt prioritare în faţa intereselor religioase.

Dar putem oare promova o filosofie a drepturilor omului cu arma în mână?

O civilizaţie care a creat Auschwitz-ul, Gulag-ul şi închisoarea de la Guantanamo îi poate da lecţii Islamului despre demnitatea umană?

Apologeţii războiului vor spune, însă, că aceste întrebări sosesc prea târziu. Occidentul a fost atacat şi nu face altceva decât să riposteze.

Dar dacă suntem cu adevărat atacaţi, ne mai putem permite să fim toleranţi? Mai putem permite exerciţiul neîngrădit al drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului când Europa şi America se află în stare de război? Mai are sens să apărăm libertatea individului când însăşi fundamentul ei este atacat?

Răspunsul multor guverne este negativ: în războiul cu fundamentalismul islamic, toleranţa occidentală s-a dovedit o adevărată breşă de securitate. Occidentul trebuie să reînveţe să fie mai puţin permisiv, să redevină mai autoritar şi mai poliţienesc.

Dar dacă, pentru a învinge, Occidentul trebuie să-şi mutileze propria filosofie politică, victoria Occidentului nu ascunde, de fapt, o subtilă înfrângere?