La aproape un an de la ultima reprezentaţie oficială (spectacolul a mai participat, totuşi, la festivaluri, mai ales în afara României), Stop the Tempo al Gianinei Cărbunariu a fost reluat, într-o unică apariţie la Green Hours şi alta la Cluj. Exact în acelaşi timp, de altfel, cu reprezentaţiile versiunii franţuzeşti a textului, pus în scenă de Christian Benedetti la Théâtre-Studio d'Alfortville şi venit în România la invitaţia Institutului Francez, cu ocazia Festivalului Coup de théâtre.
Aurélie Namur, Renan Carteaux şi Laure Roldan sînt trei tineri români, prinşi în mecanismul fără sens şi fără sfîrşit al unei vieţi între ultimele cuceriri ale consumerismului şi stridenţa muzicii de discotecă, ce aleg să deconecteze - spre sanitara panică a veşnicilor conectaţi - cluburi, baruri, supermarket-uri. Textul - jucat, în montarea de la Green Hours a autoarei, de Maria Obretin, Rolando Matsangos şi Paula Gherghe, care-şi foloseau în spectacol propriile nume, propriile date de buletin şi, parţial, experienţe proprii - a fost dintru bun început privit (şi nu numai din cauza inserţiei versurilor lui Marius Ianuş din Manifestul anarhist) ca un manifest al unei generaţii revoltate şi surd-furibunde contra unei Românii care-şi reneagă viitorul înecîndu-l în mocirla unui prezent amoral şi dictatura adulţilor compromişi.
Se pare că spectacolul a avut în Franţa un succes asemănător cu cel al producţiei de la Bucureşti: premiera sa la Alfortville a coincis, aproape, cu revolta spontană din suburbiile Parisului, anticipînd, cu cîteva luni, actualele proteste contra "legii primului contract" şi marcînd, la fel ca şi în România, criza de adaptare a tinerei generaţii. Sigur că Andreea Marin, Zvon, Planters, Bulevardul Magheru şi Theo Herghelegiu nu le spun nimic francezilor, la fel cum nici cuvîntul România, citit în jargonul internaţional al cărţilor de identitate, nu mai are greutatea de blestem şi binecuvîntare din glasul actorilor români. La fel de sigur, producţia de la Théâtre-Studio nu e recomandabilă celor care-au văzut-o pe cea de la Teatrul LUNI, un spectacol ce trăia din energia unei asumări unice, a autoarei-regizoare, a actorilor şi spectatorilor. Ideea însă rămîne - la fel cum rămîne, într-o variantă mai puţin radicală, şi soluţia lanternelor ca unică sursă de lumină. De altminteri, regia lui Christian Benedetti o urmează cu destulă fidelitate pe cea a Gianinei Cărbunariu, mai ales în gestica şi dinamica actorilor, şi chiar, de pildă, în formula interpretării a capella a imnului naţional al României.
Dincolo de toate, însă, turneul Bucureşti-Cluj a Stop the Tempo-ului de la Alfortville e mai degrabă un test: un test al rezistenţei dincolo de limba şi publicul românesc a unuia dintre cele mai importante texte pentru dramaturgia noastră emergentă. Iar proba a fost, cred, trecută cu bine.
Notă: Textul piesei Stop the Tempo a fost publicat de Editura LiterNet şi poate fi descărcat gratuit aici.