iunie 2023
Gliese 445
În data de 11 iunie 2023, de la ora 19:00, spectacolul Gliese 445, coproducție Reactor de creație și experiment, Cluj-Napoca, și Teatrul Andrei Mureșanu, Sfântu Gheorghe, se va juca simultan la Centrul de Teatru Educațional Replika și la Teatrul Andrei Mureșanu, fiind transmis parțial, video și audio, dintr-un spațiu în celălalt.

O stea pitică roșie, undeva în constelația Girafa. Drumul spre ea. Distanța și dorul de casă. Tot ce cunoaștem, existând în același timp atât ca particulă, cât și ca undă. Un buncăr în care suntem nevoiți să ne refugiem. Sau o stație de metrou. Momentul în care ne privim în ochi. Atunci când cineva pășește în fața celorlalți și spune ceva.

Spectacolul regizat și scris de Raul Coldea este o meditație asupra trecutului și viitorului umanității, precum și o provocare de a reflecta la fragilitatea vieții și la puterea teatrului de a imagina viitoruri posibile. Zece performeri, cinci în Sfântu Gheorghe și cinci în București, se întâlnesc, cu ajutorul tehnologiei, în mijlocul unei lumi plină de violență și incertitudine, și îndrăznesc să spere.

Gliese 445 a avut premiera în 15 martie 2023. Procesul de lucru la spectacol a pornit printr-un atelier în care artiștii și-au imaginat cum ar fi dacă acesta ar fi ultimul spectacol din istoria umanității sau din istoria lor personală. De acolo, prin improvizații și discuții, s-a creat un scenariu de spectacol și s-au fixat anumite elemente, în timp ce altele au rămas fluide, urmând să se modifice de la reprezentație la reprezentație.

Spectacolul este ultima producție inclusă în programul cultural Perspective, desfășurat de către Reactor de creație și experiment și inițiat în 2021, care are ca scop sondarea temei viitorului din perspectiva relațiilor de iubire, a relațiilor de muncă și a spațiului personal.

În cadrul programului Perspective a mai fost creat spectacolul Partea I. Iubirea, în regia lui Petro Ionescu, precum și spectacolul radiofonic Puntea (proiecții colective pentru un viitor incert), scris și regizat de Oana Hodade, coproducție cu Teatrul Național Radiofonic.

GLIESE 445
Text și regie: Raul Coldea
Scenografie și video: Mihai Păcurar
Asistentă scenografie: Daria Nicu
Muzică: Alexandru Condurat
Suport tehnic: Daniel Răduțu
Sunet și lumini: Báko Zoltán, Robert Kocsis, Magyar Csaba
Regie tehnică: Lidia Baciu
Asistentă regie tehnică: Ioana Popescu
Cu: Andrada Balea, Cătălin Filip, Oana Jipa, Oana Mardare, Alina Mișoc, Fatma Mohamed, Mădălina Mușat, Camelia Paraschiv Katai, Anca Pitaru, Doru Taloș
Foto și video afiș: Mihai Păcurar

Subiect: dorul de viitor
Gen: colaj la distanță
Atmosferă: anarho-sentimentală
Spectacolul are o durată de 100 minute și este recomandat persoanelor cu vârsta peste 14 ani.


Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile. Rezervări pe e-mail la [email protected]

Spectacol produs în cadrul programului cultural multianual "Perspective", co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Programul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul programului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Mai multe detalii puteți găsi pe site-ul reactor-cluj.com, pe facebook.com/ReactorCluj sau instagram.com/reactor.cluj
De: Raul Coldea Regia: Raul Coldea Cu: Andrada Balea, Cătălin Filip, Oana Jipa, Oana Mardare, Alina Mișoc, Fatma Mohamed, Mădălina Mușat, Camelia Paraschiv Katai, Anca Pitaru, Doru Taloș

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus