Cine este dramaturgul Jordi Galceran?
Pentru mine, un scriitor care m-a captivat cu piesa Metoda / El Mètode Grönholm pusă în scenă tot la teatrul Nottara de Theodor-Cristian Popescu. Pentru public, un dramaturg cu formație de filolog (a studiat filologia catalană la Universitatea din Barcelona), cunoscut prin piesele Surf (1990), Fuita / Fuga (1994), comedia muzicală Gaudi (2002), Carnaval (2005), Cancún (2007), Burundanga (2011) și El crédito (2013). Galceran a tradus și adaptat diverse piese de teatru și a lucrat ca scenarist pentru mai multe seriale Tv și lungmetraje. Se remarcă prin capacitatea de a spune povești incitante, stil direct și lipsit de înfloriri stilistice și dorința de a accesa cele mai diverse genuri și forme teatrale. Intrigile și suspansul pieselor sale, finalurile neprevăzute îl fac un urmaș demn al comediei clasice și al tradiției dramatice europene și americane contemporane, precum și al scenariului dramatic de film. Pe site-ul Institut del Teatre Barcelona găsim următoarele aprecieri "Formula teatrală a lui Galceran nu este menită să învețe pe nimeni, să ridice o anumită teză morală sau să apere o anumită ideologie. Galceran spune povești, descrie situații și expune conflicte cu care un spectru larg de public trebuie să se simtă reflectat sau identificat direct și emoțional. Pe scurt, reprezintă figura comedianului priceput care știe să se conecteze cu interesele și gusturile unui public majoritar."
Poate fi o piesă precum Cancun redusă la noțiunea de rezumat?
Da, doar la o interpretare de suprafață: două cupluri de prieteni (Pablo și Laura, Vicente și Reme) căsătorite de aproape 25 de ani sunt în vacanță la Cancun. De când se cunosc, toate vacanțele și le-au petrecut împreună fără să se certe. Într-o noapte euforică, după câteva băuturi și câteva amintiri vesele comune, Reme mărturisește că toată viața lor ar fi putut fi diferită. În dimineața următoare, realitatea se schimbă și tot ceea ce a fost viața ei pentru ea va fi într-adevăr diferit. Timpul împreună îi va îndepărta definitiv sau îi va ajuta să se regăsească pe ei înșiși printr-o privire obiectivă asupra sinelui. Există prietenie dezinteresată? Există prietenie panaceu al tuturor angoaselor și decepțiilor? Căsătoria este în esență tot o formă a prieteniei?
Suntem și nu suntem într-o comedie clasică. Regizorul Felix Alexa sacrifică râsul gol de sensuri în favoarea reflecției ce zâmbește în colțul gurii. Conflictele mocnite ce escaladează și nu par a ajunge prea ușor la faza de platou sunt alimentate de un dialog alert, subtil, inteligent (excelentă traducerea semnată de Luminița Voina-Răuț). Scenografia semnată de Andrada Chiriac este elegantă, simplă - interiorul unui bungalou cu mobilierul aferent, pereți subțiri și multe spații translucide. Lighting design-ul punctează trecerea de la un plan la altul, de la o viziune a realității la alta. Scena pare desprinsă de realitate, pendulând undeva într-un spațiu imponderabil. Mișcarea se simte, nu se vede, ca într-o navă cosmică ce se confundă cu mintea personajelor. Muzica potențează suspansul și are note astrale.
Regizorul mizează pe actori de vârsta personajelor, garantând că valoarea spectacolului va fi asigurată de jocul lor inteligent și implicat. Sunt patru personaje diferite care schimbă raporturile de relații între ele. Aparent spectacolul se joacă într-un singur spațiu, într-o unitate de timp și loc, în regulile tragediei clasice. De fapt suntem într-o lume a universurilor paralele generate de mintea noastră, de alegerile și renunțărilor noastre. "Suntem ceea ce alegem" pare a conștientiza fiecare personaj. Dar, oare, am ales ceea ce trebuia? Și dacă nu, mai există o a doua șansă? Aceasta dilemă pare a fi cheia întregului spectacol.
Ca de obicei, impecabil Gabriel Răuță în rolul Vicente. Cu experiența rolurilor de bărbați de vărstă mijlocie în criză (mă gândesc la Panică, Metoda, Cloaca) actorul se impune din primul monolog, un strigăt năucitor ca după o trezire bruscă dintr-un coșmar calificat inițial drept vis serafic. Jocul său are tensiune, combustie vizibilă, un minunat echilibru între comic și tragic.
Alexandru Jitea în Pablo echilibrează linia masculină și ține piept expansiunii verbale și gestuale a celuilalt personaj printr-un ton calm, o intonație ce nu deraiază în exagerări nici în momente de furie, o rostire liniară și gestică ponderată.
Ada Navrot (unul din cele mai bune roluri în care am văzut-o) câștigă printr-o mimică extrem de sugestivă în prima parte a piesei, părând a fi prima care, fără manifestări excesive, pare a presimți dezastrul ce se apropie. În a doua parte optează pentru un joc dominator, în forță, cu sarcasm și detașare.
Cerasela Iosifescu în Reme este personajul ce nu părăsește scena nicio secundă. Într-o memorabilă scenă de beție parcă premeditată, ea aruncă mărul discordiei perfect conștientă de războiul ce se va naște ulterior. Ea nu își propune să amăgească publicul cu scene banale de comedie, dimpotrivă, coboară treptat spre dramă, parcă se împuținează și la trup, exuberanța lasă loc confuziei, mărturisirele expansive sunt înlocuite de neliniști și întrebări interioare. Cerasela Iosifescu își analizează evoluția personajului, intuindu-i duplicitatea față de ceilalți, dar și sinceritatea față de propriul sine.
Mesajul dramaturgului este sincer și clar: "În tinerețe luăm decizii destul de nepăsător. Întâlnim oameni, interacționăm și, într-o bună zi, simțim că ne-am îndrăgostit, deși nu știm ce înseamnă asta exact. Apoi, deja instalați pe o bandă de alergare care nu se oprește, continuăm înainte, ne căsătorim, locuim împreună, muncim, avem copii și, ca cine nu vrea, ne dăm seama că ne-am împărțit. viață cu cineva timp de douăzeci, treizeci de ani. Ce s-ar fi întâmplat dacă în loc să ne căsătorim cu acesta - sau cu acesta - ne-am fi căsătorit cu acela - sau cu aceea? Cum s-ar fi schimbat viața noastră? Am fi mai fericiți? Are vreun folos să întrebi?"
Da, are un rost interogația asupra propriei vieți, a alegerilor pe care le-ai făcut. Cancun asamblează în sala mea de suflet de la Nottara efervescența tragicomediei psihologice, un careu de ași în materie de partituri actoricești, finețuri de idei, umor cizelat, nostalgie.
(foto: Andrei Gândac)
Cancun de Jordi Galcerán
Traducerea:Luminița Voina-Răuț
Regia, lighting design și ilustrația muzicală: Felix Alexa
Scenografia: Andrada Chiriac
Distribuție: Reme - Cerasela Iosifescu / Vicente - Gabriel Răuță / Laura - Ada Navrot / Pablo - Alex Jitea.