iunie 2022
Cancun
Teatrul Nottara încheie stagiunea 2021 - 2022 cu o comedie modernă care îmbie la vacanță, intitulată Cancún, scrisă de spaniolul Jordi Galceran, tradusă de Luminița Voina-Răuț și regizată de Felix Alexa (care asigură și lighting-design-ul și ilustrația muzicală a spectacolului).

 După drama experimentală Mama, regizată de Cristi Juncu în tentă macabră, un spectacol greu, Cancún este delectabil și luminos ca și decorul unic, o cameră de hotel gen "cabană" de plajă, făcută din tije de lemn natur dincolo de care arde soarele (frumos conceput de Andrada Chiriac).

Cancun (foto: Andrei Gândac)

Jordi Galceran (n. 1964, în Barcelona), aflăm din programul de sală, este un dramaturg, scenarist și traducător lansat internațional cu piesa Metoda / Grönholm (2013) care s-a montat în peste 60 de țări (inclusiv în România, inclusiv la Nottara, de Theodor-Cristian Popescu, ba chiar cu trei dintre cei patru interpreți din Cancun, singura modificare fiind impusă de genul celui de-al patrulea personaj, acolo bărbat, aici femeie) și a fost ecranizată în 2005. Catalanul a semnat și libretul a două spectacole muzicale recompensate cu Premiul Butaca. Prima montare cu Cancún a avut premiera mondială la Teatrul Barras din Barcelona în noiembrie 2008, ulterior autorul făcând mai multe modificări pe măsură ce piesa s-a rodat pe mai multe scene.

Două cupluri căsătorite de 25 de ani care se cunosc din facultate și-și petrec toate vacanțele împreună ajung la Cancún, celebra stațiune din Mexic, cuprinși de febra estivală. Așa cum se întâmplă și în viață, un cuplu e mai avut (Reme și Vicente / Cerasela Iosifescu și Gabriel Răuță), grație unei afaceri, moștenite de la socru, celălalt un pic mai modest (Laura și Pablo / Ada Navrot și Alexandru Jitea), cu salarii de bugetari. După câteva pahare de șampanie în plus, adevărurile despre cei patru încep să iasă la iveală.

După mijlocul vieții, odată ce destinul a intrat pe un curs irevocabil, mulți oameni se întreabă ce-ar fi fost dacă ar fi mers pe alt drum, ce-ar fi făcut dacă într-un moment cheie ar fi făcut o altă alegere sau ar fi influențat din umbră mersul destinului, ca pe o bilă de biliard pe care o trimiți subtil în altă direcție. În Cancún, avem de-a face cu un concept comedy cum se fac de obicei pe film, care pornește de la întrebarea ce-ar fi fost dacă Vicente, soțul lui Reme, s-ar fi căsătorit cu Laura de care fusese de fapt amorezat, și Pablo, soțul Laurei, cu Reme de care fusese îndrăgostit în secret. Această temă a realităților alternative a început de mult în cinematografie, a trecut printr-un film des difuzat la televiziunile din România, anume Groundhog Day (1993) și a devenit din nou populară recent, grație unor filme ca Four to Dinner (2022) și diverselor versiuni cu Perfetti sconosciuti care se pot viziona pe Netflix.

Motorul dramatic al comediei Cancún este Reme - singura care a influențat de fapt cursul destinului sau poate doar și-a dorit acest lucru - interpretată minunat de Cerasela Iosifescu căreia rolul îi permite un tur de forță printre multe registre dramatice și realități alternative ce declanșează momente hilare. Actrița e frumoasă, sexy, magnetică și, cu multă șampanie la bord, puțin zurlie. Partenerii de scenă o secondează și ei foarte bine: Gabriel Răuță e naiv și cam îngust la minte, cu o cămașă hawaiană - un foarte bun comedian care s-a remarcat și în Cine sapă groapa altuia de Băieșu, la TDR cu un rol similar în spirit. Ar fi fost poate mai convingător un Vicente mai sexi, gen Reme dar pe masculin, care să justifice pasiunea acestei femei atât de frumoase, dar trăim încă într-o epocă patriarhală, unde, cum am mai scris, se pune puțin accent pe atractivitatea masculină, atât în spectacolele de teatru, cât și în filmele autohtone. Alexandru Jitea e reflexiv, genul intelectualului convențional care nutrește fantezii erotice neconvenționale cu un joc impecabil. În fine, Ada Navrot e soția serioasă, de încredere, care și-a cam pierdut sex-appealul și nebunia pe care (spre deosebire de Reme), poate că nici nu le-a avut vreodată.

Cancun (foto: Andrei Gândac)

Concluzia dramaturgului Jordi Galceran este că indiferent ce drum ar fi luat viețile noastre, am fi interpretat cu toții același gen de personaj-consistent cu esența noastră umană-doar că în alt scenariu, iar nivelul fericirii fiecăruia ar fi mai mult sau mai puțin același, depinzând de capacitatea noastră de a ne adapta.

Cancun (foto: Andrei Gândac)

Felix Alexa, un regizor profund care excelează în spectacole stranii, complexe, predominant de dramă, dar cu accente comice, a ieșit de data aceasta din 'tipar' cu o comedie ce ține spectatorii în priză de la prima până la ultima replică, potențând gradual hedonismul omului modern cu reflexivitatea. Genul acesta de înnoire este foarte benefică pentru un artist, mai ales în teatru, care este dominat atât de mult de un număr restrâns de piese clasice, sau pe stiluri clasice (totuși, textul nu este cu totul nou în România, a mai fost montat în 2014 la Teatrul Regina Maria din Oradea de Theodor-Cristian Popescu.)

După multe râsete și încurcături, Cancún se încheie într-o notă gravă, subliniată de o ilustrație muzicală (aleasă de regizor din muzica compusă și interpretată de compozitorul româno-britanic Alexandru Bălănescu) care parcă se scuză pentru exuberanța spectacolului și ne reamintește că avem totuși de a face cu o problematică gravă, ceea ce arată cumva o lipsă de dorință a regiei de a-și asuma comedia pură. Fiecare muzică creează o stare. Cea creată de muzica, de altfel bună în sine, a lui Bălănescu, a tras în jos energia finalului. În loc să prelungească euforia comică și să ajute spectatorii să plece on a high note, ne-a scos cumva din starea de vrajă. Asta pentru că montarea lui Felix Alexa a pus accent, spre final, pe dimensiunea metafizică a cotidianului. Există în România o atitudine crispată față de comedia pură, considerată de bon ton doar dacă e neagră sau dacă e străbătută de accente foarte grave. Mulți spectatori (cam 70-80 la sută, conform unui sondaj recent) se duc însă la teatru sau la film ca să evadeze din greutățile existențiale și pur și simplu să se bine-dispună. Poate că o muzică de altă factură, veselă sau ironică, ar fi prelungit mai mult starea de bucurie de la finalul acestei comedii atât de reușite.
De: Jordi Galceran Regia: Felix Alexa Cu: Cerasela Iosifescu, Gabriel Răuță, Ada Navrot, Alexandru Jitea

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus