aici. melancolia este prima producție din proiectul UNLOCK THE CITY, creat pentru încurajarea publicului spre reflecție și pentru a pune la dispoziție un spațiu deopotrivă artistic și științific în care oamenii din orice domeniu pot să gândească împreună o traiectorie a orașelor în contextul postpandemic. Piesa și spectacolul performativ au fost realizate în urma unui proces riguros de documentare și în urma consultării cu experți din sociologie, arhitectură, mediu, comunicare, psihologie, învățământ sau administrație publică.
Teatrul de păpuși este (în general) de domeniul trecutului. A fost înlocuit de tehnologie (avansată). Drona ridicată la rangul de personaj este dovada acestei transformări radicale. În anul de grație 2023, păpușarul își controlează jucăria de la distanță, dar cu aceeași îndemânare. Dispozitivul deschide și închide simetric spectacolul. Funcția sa practică a fost exploatată anterior - cu ajutorul dronei s-au filmat imagini (filmări Andrei Ceobanu) în bird's eye view ale orașului. Au fost evidențiate locuri precum: Văleni 2, un cartier de containere construit special pentru a diviza mai puternic clasele sociale; în antiteză, cartierul Precista și Bulevardul Decebal, proiecte comuniste realizate pentru "crema orașului"; și platforma prăbușită de la Săvinești, simbol al unui potențial industrial risipit. Acum este utilizată funcția estetică. Pentru câteva minute, misterioasa dronă este singura sursă de mișcare, lumină și zgomot "de pe scenă" și ajută la conturarea sentimentului de neliniște care va fi ulterior potențat de universul sonor și luminos al lui Cristian Niculescu. Amalgamul de sunete îmi aduce aminte de cele de la Casa Groazei din Bran - pe care am vizitat-o cu o săptămână înainte de spectacol și cu care l-am asociat auditiv involuntar -, însă este chiar mai înfricoșător întrucât profită de elementul surpriză, deoarece la teatru publicul nu a venit conștient de aspectul thriller al spectacolului. Evoluția tehnologiei se resimte și în hologramele care înlocuiesc aproape imperceptibil o parte din actori, creând din nou o senzație de anxietate.
Distribuția - alcătuită din Elena Popa, Corina Grigoraș, Loredana Grigoriu, Nora Covali, Cătălina Eșanu, Cristina Ciulei, Mălina Moraru, Valentin Florea, Paul-Ovidiu Cosoveanu, Emanuel Becheru, Mircea Postelnicu, Florin Hrițcu, Andrei Merchea-Zapotoțki, Dan Grigoraș și Alexandru Roșu (18 ani, monolog înregistrat) - construiește un personaj colectiv. Ei sunt locuitorii anonimi ai orașului. Melancolici cu privire la ce a fost. Cu speranță pentru ce are să urmeze. Împreună formează un corp omogen care se mișcă fluid după coregrafia lui Daniel Pop, întâi lent, iar apoi tot mai accelerat. Pe măsură ce ritmul se dinamizează, personajele devin vag individualizate. Se adresează aceleași întrebări obsesiv, se repetă aceleași replici, se urmărește traiectoria aceleiași bucle ce pare fără de sfârșit, totul pentru a dezlega misterul care a acaparat orașul: ce reprezintă monolitul enigmatic apărut în oraș și vocea auzită de toată lumea?
Personajele se îmbarcă într-o experiență senzorială personalizată. Fiecare miroase, gustă, vede sau simte lucruri diferite, în funcție de amintirile lui. Doar vocea interioară a Pietrei ce urlă cu disperare după ajutor rămâne o constantă în această călătorie de (re)descoperire a orașului natal. Cu mult umor, actorii trec subtil în rolul personajelor cu autoritate și influență, vorbesc despre sustenabilitate cu aroganța unor cercetători și relevă ipocrizia ce împânzește vârful ierarhiei politice și sociale. Factorii de decizie sunt mai preocupați de imaginea lor de pe rețelele de socializare decât de bunăstarea unui oraș și a locuitorilor săi. Nu că asta ar fi vreo noutate.
Asemeni celui din 2001: Odiseea spațială / 2001: A Space Odyssey, monolitul misterios de piatră ce apare în orașul Piatra simbolizează schimbarea, evoluția și progresul, dar și distrugerea. Orice transformare vine cu avantajele și dezavantajele sale. Pentru cineva din exterior, aici. melancolia poate reprezenta doar o altă luptă a oamenilor de rând contra sistemului pentru conturarea unui viitor mai încurajator. Însă pentru cei născuți și crescuți în Piatra Neamț, spectacolul este jurnalul lor. Actorii sunt purtătorii lor de cuvânt. Publicul local se identifică cu poveștile relatate și cu locurile proiectate, interiorizându-le. Sentimentele de frustrare și neputință ale personajelor sunt împărtășite de spectatori, fiind apoi transmise mai departe celor mai puțini familiari cu orașul. Întreaga punere în scenă este un joc de sunete, lumini, mișcări și energii care are un singur scop: tragerea unui semnal de alarmă cu privire la o schimbare iminentă pe care fiecare dintre cei prezenți în sală o poate influența într-un fel sau altul. Totul este să fim conștienți de puterea pe care o avem. Și să ne dorim.
(foto: Marius Șumlea)