Despre aici. melancolia, câteva date de context: este primul spectacol dintre cele care vor fi produse în cadrul Unlock the City! (la TT vor urma alte două, regizate de Bogdan Zamfir, în 2024, și de Daniel Chirilă, în 2025) și este spectacolul de debut pe o scenă profesionistă a tinerei regizoare Irina Moscu (orice coincidență de prenume, personalitate artistică și nume cu faimoasa scenografă nu e deloc întâmplătoare). În a 3-a seară a Festivalului de Teatru Piatra Neamț (FTPN) 2023, aici. melancolia și-a avut premiera oficială.
***
O dronă survolează sala. Luminițele roș-verzi ale obiectului zburător identificat pornesc dinspre scenă, continuă pe deasupra stalurilor și dispar prin ușile vremelnic deschise spre foaier. Imaginația spectatorilor și-o vor închipui, poate, ieșind în aerul încă ne-răcoros al înserării, ridicându-se deasupra Pieței Ștefan cel Mare și plutind apoi pe deasupra orașului. Ce e cert e că parte din imaginile pe care le-a filmat în zile lungi de vară pe verticala orașului și a împrejurimilor vor fi proiectate, în spectacol, în mai multe calupuri (video design: Cristian Niculescu) însoțite de șlagăre din muzica ușoară a anilor '70 - '80 ("sunt anii când orașul se dezvolta, se construia, când apărea combinatul de la Săvinești. Sunt poate anii cei mai buni", avea să explice Irina Moscu la Q&A-ul de după).
Cei 14 actori (Elena Popa, Valentin Florea, Nora Covali, Mircea Postelnicu, Corina Grigoraș, Paul-Ovidiu Cosovanu, Loredana Grigoriu, Emanuel Becheru, Cătălina Eșanu, Florin Hrițcu, Cristina Ciulei, Andrei Merchea-Zapotoțki, Mălina Moraru, Dan Grigoraș) formează personajul-colectiv. Secundar. Vocea, ochii și urechile orașului. Personajul principal. Esențializat sub forma unei uriașe pietre care coboară din înaltul scenei deasupra oamenilor (scenografie: Irina Moscu, desigur). Care e supraimpusă peste imaginile filmate de dronă ca un soi de marcă vizuală a orașului.
Textul lui Daniel Chirilă pornește pe un ton metaforic-abstract-absurd (o idee prea-metaforic-abstract-absurd). Parțial, textul e inspirat de poemele tinerilor poeți Olivia Călin (care e chiar din Piatra Neamț) și Mihai Ivașcu (doi dintre cei trei moderatori ai discuțiilor FTPN 2023). Vorbele rostite de vocile anonime ale celor 14 actori mărturisesc, la început, despre un obiect / stare (ne)zburător neidentificat. Piatra? Melancolia? Apoi, urmează descrierea. O seamă de enumerări ce se apropie de concret, dar concretul nu e încă al locului. Cacofoniile arhitecturale, distrugerile, abandonurile, eterna comparație cu trecutul, plecările, senzația de sfârșit pot fi ale oricărui oraș mic ori mijlociu (OMM, as opposed cu IMM) al României / Estului contemporan.
La început, le auzim doar vocile în întunericul deplin. Apoi, le vedem corpurile, privind spre adâncurile scenei. Ușor, ușor cilindrii de lumină (light design: Cristian Niculescu) îi dezvăluie din cap până în picioare. Actorii sunt voci, apoi (și) trupuri, apoi (și) oameni. De text, se preocupă Chirilă. De mișcare, Daniel Pop (coregrafie). De oameni, cei 14, care formează bună parte din trupa TT. Trupa aceasta care dă senzația că poate juca orice formă de teatru / dans / performance contemporan își imaginează regizoarea / regizorul. Profesionalism artistic, întruparea ta e (și) la Piatra-Neamț!
Scenă după scenă, textul virează din metaforă în general în particular în personal. Îl auzim pe Valentin Florea vorbind de Atelier, barul-cafenea ce a adunat și încă mai adună oameni, povești, seri și lichioruri. Elena Popa își povestește camera din casa părintească. Adolescentul Alexandru Roșu (18 ani) ni se dezvăluie în chip de hologramă (știți deja cine a făcut video design-ul) și se povestește Și așa mai departe. Locuri, oameni, istorii.
Totul e învăluit în ceva greu de definit și așezat pe pagina de pixeli. Povestea descrisă mai sus și mai la vale e doar parte din aici. melancolia. După cum nici evocarea orașului Piatra Neamț nu e totul. Mai e ceva. Un ceva construit din sunet (sound design: Cristian Niculescu himself), lumină / întuneric, ritm, corpuri, voci, actori. E ceva-ul adus de Irina Moscu în noua ei calitate / carieră. Regizoarea creează un univers și ține să ne (con)țină în el. Să ne decupleze de afară (ne va ține la curent drona cu breaking news-urile ce se vor întâmpla în absența, de fapt prezența, noastră), să ne cupleze cu interiorul (ceva breaking news, dragilor?).
Întrucâtva, aici. melancolia mută la interiorul TT ceea ce VA URMA. Pe Planeta Oglindă al Gianinei Cărbunariu construia pe fațada TT. O lume formidabilă născută de oameni pentru a fascina oameni și a spune ceva despre / contra / pentru oameni. E doar o nuanță asemănătoare, nimic mai mult. O nuanță desenată și de strania apariție din finalul aici. melancoliei, o ființă de dincolo de timpuri ce s-ar putea înrudi cu ființele de dincolo de spațiu din VA URMA. Ambele specii vin să ne vorbească, să ne ajute, să (ne) salveze. Dacă știm, dacă vrem.
E o stranie stare de bine starea Moscu. Cuplată cu mesajul pe care Chirilă îl așază în outbox-ul ființei de demult, această stare învelește tristețea (la Q&A, dramaturgul a numit-o oboseala) acestui aproape / posibil sfârșit de drum pentru viața umană pe aceste meleaguri într-un strat subțire & fragil de încredere. Poate chiar de optimism.
"Nu fiți proști!", ne spune ființa-strămoș. Știm să nu fim proști? Știm să fim?
(foto: Marius Șumlea)