Într-un spațiu vid (la început vid și de lumină, adică în întuneric) se inițiază o conversație despre un sentiment copleșitor, care cuprinde mirosuri, sunete, senzații, dar pe care nimeni nu știe să-l identifice. Toată lumea simte aceeași stare, aceeași neliniște și tulburare. E aproape palpabilă, dar totuși de neatins și de necuprins. Să fie oare melancolia cea care îi destabilizează pe locuitorii acestui orășel?
În centrul spațiului scenic (scenografie: Irina Moscu) e o piatră uriașă, care m-a dus cu gândul la monolitul din 2001: A Space Odyssey de Stanley Kubrick, un element neschimbat în evoluția umană. Această piatră sub greutatea căreia s-au spulberat multe vise, la care privim și nu înțelegem ce ne ține sub ea, ce ne ține în Piatra asta? Toate evenimentele se întâmplă în jurul acestei bucăți de stâncă, pentru că până la urmă despre asta este spectacolul - Piatra Neamț.
Actorii se târăsc, se apleacă, își pierd echilibrul și îl recapătă cu o fluiditate a mișcărilor bine antrenată, care formează o imagine de ansamblu armonioasă și estetică. O subordonare absolută, în coregrafia lui Daniel Pop. Actorii Elena Popa, Valentin Florea, Nora Covali, Mircea Postelnicu, Corina Grigoraș, Paul-Ovidiu Cosovanu, Loredana Grigoriu, Emanuel Becheru, Cătălina Eșanu, Florin Hrițcu, Cristina Ciulei, Andrei Merchea-Zapotoțki, Mălina Moraru, Dan Grigoraș cuantifică experiențele celor care s-au născut, au venit, au iubit, au crescut, au cedat, au rămas aici / au plecat de aici.
Din punct de vedere tehnic, spectacolul e foarte digitalizat: o dronă deschide și încheie spectacolul, proiecții panoramice cu filmări ale orașului întrerup momentele dramatice și camuflează pauzele dintre scene, holograme cu povestiri în ramă ale tinerilor legați într-un mod intim de oraș (printre care și liceanul Alexandru Roșu), un show de lumini intens (coordonat de Cristian Niculescu).
aici. melancolia prezintă o perspectivă obiectivă, detașată asupra orașului Piatra Neamț, descrie tiparul orașelor de provincie, pe care dacă le vezi măcar din trecere, înțelegi că arată cu toatele la fel. Deși își propune să spună povestea intimă a Pietrei, e o insuficiență a detaliilor specifice care caracterizează orașul și ar face spectacolul despre Piatra. Cu excepția unor versuri vizuale despre o plimbare care urmărește traseul parc-hotel-blocuri-pod-scara blocului, referințelor la Atelier, cartierul dărmănești și renumita zonă bloc 40.
E un fel de studiu antropologic și sociologic asupra vieții în Piatra Neamț (după cum a remarcat și Mihai Ivașcu, cel care a coordonat sesiunea de Q&A de după premieră). Sfârșește cu o întâlnire cu vechea civilizație Cucutenia care intervine cu o lecție despre distrugerea și autodistrugerea civilizațiilor, greșeală pe care locuitorii acestui oraș nu ar trebui să o repete. Nu fiți proști - livrat prompt și suficient de clar încât să înțeleagă fiecare din sală cum ar trebui conservată energia orașului.
Tema festivalului 2023 este Zona de siguranță / Safety zone, iar orașul ăsta e cu adevărat atât o zonă de siguranță, cât și de confort. Am transformat până la o extremă incertă vizionarea acestui spectacol într-o experiență personală, și m-a dezamăgit faptul că Piatra Neamț-ul pe care îl știu eu nu e același cu cel din spectacol; dar lucrul ăsta e complet în regulă. O seară caldă de septembrie în oraș m-a făcut să realizez că Piatra nu mai e o stare constantă de oboseală, nu mai e senzația că ai o piatră pe inimă (vă puteți convinge de asta mai ales în festival) și cred că am început să-l iubesc. Iar din ceea ce știu, să iubești înseamnă să accepți ceva cu toate neajunsurile sale.
(foto: Marius Șumlea)