Sînt un mare fan al lui Ice Age şi de anul trecut îmi rodeam unghiile şi număram AMR-ul pînă la Ice Age 2. Şi dezgheţul a venit.
Filmul îmi place mult mai mult decît alte desene animate pentru umorul altfel decît linia generală, pentru personajele lui foarte mişto, precum şi pentru faptul că exploatează o zonă temporală necunoscută, umanizînd-o cu instrumentele realităţii noastre. Şi îmi mai place pentru că "vine în întîmpinarea" spaimelor noastre despre sfîrşitul lumii, oferindu-ne poveşti vesele, tandre şi optimiste despre personaje aflate ele însele în anticamera sfîrşitului lumii (lor). Mi se rupea inima că Manny ar putea fi realmente ultimul mamut de pe planeta asta, mă aşteptam totuşi să apară o "mamută" şi aproape că mi s-au umezit ochii cînd s-a ivit la sfîrşit şi ciurda de mamuţi puternici, siguri, eficienţi, ca şi cum sfîrşitul lumii (lor) ar fi fost încă departe.
Ice Age mi se pare de o mie de ori mai puternic decît era, de pildă, Titanicul la capitolul "Sfîrşitul lumii vine, dar pentru tine, nu pentru mine". N-aş vrea să fiu copil azi şi s-o pun pe maică-mea în dificultate întrebînd-o ce s-a întîmplat pe urmă cu personajele. Ca să concluzionez şi să trec mai departe, felul în care o chestie foarte nasoală precum glaciaţiunea (în prima parte) sau topirea gheţarilor (în a doua) e prezentată ca o existenţă în "euforia dezastrului" mi se pare cel mai fermecător şi mai "uman" lucru al filmului.