Calupul acesta de scurtmetraje aflate în competiție, multe dintre ele lucrări studențești, pare să fie unificat de dorința împlinirii unei dragoste, a căutării unei întregiri dincolo de fragmentarea vieții mature. Multe scurtmetraje evocă figuri paterne, precum I Would Be a Musician sau Dodo. Altele reiau marea poveste inițiată de menestreli, a iubirii romantice, fără să aducă ceva nou precum Pasageri paraleli / Synchronie pasagere / Synchrony, sau, din contră, explorând pericolele promiscuității facilitate de rețelele sociale, dar, în fapt, determinate de probleme psihologice profunde și nerezolvate. Care complicații psihologice parcă e o datorie să le ai, ca în Ia ghiciți, fetelor / Guess What, Girls?
Toate aceste scurtmetraje sunt disponibile o vreme și pe site-ul Animest în cadrul unei fericite inițiative de a menține hibriditatea festivalului (aici).
I Would Be a Musician (r. Dita Stuchlíková) vorbește despre viața de miner, despre greutățile, pericolele și impactul psihologic asupra minerilor și asupra celor dragi. Conține interviuri cu bunicul artistei, un miner care a lucrat la mina Paskov, unde, în 1970, a avut loc o explozie tragică. Grafica este dominată de tușe groase de creion gri, care aduc aminte de corporalitatea cărbunelui scos cu trudă de mineri. iar desenele urmăresc servil cele spuse. Scurtmetrajul este pe jumătate un tribut vieții de miner, dar și exprimarea dorinței unei vieți mai bune.
From Our Side / In quanto a noi / Cât despre noi (r. Simone Massi) preia versuri de Eugenio Montale "în speranța că toți suntem morți fără s-o știm", pentru a povesti un asasinat politic. Grafica seamănă cu o xilogravură, fără fundal, fără concluzie, doar cu un nedefinit sentiment că la baza noii societăți stă o crimă nepedepsită, chiar dacă descoperită. Întunericul domină prin spații goale, care se deschid fie din fuga oamenilor, fie din portbagajul unei mașini, fie se ivește din formele unei păsări de noapte. Lipsa narațiunii clare, a trecerii dintr-o poveste cu caracter politic într-o meditație poetică abstractă care privește destinul uman general descurajează identificarea unui mesaj central, unitar. Dă în acest fel ocazia unei detașări de meandrele concretului politic, cu tot cu violențele sale, pentru a evada într-o lume mai reală, cea a poeziei.
Martyr (r. Raoul Faure) prezintă, dintr-un punct de vedere subiectiv, maturizarea unui băiat în condițiile în care acesta experimentează sentimentul abandonului de către mama sa atunci când i se naște o surioară. Deși o animație foarte stilizată, în alb și negru, unghiurile din care privește protagonistul sunt extreme: de foarte jos, ca atunci când o privește pe mama sa transformată într-un stâlp uriaș sau de foarte de sus, ca atunci când se percepe pe sine într-o confruntare pe viață și pe moarte, stăpânit de demonii copilăriei sale nerezolvate. Puterea impresionistă a desenelor permite conturarea unei psihologii complexe, care contrastează cu simplitatea aparentă a graficii, dar care introduce, în același timp, un dezechilibru rău prevestitor.
Swimming with Wings (r. Daphna Awadish Golan) preia simbolul îndrăgit al unui pinguin, pe care îl transportă din Israel în Olanda, povestind cu acest prilej toate anxietățile, provocările dar și reușitele emigrării dintr-o zonă de război. Pinguinul este îmbrăcat în culori calde, care contrastează cu mediul rece în care trăiește. Vocea de copil este hotărâtă, creionând un protagonist puternic, în pofida vulnerabilității exterioare. La fel, muzica este optimistă, chiar dacă mai degrabă lentă decât similară unui ring disco. Subiectul direct este emigrația, dar, dincolo de acesta, tema este copilăria, durerea creșterii, dar și plăcerea provocărilor, totul văzut cu ochii adultului protector și încurajator.
Mano (r. Toke Madsen) prezintă într-o grafică computerizată drama a doi frați care trăiesc într-o stare de semi-abandon. Ținta desenelor este să se apropie de realismul live action, de aceea nu avem efecte impresioniste, care să exploreze sentimentele sau trăirile interioare, ci totul se petrece la vedere, din dialoguri, încruntări sau gesturi pline de înțeles, ca închisul unei uși ori cotrobăitul prin buzunarele altuia. Familia disfuncțională este prezentată fără exagerări, ca un proces-verbal în care tristețea stă tocmai în exprimarea ca stare de fapt. Din păcate, încărcătura psihologică nu este bine reprezentată nici prin dialoguri, nici prin grafică.
Ia ghiciți, fetelor / Guess what, Girls? (r. Nadya Goldman) înfățișează într-o explozie de fauvism drama prefăcută a unei adolescente care, fără nici o greutate aparentă, decide că trebuie să găsească un vinovat pentru starea de nehotărâre și de lene în care se află. Societatea este superficială, iar unele apelative produc efecte hilare, precum "Sunshine" și aspectul solar la propriu pe care îl ia una dintre prietenele ei. Culorile puternice și formele mincinoase indică o căutare a unor explicații satisfăcătoare în mijlocul unei culturi de consum.
Soluția este imediat livrată de psihoterapeutul care apare sub forma unei găini plină de sine, care îi spune, așa cum era de așteptat, că de vină este mama sa. Urmează o convorbire în care mama este acuzată de tot ceea ce nu funcționează, pentru ca, din gesturi și vorbe simple care arată înțelepciunea veche a relației normale dintre părinte și copil, departe de obsesiile parentingului, aceasta să detensioneze situația.
Synchronie Passagère / Synchrony / Pasageri paraleli (r. Julia Le Bras-Juarez, Emmie Marriere, Marianne Fourmanoit, Laura Techer, Louise-Marie Rousselie, Jean Delamarre, Alexis Prost) e o poveste de dragoste clasică. El trebuie să se ducă la un interviu de angajare pentru care se pregătise timp de cinci ani, dar neprevăzutul îl scoate din joc. Așa că vine ea. El este prins în lumea afacerilor, ea este o visătoare savantă în căutarea tornadelor. Părul ei roșu puternic indică o vitalitate ieșită din comun, necontrolabilă, în contrast total cu a lui. Soluția în mijlocul pericolului, așa cum era de așteptat, este să ia piciorul de pe frâne. Dar, deși producția s-a bucurat de resurse destul de generoase, vizibile clar în imagine, scenariul este slab. Restul e doar... romance.
Love Me True (r. Inés Sedan) este o adaptare după Love Me Tinder. O tânără cu o stimă de sine foarte scăzută este prinsă într-o dragoste toxică, în care este exploatată și disprețuită. Pentru a complica și mai mult, devine dependentă de întâlniri cu necunoscuți prin aplicații dedicate, precum Tinder. Personalitatea i se descompune, iar respectul față de propria persoană se topește în fața ispitelor ce îi vin pe cale digitală. Grafica urmărește subiectivitatea sa, în culorile vii, dar înspăimântătoare, fantomatice, ale cluburilor de noapte, precum și transformările multiple pe care le poate lua telefonul mobil. Este un scurtmetraj-avertisment, o tragedie a drogului siteurilor de întâlniri romantice.
Dodo (r. Yi Luo) este o poveste de maturizare. O tânără ezită între albastrul rece patern și regresul într-o stare de copilărie marcată portocaliu, undeva într-un pântece interior. Universul exterior este rece, gri, dominat de greutăți, frig și anchetatori misterioși și răi. Muzica lentă și visătoare a unui pian însoțește încăpățânarea sa de a nu-și lua zborul. În cele din urmă, însă, trecerea timpului și mai ales încrederea pe care o primește de la cei dragi o încurajează să dea vieții cursul normal.
As If It Could (r. Ada Güvenir) ar putea foarte bine fi intitulat "iarba verde de acasă": un băiat pleacă de acasă, unde verdeața, păsările (reprezentate în linii curbe, culori vesele de galben și verde) reprezintă o familiaritate plină de securitate, către oraș. Aici, totul este reprezentat de linii verticale și orizontale, iar culoarea a dispărut de mult. O coloană sonoră minimalistă electronică ne marchează integrarea sa în universul funcționăresc. Inutil de spus că viața sa autentică, sub forma unei flori care își pierde câte o petală de fiecare dată când trebuie să facă un compromis ca adult responsabil, nu se va putea împlini decât întorcându-se la origini.
Tomato Kitchen (r. Junyi Xiao) ne introduce într-o distopie în care un protagonist voluntar ajunge să cunoască un secret despre o exploatare nemiloasă pe care se baza întreaga societate din care făcea parte. Ajunge apoi să afle că exploatații au devenit exploatatori pentru a supraviețui, totul într-un thriller cu nuanțe polițiste. Scurtmetrajul este compus în două dominante cromatice: pe de o parte, un gri-verzui care reprezintă lumea convențională, superficială, pe de altă parte, un ocru vital. O muzică ambientală însoțește toate aventurile, ca și cum pericolul nu poate fi vizibil decât prin închiderea ochilor și atenția la realități care scapă celorlalți.
Descarcă programul animest 2023 aici.