(Marcel Enache, 12 ani, unul dintre copiii lui Gică Pescarul)
Acasă, inițial un reportaj transformat mai târziu în documentar, arată trecerea unei familii de la traiul în mijlocul naturii la unul în inima Bucureștiului, cât și găsirea identității de sine și a unui adevărat "acasă".
Anul 2016 a fost cel în care munca lui Radu Ciorniciuc, regizorul acestui film, prinde viață, anul în care a realizat că povestea familiei Enache este mai mult decât un reportaj și trebuie făcută cunoscută la nivel național. De-a lungul documentarului ne este prezentată viața pe care Gică Pescarul și familia sa au dus-o în Delta Văcărești, pata mare și verde pe care o zărești atunci când te uiți la București din nori.
Timp de 18 ani, Gică a locuit și și-a construit propria gospodărie în rezervația ce avea să îi fie casă aproape două decenii, în care a învățat să trăiască fără vreun venit și în care și-a crescut copiii, doar pentru a fi alungat, atunci când i-a fost interzis să își continue traiul acolo, atât lui, cât și celor nouă copii ai săi.
Filmul urmărește tranziția acestora din mijlocul naturii, în mijlocul civilizației urbane, unde copiii încep să studieze, adaptarea la viață de bloc, rasismul de care se loveau zi de zi, cât și desprinderea fiului cel mare, Vali, de regulile impuse de tatăl său și formarea propriei familii.
Timp de o oră și jumătate, ne este prezentată viața simplă a familiei Enache, fără vreun filtru de înfrumusețare, fără ca vreun stil de viață să fie idealizat, cu imagini din activitățile zilnice pe care familia le desfășura în Deltă, de la hrănirea animalelor la pescuitul cu mâna liberă a peștilor ce aveau să le fie cină, mai apoi și viața de la bloc, unde au fost nevoiți să trăiască după normele societății, să își țină în frâu vechile obiceiuri și să se obișnuiască, inevitabil, cu tratamentul pe care vecinii și cei din jur îl dădeau membrilor familiei.
Acasă e un film care te lasă cu mintea plină de întrebări pe care sufletul nu le poate percepe. Greutățile de care se loveau acești oameni zi de zi, dar care le făceau viața mai frumoasă, normalitatea lor ajunsă să fie o ciudățenie pentru noi, cei din afară, care tindem să judecăm felurile nonconformiste de sporire a unei vieți fericite și liniștite pe care alții le abordează. Să te trezești într-o dimineață cu zeci de reporteri și personalități ale elitei societății în curte, ce au să te evacueze din propria casă este mai mult decât dureros. Să te simți că un animal la zoo, unde ești privit de după gratii, doar pentru că ai decis să trăiești un stil de viață neînțeles de societatea contemporană.
Documentarul îți arată că oriunde și oricine poate găsi un acasă, atâta timp cât mintea și sufletul sunt împăcate, dar totodată arată și puterea opresivă a societății, care încearcă, prin orice forțe, să robotizeze omul și să îl treacă în banalitate. A fi diferit nu înseamnă a fi greșit.