Despre lumea teatrului oglindită în cărți și despre statutul de dramaturg în accepție germanică a termenului obținem informații, din cel puțin două surse cercetate, relativ noi: Ariel din spatele scenei (antologie de texte alcătuită de criticul teatral Elisabeta Pop) și Dramaturgul în termen german ca persoană de sinteză a teoriei și praxisului teatral (teză de abilitate în cadrul UBB Cluj, susținută de Visky András, distins om de teatru clujean). Studii și eseuri bine documentate despre prefacerile din spatele scenei. Despre lumea teatrului oglindită pe scenă, vie, jovială, fulminant calomniată și caraghioasă, iată, depune mărturie dramaturgul (în sens clasic) Horia Gârbea, jucat la Cluj și cu piesa Crimă cu pistol și bile în regia lui Emanuel Petran (premiera 2021).
O abordare amuzantă a textului-colaj propune Tudor Antofie, proaspăt absolvent al Facultății de Teatru și Film din Cluj-Napoca. Decupajele din textele clasice sunt aranjate în așa fel încât să sporească ilaritatea de fond a ansamblului, a intrigilor transparente, scoase la lumină. Un slalom parodic se înfiripează subtil printre personaje celebre cu intrări și ieșiri repetate din rol, aiuritoare, cu replici îngânate retoric, emfatic și flegmatic din Shakespeare, Delavrancea și chiar din Eugène Ionesco. Demontarea replicii aluzive ionesciene "Ce ciudat, ce bizar, ce coincidență!" e argumentată de firescul intersectărilor celor patru actori cu rolurile lor, într-un iureș al intereselor și sentimentelor camuflate. Celor patru "actori profesioniști", Iuliu, Alma, Andrei și Alex, li se alătură Ana, soția lui Alex, economistă cu veleități artistice, venită în teatru să-și caute soțul, prins într-o aventură cu Alma. Personajele reale, actorii, glisează savuros în cele interpretate. Prilej pentru a trece în revistă gama de pasiuni și rivalități, ambiții și răzbunări, sincerități și prețiozități mai mult sau mai puțin ridicole, dar în întregime comice.
Statut de vedetă expirată are Iuliu, actor cu experiență și profesor la facultatea de profil care a scos actori bunișori, nu străluciți, subliniază el superior. Un moft, desigur. Dragoș Pop dă o alură olimpian-ilară rolului de care nu se poate desprinde ca actor-fetiș: Iulius Cezar. Vocalizele mâțăite și exercițiile rizibile de dicție fac din personajul interpretat un caraghios simpatic. Cu mare suplețe în trecerea de la Alma (actrița senzuală, provocatoare) la regina Cleopatra a Egiptului, cu decupaje din Antoniu și Cleopatra, acționează Angelica Nicoară, surprinzător de cutezătoare în afirmarea eternei feminități. Șarpele veninos Richard al III-lea e adus în actualitatea mundană de Cristian Grosu în chip de seducător fără scrupule, un drac împelițat fără cocoașă, jinduind după un cal pe câmpul de luptă. Multe replici celebre din piese celebre sunt reluate și parodiate într-un carusel textualist populist. În acest vertij tip puzzle, alături de Un regat pentru un cal, intră și monologul lui Calboreanu din Apus de soare cu Moldova n-a fost a mea... comicării de-ale actorilor, firește, picanterii de-ale teatrului de public. Trimiterile și dublurile sporesc conotațiile ilariante ale jocului de culise. Publicul e din ce în ce mai interesat de rețeaua de intrigi țesute la vedere, pe față și gustă paralelismele personajelor. Miron Maxim, între Alex și Marc Antoniu, un războinic feroce, pare tot mai castrat psihic de prezența dublei soții: Ana, economista și soția Octavia lăsată la Roma. Dacă are fața rotundă înseamnă că e proastă, se răzbună pe ea Cleopatra / Alma. Până la urmă, sarcini multiple are intrusa în lumea teatrului, Ana economista, cea care părea a avea un rol secundar. Urcarea ei în grad, transformarea ei, sunt ușor artificiale, forțate spre final. Chiar i se pun în cârcă multe sarcini. De la sfioasa soție a actorului, care nu merge la premierele soțului, Diana-Ioana Licu devine Octavia, Anne și chiar Lady Macbeth într-un monolog asumat ca interpretă și viitoare actriță la final! Devenirea ei e o mutație dramaturgică neconvingătoare, cerută, probabil, din necesități de ieșire din monotonie. Cum tot o cerință impusă de ieșirea din joc, dar tot gratuită, este crima involuntară comisă de Iuliu. Rețeta e simplă. Ca în Cehov, trebuie să moară cineva. Un joc invers, șugubăț se insinuează subtil. Dacă, în istorie, Cezar a fost ucis, aici marele actor cu numele împăratului roman ucide el însuși din invidie. Desigur, o biată farsă și o biată crimă, cum ar fi spus Petre Sălcudeanu. Și acum gata cu jocul, gata cu farsele! Personajele întruchipate de actori rămân pietrificate în istoria omenirii și a scenei deopotrivă. După cortina din fundal apar statuile nemuritoare, proțăpite pe câte un mic soclu: Iuliu Cezar, Marc Antoniu, Regina Cleopatra, Richard al III-lea, Lady Macbeth. Actanții au dispărut, s-au volatilizat pur și simplu. Dar nu. S-au refugiat în rolurile lor. Cele care rămân. Cât rămân. Tribulațiile momentului, agitația la care am fost martori ca spectatori, intrigile și luptele de culise s-au disipat în fumul timpului.
Scenografia propusă de Adriana Grand, în care n-o recunoaștem pe artista scenografă din alte montări fastuoase, este strict funcțională: o masă joasă, scaune, o oglindă. În schimb costumele sunt ostentativ fastuoase. Echipa tehnică e formată din: David Vîlcu (univers sonor), Mădălina Mînzat (regie tehnică), Ionuț Maier (lumini), Vasile Crăciun (sonorizare) și Irina Barbir (sufleor). Măruntaiele teatrului au fost astfel extrase din trupul opulent al unui gigant și expuse publicului spre amuzament general.
(Portrete și schiță de decor: Adriana Grand)