Așadar, evenimentul s-a deschis cu Cântece de speriat frica, la Sala Studio "Euphorion", spectacolul-concert realizat de Ada Milea, artistul complex a cărei creație poate fi catalogată drept "marcă" a sa, fiind fundamentat pe idei din textele Hertei Müller - Mereu aceeași nea și mereu același neică, Patria mea era un sâmbure de măr și Regele se-nclină și ucide. "E o încercare de a traduce în cântec o mică parte a universului Hertei Müller, e privirea cu care i-am citit textele și rezultatul felului în care am simțit poezia ființei ei puternice și fragile. [...] Am vrut să fac un portret al Hertei Müller. Mi-am dorit ca spectatorii să o citească prin ochii mei și să vadă dincolo de imaginea pe care i-au croit-o unii.", se destăinuie Ada Milea, despre care Herta Müller însăși spune că Ada face poezie politică și politică poetică.
Momentele din biografia scriitoarei, emigrată din România în 1987, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură în anul 2009, figurează universul existenței în spațiul comunist, în care cei de la putere îți construiesc, îți planifică frica, teroarea, unde partidul e mai presus de viața ta, unde autoritățile te supraveghează, îți pot inventa vini și te pot aresta. Timpul, măsurat strident de un metronom manevrat cu precădere de personajul Securistul, o siluetă masivă, rigidă, ilustrat elocvent de Miron Maxim, a fost ieșit din matcă, într-o lume a deportării, a frigului și foamei, a războiului, a realităților comuniste, din care personajul protagonist Ea a emigrat. Anca Hanu (Ea), de-a dreptul un alter ego al Adei Milea, cu aceeași măiestrie își valorifică abilitățile muzicale, susținută și de Radu Dogaru (Prietenul de la Chitară electrică), Cristian Rigman (Prietenul de la Tobe), Mihnea Blidariu (Prietenul de la clape și bas), excelenți instrumentiști, și de Adriana Băilescu, care cu expresivitate figurează personajul Mama, împreună realizează sugestive momente muzicale.
Cu candoare, duioșie, naivitatea ochiului de copil uneori, aflăm despre cuvintele decupate ce reprezentă amintiri, iubiri, priviri, despre vinovăția zăpezii, despre batiste ca semn de ocrotire și iubire, despre moartea care nu se poate materializa în orașul asfaltat. Cu o scenografie minimalistă, realizată inspirat de Alexandra Mureșan, și spectaculoase utilizări ale luminii (Mădălina Mânzat), spectacolul-concert, colaj biografic, înduioșează și răscolește.
Zeițe de categoria B, ca să rămânem în sfera spectacolelor de la Sala Studio, ca producție a laboratorului artistic cu interes pentru creații inovatoare, Teatrelli, este un autentic spectacol-eveniment, realizat în colaborare cu Teatrul Național "Lucian Blaga" din Cluj, Teatrul "Regina Maria" din Oradea și Teatrul "Mihai Eminescu" din Botoșani. Ideea acestei montări îi aparține regizorului Andrei Măjeri, iar textul semnat de Alexandra Felseghi, este conceput pe baza unor interviuri individuale despre viață și carieră, montarea aducând în scenă trei actrițe-zeițe, ce fac parte din colectivul teatrelor de mai sus - Elena Ivanca, Ioana Dragoș Gajdó și Silvia Luca.
Apreciat nu numai de publicul din cele trei orașe, spectacolul a fost prezent pe scena mai multor festivaluri din țară, printre care aceste Întâlniri Internaționale de la Cluj, dar și FNT. În spațiul scenic mobilat prin splendide irizări ale luminii, în care se află doar un suport pentru costumele pe care le vor îmbrăca, zeițele din teatru, asemănător celor din mitologie, Afrodita, Atena sau Hera, cele care primesc mărul de aur cu dedicația otrăvită "celei mai frumoase", se află la "Avizierul vieții" amintindu-și, având și ele mărul de aur, uneori chiar unul otrăvit. Scenele devin trasee ale destinului, ca om și ca profesionist, în care pasiunea de a exista pe scenă devine esența vieții, în TEATRUL definit ca adevăr - minciună, lumină-întuneric, oglindă-magie, pasiune-dorință, în care "pielea personajului" rezidă în propriul "eu".
Cele trei, Elena Ivanca, Ioana Dragoș Gajdó și Silvia Luca, își demonstrează cu dăruire plurivalența mijloacelor scenice de care dispun, construind momente emoționante, tulburătoare, cu feminitate, forță și vulnerabilitate, călăuzite de inspiratele indicații regizorale ale lui Andrei Măjeri, care, așa cum fac regizorii mari, se poziționează undeva în umbră, dar este prezent în fiecare gest. Destăinuirile despre viața privată, cu sacrificii ca fiice, soții sau mame, se contopesc cu reușitele sau dezamăgirile, cu speranțele și năzuințele, legate de scenă, în monoloage complexe, cu replici cehoviene uneori, cu tușe de tragic și comic. Coloana sonoră semnată de Adrian Piciorea, plusează cu o notă de stranietate, alături de costumele, simfonii în alb și negru, selectate din colecțiile lui Lucian Broscățean, care învăluie diafan, sugestiv, valorizând caracterologic aparițiile celor trei zeițe-creatoare!
Piesa lui Horia Gârbea, Ultima iubire a lui Cezar, montată în premieră națională tot la Sala Studio a teatrului clujean, de tânărul regizor Tudor Antofie, aduce în scenă imaginea a patru actori, într-o poveste în care viața lor reală se întrepătrunde cu cea ficțională a personajelor lor, și o economistă ce pare atrasă, în sfârșit, de mirajul teatrului și de tot ce reprezintă el. Subiectul textului, scris în anul 2022, i-a fost inspirat lui Horia Gârbea de piesele lui Shakespeare, pe care acesta le-a tradus. O comedie neagră, despre pervertirea frumuseții și a inocenței, despre pervertirea poeziei, a iubirii, în care virtuțile lipsesc.
În culisele teatrului, teatru în teatru, actorii intră și ies din personajele tragediilor shakespeariene, întruchipându-i pe Cezar, Cleopatra, Marc Antoniu, Richard al III-lea sau pe Lady Anne, construind momente tragi-comice, ale intrigilor "de culise", din "bucătăria" teatrului, unde spectatorul pare a fi invitat. "Actorii mari care se poartă mic.", după cum afirmă regizorul, se produc în spațiul imaginat de Adriana Grand, spațiul care devine un loc potrivit de trecere de la ficțional la real. Intrigile, disputele, sunt construite de Dragoș Pop, impunător în actorul Iuliu, care îl joacă pe Cezar, de Angelica Nicoară, senzuală și insinuantă în Alma, interpreta Cleopatrei, de Cristian Grosu, malefic în Andrei, cel care îl compune pe Richard al III-lea (poate că în Teatrul Național s-ar putea monta Richard al III-lea, spectacol pentru al cărui rol principal actorul Cristian Grosu pare a avea multiple disponibilități), de Miron Maxim convingător în Alex - Marc Antoniu, și de Diana-Ioana Licu, expresivă în economista Ana dornică de a se reprofila.
Cum s-a îndrăgostit domnul Gherase de Clara Smith este Lucrarea de disertație a tânărului Cosmin Stănilă, care deși a absolvit Facultatea de Teatru și Televiziune a Universității "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca, secția actorie, fiind acum unul dintre actorii importanți ai Naționalului clujean, deține și o diplomă de masterat în Scriere Dramatică la Universitatea de Arte din Târgu-Mureș. Piesa a fost nominalizată în 2024 la Premiile UNITER la categoria Cel mai bun text românesc montat în premieră absolută.
Subiectul are la bază un fapt real, după cum afirmă și autorul: "Mă interesa povestea unei iubiri la o vârstă foarte înaintată. Am pornit de la o persoană reală, văduvă, destul de în vârstă, care și-a cunoscut partenerul octogenar pe internet. Apoi, am mers pe firul procesului documentării și ce s-a născut acolo n-am putut ignora și a trebuit să integrez în piesă." Teama de singurătate și nevoia de afecțiune au generat nu o dată cazuri de infracțiuni grave în mediul virtual, prin metoda lover boy / girl, prin crearea unor conturi false pe internet.
Vulnerabilitatea victimelor, de orice vârstă, rezidă într-un autentic magnet pentru infractorii cibernetici, de oriunde s-ar afla. Astfel, personajul principal, Alexandru Gherase, devine aparent victima unui șantaj sentimental, dar numeroasele răsturnări de situații, ridicole, direcțiile noi, nuanțate comic deseori, cresc tensiunea dramatică. Regizorul Doru Vatavului potențează dinamica textului, iar scenograful Adrian Balcău creează, pe mica scenă a Sălii Studio, spațiul potrivit pentru granița dintre real și virtual, completat de proiecțiile video inspirate ale Mirunei Croitoru și muzica lui Radu Dogaru. Cosmin Stănilă, autorul propriului personaj, Alexandru Gherase, realizează cu dozajul cuvenit, fără exagerări forțate, o credibilă compoziție de vârstă, prin interpretare și machiaj, secondat de Sânziana Tarța, o apetisantă Clara Smith, din imaginația protagonistului, la care se adaugă imaginea video a lui Tahiru Abdulai. Un spectacol de vizionat și mai ales de reflectat pe marginea lui!
Ultimul spectacol al evenimentului și totodată ultimul spectacol prezentat la Sala Studio "Euphorion", a fost unul de excepție, Slujitorii Frumuseții, ca parte a unei trilogii care începe cu Cântecele șamanice / The Quest, montare realizată în anul 2023. Aflat la a doua colaborare cu Teatrul Național Cluj-Napoca, performerul Çağlar Yiğitoğulları, pornind de la poemul hindus Bhagavad Gita ce face parte din epopeea Mahabharata, concepe o veritabilă călătorie lirico-filozofică, din întuneric spre lumină. "Pentru ambele proiecte, The Quest și Slujitorii Frumuseții, eu sunt autorul. În primul nu am folosit nici măcar un cuvânt din poemul original (Conferința Păsărilor, n.n!), am scris eu totul, iar acum avem șapte seturi de întrebări, șase fiind din Mahabharata, iar în primul monolog al lui Arjuna avem trei propoziții din Bhagavad Gita. Eu am scris restul. Ca autor, nu vreau să știu prea multe despre detaliile și dialogurile din povestea inițială, îmi place să am propriul spațiu pe care să îl umplu, în care să mă pot exprima, cu experiențele și cuvintele mele. Așa funcționează fantezia mea - scriu ceva, apoi aprofundez detaliile în calitate de creator, regizor, performer sau ce o fi.", se destăinuie Çağlar Yiğitoğulları.
Precum într-un ritual de iluminare, o călătorie spirituală, șapte actori: Mihnea Blidariu, Radu Dogaru, Anca Hanu, Diana-Ioana Licu, Mihai-Florian Nițu, Cristian Rigman și Sânziana Tarța, devin pe rând Zeul Krishna și prințul Arjuna, într-un dialog în care prințul războinic, călăuzit de Zeu, își sondează propriul sine pentru a afla. Suntem ființe purtătoare de frânturi de Divinitate și lideri ai propriilor noastre vieți, pare a fi esența călătoriei.
Semnând scenariul, inspirat din Bhagavad Gita (în traducerea Ramonei Tripa), regia și decorul, Çağlar Yiğitoğulları așază cu inventivitate în spațiul scenic cinci biciclete generatoare de energie, aducând lumină în întuneric, la propriu și la figurat. Sunetul pedalelor imită sonoritatea vântului, dar și pe cea a luptei, a armelor în plin război. Șapte întrebări, la care Krishna răspunde scurt, îl îndreaptă pe Arjuna să caute în pădurile neexplorate din mintea și sinele său. Îmbrăcați neutru în funcționale costume negre, concepute de Sânziana Tarța, actorii poartă pe biciclete sugestive coifuri de războinic și ochelari de soare, îmbrăcând apoi, pe rând, mantia aurie a prințului neinițiat.
Muzica semnată de Mihnea Blidariu, executată la clape, chitară, baterie, fluier, cu armonii străvechi și moderne, incantații, sunete stranii, cu note din folclorul românesc dar și nuanțe orientale, creează un univers polifonic încărcat de sacralitate. Actorii remarcabili, întruchipându-l pe Arjuna, construiesc momente emoționante, sfâșietoare, de o plasticitate aparte, în care tensiunea se amplifică gradat, un fluid de profunzimi, de înțelepciune, ecouri de tăcere, asociate cu bucăți muzicale personalizate, în care își dezvăluie întregul potențial. Întunericul are forța de a acoperi lumea, iar în lupta cu el lumina devine mâna lui stângă, gândul mai iute ca vântul află că victoria poate fi un exemplu de înfrângere, că tu ești opusul tău și că tot ce ai e tot ce ești, că ajutorul poate veni de la celălalt, că originea lumii e iubirea, iar frumusețea vieții se relevă prin perspectiva morții, singurul lucru ce face posibilă viața fiind permanenta, insuportabila incertitudine - a nu ști ce urmează! Çağlar Yiğitoğulları și întreaga echipă au realizat un spectacol deosebit, menit să trezească în cei ce îl privesc reflectări asupra vieții și a morții, asupra celuilalt.
(Fotografii de Nicu Cherciu)
(va urma)