Filmul va pendula ulterior între acești doi poli: pe de o parte, relațiile de familie, inclusiv în contexte formale, percepute mai degrabă conservator, și un strat gros de sinceritate brutală până la limita injuriosului, care contrazice imaginea de respectabilitate.
Din prima categorie aparține secvența imediat următoare. Suntem introduși într-o poveste de familie ca atât de multe altele din România post-comunistă: imagini statice și în mișcare ale unei familii din comunism, reunită după multă vreme la un eveniment important. În curând, aceste așteptări încep să fie înșelate. Bătrânii părinți sunt mult mai colorați în exprimare decât par, tinerii mult mai greu de satisfăcut și cu mai multe frustrări decât ar trebui. Iar accentul nemulțumirilor nu cade asupra regimului comunist, deși acesta este prezent cu spectrul sărăciei pe care l-a apăsat ca un fier roșu pe mentalul fiecăruia dintre ei.
Aflăm rapid că problemele sunt în altă parte. Familia aparent unită a fost și este măcinată de fisuri profunde și dureroase. Mutarea ulterioară în America nu face decât să le exacerbeze, uneori să le ducă la paroxism, deși modul în care este montat filmul dă impresia unei continuități familiale pentru a putea mai bine spune povestea.
Eugene Buică, băiatul cel mic al cuplului, este cel care urmărește saga familiei. Nu este interesat de evenimentele politice și nu face o rememorare de genul istoriei orale, ci are curajul să își îndemne interlocutorii, chiar mama și tatăl său, să se deschidă în fața camerei. Iar aceștia acceptă cu o nonșalanță aproape pornografică, care nu îi degradează, ci îi ridică în umanitatea lor plină de defecte. Chiar și regizorul însuși se acceptă și își mărturisește propriile neîmpliniri.
Filmările și redarea lor sunt parte a unui proces cathartic, în care exhibarea înregistrărilor culese în timp de obiectivul camerei ar trebui să aibă un efect terapeutic. Ar trebui să liniștească toate rănile pe care și le-au făcut părinții lui și care, deși nu vedem, putem bănui că se repercutează și asupra fiului.
Documentarul demonstrează o sinceritate enervantă, sau impertinentă, cum o caracterizează afișul, nu pentru că spune lucruri speciale. Viața fiecăruia din familie nu este deosebită, ciudată, damnată, deși sărăcia din copilărie rămâne o traumă toată viața. Sunt multe momente fericite rememorate pentru că au fost filmate.
Enervantă, în sensul pozitiv, este încăpățânarea aflării adevărului din comportamentul fiecăruia, a scoaterii mărturisirii și confruntării cu propriile fapte, pe care Eugene Buică nu obosește să le ceară părinților săi. Iar aceștia, într-o rară mostră de demnitate în fața camerei, nu se lasă mai prejos și se comportă în fața camerei, știind că sunt filmați, cu o sinceritate pe care rar o întâlnești în realitate, darămite înregistrată.
Nu o dată îți vine să iei partea câte unuia din familie, căruia i se face un portret atât de profund și detaliat încât ai impresia că este la radiografie. Vezi și empatizezi fie cu destinul mamei bătute și înșelate, dar care își ține familia, fie cu cel al bărbatului generos și curajos, care își crește și protejează copiii. Sau cu soarta băiatului mai mic ce nu are parte decât parțial de dragostea paternă.
Eugene Buică a reușit nu doar să își documenteze familia cu bune și cu rele. Mult mai important, sinceritatea lui încăpățânată, metodică, deopotrivă empatică și clinică, are darul de a trece dincolo de documentar în mințile spectatorilor.
Fiecare dintre noi ne vom vedea într-unul din acele portrete nu prin viciile respective, ci prin viciul cel mai mare al fiecăruia, anume minciuna față de sine și față de celălalt. Deși camera stă la pândă și încearcă să îl prindă mereu din urmă, adevărul fuge mereu din vorbele personajelor. Mrs Buică este unul dintre acele filme pe care nu le vei uita nu pentru că exprimă lucruri extraordinare într-un mod extraordinar, ci doar pentru că arată mecanisme de apărare ale psihicului atât de benigne cu efecte atât de devastatoare sufletești, în timp ce viața și societatea își văd mai departe de mersul lor pe jumătate păcătos, pe jumătate adormit.