Apreciatul actor Andrei Huțuleac, creatorul unor personaje remarcabile, a avut a doua încercare în rol de regizor pe scena Teatrului Dramatic "Maria Filotti" din Brăila, unde a montat în anul 2022 textul Naufragiat! Fantasticele aventuri ale lui Louis Rougemont (povestite de el însuși) de Donald Margulies. Reușind cu acea ocazie un autentic spectacol-eveniment, Andrei Huțuleac revine la instituția brăileană pentru a construi o montare destinată Sălii Studio cu textul ofertant al lui Tennessee Williams, pe care l-a tradus și adaptat împreună cu Corina Moise, text pentru care și-a conceput o viziune regizorală originală. Menajeria de sticlă este scrisă ca o piesă a amintirilor, în care Tom, aflat în marina comercială în textul original, prezintă retrospectiv momente cheie din viața familiei lui. "Povestitorul este un element pur convențional al spectacolului. El își îngăduie toate libertățile pe care le crede de cuviință, în scopul de a contribui la înțelegerea rolului său.", punctează Tennessee Williams în didascaliile inițiale. Pornind de aici, regizorul Andrei Huțuleac dă o notă de inedit spectacolului, care începe în foaierul Sălii Studio cu Ciprian Chiricheș figurând cu ingeniozitate o divă de cabaret, blondă, senzuală, care cântă lasciv, coborând sugestiv scările. Schimbarea în costumul personajului Tom, fiul Amandei, pentru care "dragostea maternă poate deveni uneori o povară insuportabilă", se produce cu rapiditate. Tom - povestitorul invită publicul în sală, făcând o pauză la ceea ce am putea numi ușă a spațiului de joc, dar și "ușa" prin care spectatorii pătrund în atmosfera acelui timp, ghidați de informațiile rostite de Tom. Criza întregii societăți din deceniul anterior celui de-al doilea război mondial, "un sistem economic aflat în plină dezagregare, cu tineretul, dezamăgit și dezorientat, bâjbâind în căutarea unei fericiri iluzorii", frământările muncitorești din unele orașe americane, sau ceea ce se întâmpla pe continentul european, conturează fresca acelor ani. În timp ce își șterge machiajul strident al divei, Ciprian Chiricheș glumește cu publicul, care se așază în spațiul ce i-a fost rezervat, într-o configurare ce induce ideea că a fost invitat de fapt în interiorul locuinței acelei nefericite familii. "Acțiunea se petrece în amintirea mea; de aceea este cam încâlcită, cam sentimentală și poate cam lipsită de vigoare. În amintire, orice lucru pare să se fi întâmplat pe muzică. [...] Dar eu nu sunt numai comentatorul piesei, ci și unul dintre protagoniști. Celelalte personaje sunt: mama mea Amanda, sora mea Laura, precum și un tânăr pe nume Jim, ce va apare doar în scenele finale.", anunță Tom.
Spațiul de joc, inspirat construit de scenografa Maria Nicola, conține câteva piese de mobilier descompletate, sugestiv patinate de timp, ilustrând situația materială. Mobilele, poziționate ideal pentru a delimita punctele importante ale acțiunii, sunt reprezentate de o masă cu patru scaune, o lampă cu abajur, un recamier, un pick-up, o oglindă rabatabilă cu diverse utilizări, un schelet metalic cu platformă, care devine, după caz, scara locuinței sau balconul. Esențialul element al decorului rămâne însă imensul tablou ce domină unul dintre pereți, din care imaginea tatălui rânjește nepăsător, imaginea celui care și-a părăsit familia, dornic de libertate, despărțire punctată printr-o banală ilustrată trimisă din Mexic, ce conținea cuvintele: "Bună ziua, la revedere!". Râsul acestuia va căpăta sonorități sinistre în unele secvențe nodale de joc, râsul celui care se face vinovat de dezechilibrul acestui univers familial. Imaginea tatălui, va fi sfâșiată în final de fiu, prin evadarea sa, eșuând de asemenea în rolul sinuos de cap al familiei. Escapadele zilnice ale lui Tom, micul "Shakespeare", dintr-un cămin în care se simte copleșit, pretinsele sale vizite la cinematograf, coroborate cu momentul de început al reprezentației brăilene, induc spectatorului ideea unui personaj cu o viață dublă, pe care doar o putem intui. Ciprian Chiricheș construiește cu dezinvoltură și expresivitate pe Tom, fără nuanțe îngroșate ale revoltei, ci cu o anumită detașare față de personaj, detașare a povestitorului ce se întoarce în timp.
Amanda, femeia părăsită cu mulți ani în urmă, face vizibile eforturi pentru a supraviețui, camuflăndu-și impasul, căderile, într-o continuă vorbărie despre vreme, bune maniere, amintiri ale unor baluri de mult trecute și cei 17 pretendenți, pe care pretinde că îi avea în tinerețe, în lumea unui Sud prosper. Monica Ivașcu, o actriță pe care am văzut-o preponderent în roluri de comedie, în viziunea regizorală a lui Andrei Huțuleac concepe partitura ofertantă și dificilă a mamei cu rigurozitate, dibăcie și măsura potrivită. Ea devine o Amandă corpolentă, plină de energie, fermă, care nu relevează note de dramatism, ci deplina siguranță a faptului că va reuși să își împlinească suprema dorință - "succes și fericire pentru scumpii mei copii", refuzând să conștientizeze, să accepte handicapul Laurei sau nepăsarea lui Tom, disimulându-și neajunsurile într-un mod ridicol, uneori, vezi și rochia de bal cu care îl întâmpină pe Jim.
Laura, fiica cu probleme fizice și emoționale, trăiește într-o lume numai a ei. În universul discurilor vechi și al micilor bibelouri din sticlă, menajeria, ce par a se contopi cu propria-i ființă, fragilă, animalul preferat e unicornul, un exemplar deosebit ca și ea. Timiditatea-i neobișnuită, complexul de inferioritate, marcate de defectul fizic de la picior, devin bariere insurmontabile ce-i răvășesc existența. În unele reprezentări scenice ale Menajeriei de sticlă, regizorii au ales să estompeze handicapul fizic al Laurei accentuându-l pe cel emoțional. Andrei Huțuleac a optat pentru a accentua problemele de sănătate ale personajului. Astfel Blanca Doba figurează o Laură ce poartă încălțăminte ortopedică pentru piciorul bolnav, cu o timiditate exacerbată ce îi accentuează în unele momente problemele emoționale, un rictus al feței bine exteriorizat, și dificultăți în coordonarea mișcărilor unei mâini, defecte pe care actrița le compune cu naturalețe, bine studiate, păstrându-le constant pe întreaga partitură a personajului, relevându-i totodată delicatețea, diafanul. Povestea de iubire din liceu, petrecută mai degrabă în imaginația Laurei, în care un anume Jim O' Conner o numea "tuberoză" ("trandafiri albaștri", în textul original), este singurul moment romantic din existența sa. Vizita colegului lui Tom o va răvăși însă din nou.
Jim, colegul și prietenul lui Tom, adus în casă la insistențele Amandei, interesată în a oferi un viitor fiicei ei, "este exponentul realității înconjurătoare de care eram întrucâtva rupți, [...] este acel ceva pe care îl visam, spre care aspiram - viața însăși.", mărturisește Tom - povestitorul. În spectacolul brăilean, Jim apare în scenă precum visul american, o statuie a speranței, dezvelită la momentul oportun. Sever Bârzan, cu subtilitate și dozajul cuvenit, aduce o fărâmă de umor prin personajul său. American până în măduva oaselor, poartă vesta, lavaliera și panglica pălăriei, ca la paradă, reprezentând steagul american. Face cursuri de radiotehnică și oratorie, dar are mișcări de pasionat boxer, pregătit pentru victorie. Amabil cu gazdele, devine de o sensibilitate aparte în scena cu Laura, cei doi construindu-și momentul cu emoție, cu note de candoare, de duios. Când lucrurile par însă a lua o întorsătură nedorită de Jim, în montarea brăileană în care handicapul Laurei este accentuat, existența lui Betty pare mai degrabă o eschivă politicoasă, o soluție de moment.
Atmosfera spectacolului este întregită prin proiecțiile video, unele prezente și în textul original, care suplinesc sau dimensionează stări, relații, cum sunt secvențele inocente din Albă ca Zăpada lui Disney sau scena din Pe aripile vântului. Amanda-Scarlett, copleșită, nu se va lăsa învinsă, pentru că și mâine va fi o zi. Menajeria de sticlă rezidă în fragilitatea sufletească a personajelor, cu acțiunile lor care rănesc, fragilitate a inadaptaților într-un univers ostil. Echipa spectacolului, regizor, scenograf, actori, a realizat o montare emoționantă, care se sprijină cu precădere pe trăire și cuvânt, o montare clasică, cu actorie în adevăratul ei sens.
(foto: Anastasia Atanasoska)