Revizuirea unui text canonic rezultă într-un spectacol surprinzător de confortabil pentru un subiect atât de incomod. Regizorul Clemens Bechtel, asistat de Corina Grigoraș și întreaga echipă artistică (scenografie - Vesna Hiltmann, muzica originală și video - Alex Halka, lighting design - Costi Baciu) au reușit să metamorfozeze aproape 1.500 de pagini care cuprind o narațiune mai mult decât complexă, în două ore care însumează esența romanului, îl fac accesibil pentru publicul larg și relevă noi sensuri sub aspect dramatic.
Fără surplus de dramatism - tema războiului este o realitate perpetuă. Dramatizarea unei opere care descrie groaza unei istorii catastrofice își are sensul în portretizarea opusului măreției războiului. Calitatea de erou își anulează valoarea într-un conflict absolut morbid. Patriotismul nu-și are rostul în fața iminenței morții. Prezentând clasele și categoriile sociale ale epocii, ilustrează condiția umană a unor personaje sub forma unui remake țarist. În timp ce unii își pierd prietenii pe front, alții se îmbată în romanțe dansante la baluri. Clasicul absoarbe modernul, iar trecutul istoric ia forma unui prezent absurd.
Vocile personajelor se suprapun în momente de meditație și conștientizare a spațiului mental alarmat de pericolul care se apropie. Vocea lor unică e mai mult decât contemplatoare și omniprezentă, e aproape egală cu liniștea. Oscilând între momente energice, de un dinamism al bețiilor rusești, respectiv momente tensionate, de un tragism specific damelor țariste, spectacolul cuprinde atât afinitățile literare ale textului de la care pornește, cât și potențează la maxim efectul artistic ca performance.
Actorii joacă roluri duble, schimbă haina militară pe costumul de bal și trăiesc simultan două realități care se suprapun, cea a războiului și cea a prestigiului social contemporan Imperiului Rus. Andrei Merchea-Zapotoțki este dublul perfect al lui Pierre Bezuhov, Florin Hrițcu joacă un soldat fără scrupule, ce nu poartă frica duelului, iar Paul-Ovidiu Cosovanu e un Bolkonski cu capul plecat, blocat într-o relație lipsită de iubire. Emanuel Becheru își face apariția ca amfitrion al balului, part-time soldat și el. Corina Grigoraș personifică vocea obsesivă din subconștientul lui Pierre, jucând un urs care doarme, mănâncă și trăiește cu Bezuhov. Eventual, toate personajele revin la cartea lui Tolstoi, prăfuită, cu paginile șterse, dar care le dictează destinul.
Spectacolul se joacă într-un ritm vehement, impetuos. Personajele se deplasează dintr-un colț al sălii în celălalt, în loje, în exteriorul sălii. Mărșăluiesc alert pe podul creat între scenă și public încât trebuie să îți forțezi atenția distributivă ca să captezi pluri-planul în acțiune și proiecțiile video.
Fiind bazat pe o documentare amănunțită, printre care și interviuri cu refugiați din Ucraina, spectacolul are un moment-cheie ce reflectă realitatea relativ recentă a celor de la 146km de la teatrul din Piatra Neamț până la granița cu Ucraina (146 km a fost și tema FTPN 2022). În 30 de minute trebuie să îți părăsești casa, trebuie să lași tot trecutul în urmă. Pleci sau rămâi? Laitmotivul sonor al spectacolului e frica, anxietatea, neputința. Sunetul lor se blochează în timpanele celor care le aud și nu mai scapă de el.
Război și pace și... nu te cutremură cu o grafică apocaliptică de tipul lui Remarque, în principiu, nu te cutremură. Spectacolul îți readuce aminte că războiul nu se termină niciodată, cel puțin ca fenomen este etern. Este și va fi în continuare viu, atâta timp cât reprezintă o formă de manifestare a puterii și a abuzului. Război și pace și... Și ce? Oare ce mai rămâne după război?
(Foto: Marius Șumlea)