E ceva cu Részegek / Beție (by Ivan Vîrîpaev), limba maghiară și Târgu-Mureș. A fost, mai întâi, montarea lui Radu Afrim de la compania Tompa Miklós a Naționalului (premieră: martie 2018). Este, acum, montarea lui Zsolt Harsányi de la Facultatea de Arte în Limba Maghiară a Universității de Arte din Târgu-Mureș (UAT) (premieră pe scena Teatrului Studio al UAT: ianuarie 2024). Cum ar fi un weekend în care să fie programate reprezentații succesive ale ambelor spectacole, urmate de discuții cu toate părțile implicate (traducători, regizori, scenografi, creatori de univers sonor & vizual, actori, critici, spectatori etc.)?
Spectacolul montat de Zsolt Harsányi (dramaturgie Roland Kelemen) cu studentele și studenții anului I, studii universitare de master, arta actorului (featuring 2 studenți & 2 studente din anul III, studii universitare de licență, arta actorului) are o scenă de debut pentru istoria teatrului. Nu doar a celui studențesc. După cum întreg spectacolul de la UAT merită văzut și discutat dincolo de arealul festivalurilor universitare. Datorită viziunii regizorale, universului scenografic, coloanei sonore, prestației celor 14 actrițe & actori.
O piscină cu pereți negri și podea moale, înțesată cu baloane negre care, de-a lungul celor 2 ore și 5 minute de spectacol, vor fi sparte cu zgomot asurzitor / vor evada spre cele două tribune laterale înțesate cu spectatori (scenografia: Alexandra Pál). Actorii sunt acolo, printre sferele de aer și cauciuc, în bazinul secat ("De ce ești așa de ud, Lawrence? Fiindcă am mers pe apă și am căzut în ea" - Beție, Actul I, Scena 2, Traducere de Raluca Rădulescu în volumul O îmbrățișare insuportabil de lungă, Editura Cartier, 2023). Din boxe, Dies irae, fragment din Recviemul galezului Karl Jenkins (aici). Apud Mozart. Așa începe. De sfârșit, se va sfârși cu Dies irae de pe albumul Requiem for My Friend (1998) al compozitorului polonez Zbigniew Preisner, dedicat memoriei marelui său prieten și colaborator, regizorul de film Krzysztof Kieślowski (aici). Apud Mozart.
Înapoi la scena dintâi. E o petrecere acolo, în piscină. Ritmurile lui Jenkins evocă orele de glorie ale unei petreceri house. Luminile imaginate de Harsányi susțin nebunia. Mișcările sunt coregrafiate de Noémi Bezsán și Fruzsina Pósa. Nebunia vizuală și auditivă e deplină. Nebunia sfârșitului. De zi. De lume?
Extenuați, actorii fac un pas în sus spre scaunele care îi așteaptă la capetele piscinei. Acolo vor lua loc, pe rând, cei care nu vor avea treabă în cele 8 scene ale spectacolului. Își vor trage sufletul și-și vor privi colegii care vor evolua în arenă. Adică în bazinul fără apă.
Spre deosebire de Afrim, Harsányi nu dă indicații de beție. Cu alte cuvinte, personajele montării de la UAT sunt, aparent, treze. De n-ar fi fost petrecerea dementă de la început. De n-ar fi replicile lui Vîrîpaev. De n-ar fi pregnanta senzație de extincție somptuoasă a jalnicei specii pe care a ecranizat-o cândva Paolo Sorrentino în La Grande Bellezza (pe a cărei coloană sonoră apare Dies Irae a lui Preisner). De n-ar fi costumele (Alexandra Pál) care completează, complementează / contra-punctează decorul și poveștile. În felurite nuanțe de negru și violet, cu oarece paiete, hainele conturează lumea aceea de grandioasă frumusețe la pungă / piscină vidată. De n-ar fi, între cele coperte Dies irae (zilele mâniei?), bucăți de David Lang, alt compozitor ultra-contemporan care compune a la classique (consultant muzical: Edina Bajkó).
Toate acestea dau semnele beției. Finalului. Apocalipsei. Celei de-a doua veniri. "- Hei, Mark? [...] - Ce? - Tu ești Iisus Hristos? - Da." - Beție, Actul II, Scena 4, O îmbrățișare insuportabil de lungă, Editura Cartier, 2023). Mark (Ábel Csongor Csiky), directorul unui festival de film, și Roza, o prostituată (Johanna Szigyártó). Ce întâlnire! Harsányi îmblânzește la maximum scena celor doi. Scena finală. În alte montări (nu la Afrim), se merge până la viol. Aici, se merge până la / aproape de Dumnezeu.
Se destramă prietenia. Laura (Fruzsina Móró) îl pierde pe Laurenz (Tamás Abai-Szabó) în dauna celei mai bune prietene, Magda (Eszter Farkas). Cei trei petrec împreună noaptea nunții ultimilor doi pentru că beție.
Decedează cuplul. În siajul prietenei. Karl (Erik Tar) a înșelat-o pe Linda (Andrea Szűcs Boglárka) cu Lora (Szófia Deli), soția celui mai bun prieten al său, Gustav (Mihály János). Și cu alte multe femei. Vreo 10. Acum, e vremea mărturisirilor. Pentru că beție.
Prietenia încearcă, în van, să resuscite un viitor cuplu născut mort. Rudolf (Martin Berencsy), Matthias (Molnár Gergely) și Gabriel (Kristóf-György Csorba) organizează petrecerea de burlac a lui Max (Krisztián Hajas) în restaurantul vegetarian al părinților acestuia. Invitată de onoare: Roza din scena finală. Cei 4 bărbați sunt îmbrăcați, machiați și coafați ca într-o noapte de carnaval (a 12-a?). Ambiguitatea de gen, ca metaforă pentru dilemele insolvabile care îi definesc plenar. Roza reia replici dintr-un film iranian văzut cu câteva ore înainte, la festivalul condus de Mark (care îi spunea replici din același film Martei (Krisztina Székely), în scena de deschidere). Cei 4 și Roza se întâlnesc ascultând șoapta lui Dumnezeu. Pentru că beție.
Dumnezeu e evocat de fiecare dintre cei 14. Uneori, obsedant. E, de altfel, total neclar dacă Vîrîpaev face mișto sau vorbește pe tema asta. Ca, de altfel, pe orice altă temă. E ca într-o beție, nu?
De-a lungul nopții, întâlnirile întâmplătoare vor face și desface. Cupluri, prietenii, planuri, vise, coșmaruri. Greu de spus care / dacă vor rezista venirii zorilor. Nu va fi fost însă totul în zadar. E rost de multe adevăruri în această noapte, în această beție. De multe mărturisiri, confesiuni, căințe. Nu e, totuși, degeaba acest sfârșit al lumii. Sau e?
La Grande Bellezza ecranizează cea mai mișto slujbă de înmormântare ever. Beția studențească de la Mureș joacă mult pe cartea ultimelor replici dintre marile speranțe (e plină distribuția de ele!) Ábel Csongor Csiky și Johanna Szigyártó. Ea (noi) îl privește cu atâta dorință, cu atâta încredere! Cine ești? Ce ești? Încă un bărbat care știe doar să lovească? Sau...?
Timpul & Spațiul reprezentației: 10.05.2024, Sala Mare a Teatrului Municipal Csíki Játékszín din Miercurea-Ciuc, format studio pe scenă
(Foto: Unscene)