O sală cum rar am văzut și auzit (14.05.2024, Müpa Budapest, Béla Bartók National Concert Hall). Un dirijor renumit, Fisher Iván, și o orchestră din cele mai bune 10 din lume, Budapest Festival Orchestra. Toată lumea punctuală, într-o sală cu o capacitate de 1.656 de locuri. Realizând că nu văd locuri neocupate, m-am uitat și în spate, aproape un pic intrigată. Nimic. Etaje, loje. Nu am reușit să văd niciun loc neocupat. Incredibil. Pe cât de profesionist au cântat artiștii, și pe cât de mult i-a plăcut lui Fischer (zău că se vedea că este realmente mândru), pe atât de mult au și zâmbit. Inclusiv doi soliști ale căror arcușuri, digitații și zâmbete au umplut sala. Sala, ne-am revăzut în stația de tramvai. Nimeni nu vorbea. Doar zâmbeam. Îl luasem pe Brahms cu noi. Posibil să fi fost la un concert din categoria o dată în viață.
A hall like I have rarely seen and heard (14.05.2024, Müpa Budapest, Béla Bartók National Concert Hall). A fantastic conductor, Iván Fisher, and an orchestra from the best 10 in the world, Budapest Festival Orchestra. Everyone punctual, in a hall with a capacity of 1656. Realizing that I didn't see any empty seats in the front of my, a bit intrigued, I also looked behind. Nothing. Floors, balconies. I was unable to see any unoccupied seats. Incredible. As professionally as the artists sang, and as much as Fischer liked it (one could see that he was really proud), as much as they also smiled. Including two soloists whose synergy filled the hall. Then all the hall, we met again at the tram station. No one was talking. Just smiling. We had taken Brahms with us. This might have been a once-in-a-lifetime concert.
