Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Arlecchino. Slugă la doi stăpâni

Arlecchino remix - Arlecchino. Slugă la doi stapîni


Suplimentul de cultură, aprilie 2006
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Să vezi o legendă a teatrului, ei da, ăsta e noroc chior. Dacă astăzi aş mai putea vedea ceva pe viu dintre marile spectacole care au întors faţa teatrului în secolul trecut, aş alege Prinţul constant (cu Ryszard Cieslak, unul dintre cei mai mari actori ai tuturor timpurilor) al lui Grotowski şi Arlecchino. Slugă la doi stăpîni al lui Strehler. Primul a rămas doar o poveste frumoasă ale cărei semne s-au păstrat pe peliculă (nu sînt adepta teatrului filmat, deşi îi recunosc utilitatea). Celălalt însă se joacă la mai mult de 40 de ani de cînd a fost pus în scenă.

Maestru al eleganţei scenice, Strehler a făcut din piesa lui Goldoni (pentru care a avut preferinţă vizibilă, a montat-o în şase variante, cea prezentată la Bulandra fiind ultima) apogeul commediei dell'arte în secolul XX. Spirit ludic prin excelenţă, savurînd plăcerea de a se juca pe sine, impetuos şi comic, Strehler a creat un Arlecchino după chipul şi asemănarea sa. Primul interpret al lui Arlecchino a fost Marcello Moretti, care l-a jucat pînă în 1961, după care rolul a fost preluat de Ferruccio Soleri. Într-un interviu din 1987, Strehler spunea: "Ferruccio îmbătrîneşte tot mai vizibil, dar Arlecchino al său întinereşte în fiecare zi. Nici eu nu pot înţelege cum este posibil". O explicaţie o dă Soleri însuşi, care spune că Arlecchino are o psihologie simplă. "El este un servitor, îi este mereu foame, vrea să facă dragoste, să mănînce şi să îşi facă stăpînul fericit. Peste tot în lume sînt stăpîni şi servitori, bogaţi şi săraci şi aceste realităţi fundamentale sînt baza pentru multe construcţii teatrale sau culturale".

Şi tot un Arlecchino trecut binişor de prima tinereţe aducea şi Vlad Mugur în al său Slugă la doi stăpîni de la Teatrul Naţional din Craiova, în care Valer Delakeza creează un personaj obosit să alerge tot timpul între ceva şi altceva.

Poate că marele pişicher Arlecchino, în starea lui permanentă de foame (de mîncare, de dragoste, de sex, de atenţie), simte nevoia lucrurilor importante, dovadă a simplităţii înţelepte. De unde şi tendinţa de a-l maturiza un pic. Numai că, la Strehler, Arlecchino îmbătrîneşte (se maturizează ca vinul, devenind mai valoros, dar nu şi mai bătrînicios) nu în spectacol, ci odată cu spectacolul, ca şi cum personaj şi spectacol ar fi simbiotic macerate de timp. Arlecchino i-a supravieţuit lui Strehler ca un fel de alter ego al său, o marcă a spiritului lui Giorgio. Şi din cei aproape 60 de ani de Piccolo Teatro rămîne frumuseţea din Slugă la doi stăpîni. Strehler, sluga!




Arlecchino. Slugă la doi stăpîni
de Carlo Goldoni.
Regia: Giorgio Strehler.
Cu: Ferruccio Soleri, Ettore Conti, Giorgio Bongiovanni, Sara Zoia, Paolo Calabresi, Stefano de Luca, Stefano Onofri, Giorgia Senesi, Stefano Guizzi, Sergio Leone, Enrico Bonavera, Alessandra Gigli, Luca Criscuoli.



 Toate articolele despre Arlecchino. Slugă la doi stăpâni


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Oana Stoica


Alte articole

 Arlecchino, rafinamentul vinului vechi, Cristina Modreanu
 Magia lui Strehler la Bucureşti - Arlecchino. Slugă la doi stăpâni, Comunicat de presă


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer