mai 2006
Festivalul Internaţional de Teatru Sibiu 2006
Teatru şi în afara... teatrului

Timp de 11 zile, Sibiul va fi capitala mondială a teatrului şi a artelor spectacolului, prin cea de-a XIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru, care aduce 358 de evenimente în 43 de spaţii de joc şi participanţi din 72 de ţări.

"Împreună!?", este titulatura sub care se vor desfăşura evenimentele de anul acesta. Tema aleasă are o dublă conotaţie: una teatrală şi una socială. "Împreună vrem să atragem atenţia că a fi împreună este o mare responsabilitate. Dorim noi românii să fim în Europa? Europa ne doreşte pe noi? Suntem noi românii uniţi şi ştim ce vrem? Împreună este un cod de legi care trebuie respectat, împreună înseamnă să ne respectăm unii pe alţii. Doar aşa vom face paşi importanţi spre a fi o comunitate", a spus Constantin Chiriac.

Festivalul va aniversa centenarul naşterii lui Samuel Beckett prin intermediul a trei montări cu Aşteptându-l pe Godot, puse în scenă de regizori importanţi: David Esrig - la Teatrul Athanor din Germania, Silviu Purcărete la - Teatrul Naţional "Radu Stanca" din Sibiu şi Tompa Gabor - la Teatrul "Tamasi Aron", din Sfântu Gheorghe.

În cadrul celei de-a XIII-a ediţii a festivalului, sunt programate, în paralel cu spectacolele de teatru, ateliere specializate, conferinţe, spectacole de stradă, de muzică şi dans, reprezentaţii în cetăţi şi situri istorice, concerte şi lansări de carte. Toate manifestările vor fi o repetiţie pentru ceea ce va fi anul viitor în Sibiu cu ocazia programului Capitală Culturală Europeană


60.000 de spectatori pe zi

Printre spectacolele româneşti din programul festivalului se număra: Nu se ştie cum (Teatrul Nottara), joi.megaJoy (Teatrul Odeon), Cum gândeşte Amy (Teatrul Mic), Oraşul (Teatrul Act) şi Scaunele (Teatrul German de Stat din Timişoara). Ada Milea şi Alexander Bălănescu vor prezenta Insula, spectacol montat în Marea Britanie, iar Ion Caramitru şi Johnny Răducanu vor susţine un recital extraordinar, Dialoguri.

Centrul de Teatru şi Regie din Moscova, Teatrul de Stat din Erevan, Black Tent Theatre din Japonia sau Feet Theatre din Australia sunt câteva dintre trupele străine invitate. Spectacolele se vor desfăşura în 43 de locaţii, printre care Teatrul Naţional "Radu Stanca", Teatrul Gong, cetatea Cisnădioara, Biserica Reformata, Casa Teutsch, Cazarma 90, Muzeul ASTRA, tramvaiul Sibiu-Răşinari, Centrala Simerom, Cazarma 90, Sala Thalia şi, bineînţeles, de străzile Sibiului. Deschiderea oficială se va face chiar în inima Sibiului, în Piaţa Mare. Biletele vor costa între 5 şi 10 lei noi pentru spaţiile închise, iar organizatorii estimează o medie de 60.000 de spectatori pe zi.


Deschidere incendiară...

Deschiderea oficială a celei de-a XIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatrul va avea loc joi, 25 mai, în una dintre cele mai importante locaţii ale festivalului, Piaţa Mare, unde a fost deja amplasată o scenă imensă. Spectatorii vor putea asista la un concert al trupei Cargo, de la ora 20.30, urmat de festivitatea de deschidere şi spectacolul World Upside Down... Feet on the Ground al "Compagnie les Pasagers" din Franţa.

Aproape de miezul nopţii, organizatorii festivalului au pregătit un spectaculos foc de artificii. Tot în această zi, vor fi prezentate spectacole la Sala Thalia, Teatrul "Radu Stanca", Teatrul Gong şi Cazarma 90.

Aşa cum ne-am obişnuit, festivalul aduce la Sibiu personalităţi de prim rang din lumea artelor spectacolului din România şi din străinătate, precum şi montări sugestive pentru noile direcţii din teatru. Aşa că, pe scena festivalului îi vom întâlni pe Ion Caramitru, Johnny Răducanu, Silviu Purcărete, Tompa Gabor, Alexandru Dabija, Jean-Guy Lecat, Proconsul, Antract, Grupul Iza, Grigore Leşe, Monica Anghel, Ada Milea etc.

Teatrul Naţional "Radu Stanca" va prezenta în festival spectacolele: Aşteptându-l pe Godot, Plastilina, Kaspar, Vremea dragostei, vremea morţii, Banchetul, Electra şi Rinocerii.


Festivalul între ce a fost şi ce va fi

În primăvara anului 1994, la Sibiu începea Festival de Teatru Tânăr Profesionist, în prima sală de teatru din Europa Centrală. A doua ediţie a Festivalului a fost structurată în patru secţiuni. Reacţia publicului - în majoritate tineri - a arătat cât de mult are nevoie Sibiul de o astfel de manifestare.

Festivalul de Teatru Tânăr Profesionist de la Sibiu a prilejuit vizionarea spectacolelor celor mai importante teatre din ţară. Toate spectacolele primului Festival au fost gratuite. Nu s-au vândut bilete.

Festivalul a dobândit continuitate, a ajuns să fie cunoscut din America până în Japonia, pentru a deveni mai târziu o instituţie cu o personalitate şi o structură din ce în ce mai bine definite.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus