Teatrul Tineretului Piatra-Neamț își începe stagiunea 2024-2025 într-un univers cehovian astmatic, apăsător, ridicat peste integritatea textului (în traducerea Ralucăi Rădulescu) adus în contemporan prin întrepătrunderi cu reconstituiri ale protestelor actuale din Rusia.
Ori cheia de redescoperire a lui Cehov - unul covârșitor și neașteptat de sexy deopotrivă - e înmânată pe rând fiecărui artist din orchestrația proiectului. Cu această cheie în mână, Velica Panduru, prin conceptul său scenografic, sparge barierele public - act artistic - ficțiune și îi deschide spectatorului ușa casei familiei Prozorov, unde îi arată doar atât: o masă. Și vag la început, masa îl cheamă la ea pe spectator, invitație care devine evidentă când brusc se asamblează o "Cina cea de taină" doar a discipolilor, din mijlocul cărora lipsește Rabinul: Kulâghin (Daniel Beșleagă) nu mai exclamă, ca în piesa originală, "Suntem treisprezece la masă!", ci "doisprezece" - artificiu care prevestește dezolarea înecăcioasă a personajelor părăsite de speranță, de îndrumare; a unor discipoli singuri care nu au cui se oferi, într-o lume în care "Este plictisitor, domnilor, să trăiești". Incompletitudinea mesei sfinte - de altfel metaforă a artei (reprezentate de cei doisprezece actori-apostoli) care slujește omenirii (spectatorul, a treisprezecea piesă din puzzle) - este și alibiul Irinei contemporane care omagiază artiștii asupriți din Rusia, un schimb de roluri prin care apostolul Irina se jertfește pe sine pentru artă. În locul samovarului din piesa originală, Cebutâkin (Dragoș Ionescu) îi oferă mezinei un tablou: Fecioara ținând în mână copilul adormit, cu Sfântul Ioan și doi îngeri al lui Bernardino Luini, simbol renascentist al inocenței cu care cele trei surori se visează la pieptul ocrotitor al Mamei Moscova, în amintirea căreia vor ajunge să se jertfească.
Dar un inel de logodnă îi risipește pe toți de la masă. O Natalia (Corina Grigoraș) dezbrăcată de culori și de timiditate în timp real, sub semnul securității și-al căsniciei, lăsată despuiată în nudul unei autorități grosolane, stă înaintea mesei pe care Verșânin (Mircea Postelnicu) și Mașa (Nora Covali) o dezvelesc, o transformă într-un pat al lui Procust ce umple scena cu goliciunea lui și pe care fiecare cuplu, rând pe rând, își întinde amorul.
Culorile și speranțele într-un viitor ideal pălesc, scena se umple de negru și neșanse romantice, Irina Teodorei Crișan își contorsionează trupul după muzica tulburării interioare și traduce prin convulsii ritmice povestea fiecărui suflet în parte. Mascații coboară cortina. După 15 minute de pauză, incendiul o ridică înapoi. Tabloul care veghea la început onomastica luminată de nădejde se întrupează și revine în umbra războiului, prin Cebutâkin, care poartă pe brațe, călcând peste cadavre, copilul adormit. Beția îi preface ochii în privire - singura lucidă din mulțimea îmbătată de aspirații imposibile, culcate deja la pământ de grenadele ghinionului. Înfruntă hazardul. Și-l asumă - "Eu sunt ciudat, dar cine nu-i!?". În ecoul acestei capitulări în fața realității, figura maternă a Olgăi (Elena Popa) cară pe omoplați-i striviți ruina în care Andrei (Emanuel Becheru) se transformă. Verșânin îi fură oxigenul Mașei și - "Tara... ra... ra... bum-bia..." - ea se năruie printre leșuri. "Pe-o piatră stătea ea!". Ochii lui Salionâi (Paul-Ovidiu Cosovanu) ies dement din orbite până devin focuri de armă. Rând pe rând, fiecare trup se alătură ansamblului apocaliptic ce mătură scena. Sub reflectoare se varsă sânge; în public, lacrimi. Ropotul de aplauze pune capăt războiului hipnotizant de pe scenă. "Tara... ra... ra... bum-bia...". Rămâne în urma lui teama că nimeni nu-și trăiește visul în care - "Pe-o piatră stătea ea!" - totul va fi fost bine.
(Foto: Marius Șumlea)
Trei surori de A. P. Cehov
traducere: Raluca Rădulescu
regie: Theodor-Cristian Popescu
concept & scenografie: Velica Panduru / costume: Sabina Reus
muzică & sound design: Andrei Raicu / lighting design: Cristian Niculescu
mișcare scenică: Flavia Giurgiu / asistentă de regie: Ecaterina Hâțu
cu: Emanuel Becheru, Corina Grigoras, Elena Popa, Nora Covali, Teodora Crișan, Daniel Beșleagă, Mircea Postelnicu, Valentin Florea, Paul-Ovidiu Cosovanu, Dragoș Ionescu, Florin Hrițcu, Iulia Paula Niculescu, Loredana Grigoriu și copiii: Mara Obreja, Maria Mihăilă, Ana-Sofia Dăscălescu.